Este separarea soluția?

Într-un cuvânt, nu. Nu dorim să părem neînţelegători faţă de mulţimea de membri ai bisericii care încearcă să se ţină de principiile pure ale credinţei noastre istorice, în ciuda ostilităţii care este manifestată faţă de ei în anumite locuri. Este posibil ca problema să fie cel mai puternic simţită de părinţii care se luptă, uneori săptămânal, cu chestiunea îndrumării copiilor lor pentru a-i face să înţeleagă ce este adevăr şi ce este eroare în învăţăturile care le sunt prezentate în Sabat dimineaţă. Chiar mai provocatoare este sarcina de a explica copiilor de ce învăţarea erorii în Sabat dimineaţă este tolerată.

Nu se poate nega faptul că aceasta este o problemă disperat de dificilă, şi simpatizăm cu orice membru credincios al bisericii care, cu vitejie, se angajează să se ţină de stâlpii adevărului în faţa discrepanţelor înfricoşătoare. Totuşi, trebuie să credem asigurarea spiritului profeţiei că Dumnezeu este în control, că El va curăţa biserica pe calea Sa înţeleaptă, şi că separarea de biserică nu este soluţia, aprobată de divinitate, la problemă.

Isus şi urmaşii Săi nu au părăsit biserica iudaică până când ei nu au fost, în cele din urmă, împinşi afară din ea. Și în ciuda apostaziei predominante dintre liderii Israelului, Isus a afirmat ferm, fără echivoc, femeii samaritence de la fântână: „Mântuirea vine de la iudei.” (Ioan 4:22). Desigur că El nu a intenţionat ca ea să înţeleagă faptul că mântuirea va ajunge la ea prin imitarea atitudinilor liderilor iudaici apostaziaţi. El îi reamintea, mai degrabă, de adevărul ce avea să fie scris mai târziu de apostolul Pavel: „Ce avantaj are atunci iudeul (…)? Este mare oricum; mai întâi de toate, fiindcă într-adevăr, lor le-au fost încredinţate oracolele lui Dumnezeu. şi ce dacă unii nu au crezut? Necredinţa lor va face credinţa lui Dumnezeu fără efect? Nicidecum! (…)” (Romani 3:1-4, Fidela).

Este limpede că ultimul mesaj de avertizare al lui Dumnezeu a fost încredinţat bisericii rămăşiţei, poporul care nu a refuzat să ţină „poruncile lui Dumnezeu” şi „mărturia lui Isus” (Apocalipsa 12:17). Este la fel de limpede că am fost avertizaţi dinainte că unii membri ai bisericii rămăşiţei se vor dovedi a fi necredincioşi şi nevrednici de încredinţarea lor sacră. Dar, această apostazie „va face credinţa lui Dumnezeu fără efect”? Cu siguranţă că nu. Adevărul va rezista, şi o mare parte a bisericii rămăşiţei va rezista împreună cu el, neînşelată, neclintită, neînspăimântată de adversari. Ei vor experimenta până la apogeu răspunsurile pozitive la influenţele negative care sunt prescrise în Mărturii: „A sta în apărarea adevărului şi neprihănirii când majoritatea ne uită, a lupta bătăliile Domnului când campioni sunt puţini − acesta va fi testul nostru. În aceste momente trebuie să strângem căldură din răceala altora, curaj din laşitatea lor şi loialitate din trădarea lor.”[1] Descurajările ne-ar putea copleşi dacă detaliile marii apostazii nu ne-ar fi fost oferite dinainte, la fel cum evenimentele istorice care urmau să fie semnele venirii Sale le-au fost descrise apostolilor de către Isus. În ciuda faptului că aceste evenimente vor fi cele mai neplăcute, Isus a spus că atunci când vor apărea, ar trebui „să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie” (Luca 21:28).

Descrierile inspirate indică faptul că marea apostazie va fi caracterizată de (1) schimbări în teologia noastră, (2) schimbări în închinarea noastră şi (3) o falsă mare redeşteptare. În afară de schimbările din teologia noastră, citim că „se apropie cu repeziciune zilele când va avea loc o mare derutare şi confuzie. (…) Va sufla orice vânt de învăţătură”.[2] „Dumnezeu îşi va trezi poporul. Dacă alte mijloace vor da greș, în rândurile lui vor pătrunde erezii care îi va cerne, separând pleava de grâu.”[3] „Înainte de ultimele progrese ale lucrării de apostazie, va exista o confuzie a credinţei (…). Adevăr după adevăr va fi corupt.”[4]

 „Chiar în mijlocul nostru se vor ridica învăţători falşi, care vor da atenţie duhurilor înşelătoare ale căror doctrine sunt de origine satanică. Aceşti învăţători vor atrage ucenici după ei. Furişându-se pe neaşteptate, ei vor folosi cuvinte linguşitoare şi vor face declaraţii false cu un tact seducător.”[5]

„Mulţi vor sta la amvoanele noastre purtând torţa profeţiei false în mâinile lor, aprinsă de la torţa diabolică a lui Satana.”[6]

„După ce adevărul a fost proclamat drept mărturie pentru toate naţiunile, (…) va avea loc o înlăturare a pietrelor de hotar, şi o încercare de a dărâma stâlpii credinţei noastre. Va fi făcut un efort mult mai puternic pentru a înălţa sabatul fals.”[7]

„Vrăjmaşul va aduce teorii false, cum ar fi doctrina că nu există sanctuar. Acesta este unul din punctele cu privire la care va avea loc o depărtare de la credinţă.”[8]

„Vrăjmaşul va pune totul în acţiune pentru a dezrădăcina încrederea credincioşilor în stâlpii credinţei noastre din soliile trecutului, care ne-au aşezat pe platforma înaltă a adevărului etern, şi care au înfiinţat şi au oferit caracterul lucrării.”[9]

Aceste anticipări uimitoare nu ne sunt aduse înainte ca posibilităţi, ci ca certitudini. Se fac menţiuni specifice cu privire la Sabat şi sanctuar ca puncte de atac, şi cea mai puternică afirmaţie dintre toate se găseşte în Signs of the Times: „Satana a declarat că este imposibil pentru fiii şi fiicele lui Adam să ţină legea lui Dumnezeu, şi astfel L-a acuzat pe Dumnezeu că este lipsit de înţelepciune şi dragoste. Dacă ei nu ar putea ţine legea lui Dumnezeu, înseamnă că există greşeală în Dătătorul legii. Oamenii care sunt sub controlul lui Satana repetă aceleaşi acuzaţii împotriva lui Dumnezeu, susținând că omul nu poate ţine legea lui Dumnezeu”.[10]

Schimbările anticipate în închinare pot fi cel mai bine înţelese comparând două pasaje majore din scrierile lui Ellen White, unul cu celălalt. Serviciile noastre de închinare au fost, din punct de vedere istoric, pe aceeaşi linie cu principiile Reformei protestante în care accentul este pus pe simplitatea şi centralitatea cuvântului lui Dumnezeu. În plus, am avut parte de astfel de sfaturi inspirate cum apar în Mărturii pentru biserică, într-un articol intitulat „Comportamentul în casa lui Dumnezeu”. În acest articol de zece pagini există zece îndemnuri pe care niciodată nu trebuie să le pierdem din vedere în închinarea noastră − diferenţa dintre sacru şi obişnuit. Ni se spune că atitudinile, cuvintele şi comportarea care pot fi acceptabile într-o situaţie seculară nu sunt acceptabile în închinare. „Dacă nu se vor imprima în mintea oamenilor idei corecte cu privire la adevărata închinare şi adevărata reverenţă, atunci va avea loc o tendinţă crescândă de a aşeza ceea ce este sacru şi veşnic la acelaşi nivel cu lucrurile obişnuite, iar cei ce mărturisesc adevărul vor fi o ofensă la adresa lui Dumnezeu şi o dezonoare pentru religie.”[11]

Cu toate acestea mesagerul lui Dumnezeu ne-a avertizat cu credincioşie că va veni timpul când aceste sfaturi vor fi respinse şi influenţe satanice se vor manifesta în anumite întâlniri de tabără adventiste de ziua a şaptea şi servicii de închinare. Recomandăm cititorului să studieze cu atenţie primele şaizeci de pagini din Solii alese, vol. 2. Aici, avertizările cu privire la insuccesul de a distinge între sacru şi obişnuit sunt repetate, împreună cu avertismente cu privire la permiterea sentimentelor, emoţiilor şi entuziasmului să predomine în practicile religioase.

„Pentru unii, practicile religioase înseamnă doar cu puţin mai mult decât un timp plăcut. Când simţămintele lor sunt stârnite, ei cred că sunt foarte mult binecuvântaţi. Unii nu cred că sunt binecuvântaţi dacă simţămintele lor nu sunt stârnite şi stimulate. Intoxicarea cu exaltare este obiectul căutării lor; iar dacă nu obţin lucrul acesta, ei presupun că sunt întru totul greşiţi sau că altcineva este cu totul greşit.”[12]

Într-un contrast puternic cu aceasta, mesagerul lui Dumnezeu îndeamnă: „În vorbirea noastră, în cântatul nostru precum şi în toate practicile spirituale, trebuie să dezvăluim acel calm, acea demnitate şi teamă evlavioasă care animă orice copil adevărat al lui Dumnezeu.”[13] Ni se spune că unii vor dispreţui aceste sfaturi. Mesagerului lui Dumnezeu i-a fost indicat că „lucrurile pe care le-ai descris ca întâmplându-se în Indiana, Dumnezeu mi-a arătat că se vor întâmpla chiar înainte de încheierea timpului de probă. Se vor manifesta tot felul de lucruri ciudate. Vor fi strigăte, cu tobe, muzică şi dans. Simţurile fiinţelor raţionale vor deveni atât de confuze, încât nu se va mai putea avea încredere în ele pentru luarea unor decizii corecte. Iar acestea vor fi numite lucrarea Duhului Sfânt”.[14]

În contextul acestei afirmaţii este clarificat faptul că aceste rele vor apărea în unele din serviciile noastre de închinare, precum şi în întâlnirile noastre de tabără. De asemenea se evidenţiază în mod puternic că Satana va fi extrem de activ în confuzia simţămintelor ce vor fi produse la aceste servicii de închinare, în mod special printr-o greşită folosire a muzicii. Este demn de menţionat că nu este nevoie ca cineva să meargă la o întâlnire spiritistă şi să încerce să comunice cu morţii pentru ca astfel să intre în contact cu Satana şi îngerii săi. Suntem avertizaţi că acelaşi lucru poate fi realizat prin participarea la un serviciu de închinare condus greşit.

Ni se spune că cei ale căror sentimente sunt stimulate prin mijloacele lui Satana din serviciile de închinare greşite, vor confunda influenţa lui Satana cu lucrarea Duhului Sfânt. Această înşelăciune ne conduce la cea de-a treia caracteristică a marii apostazii − o falsă redeşteptare grozavă în care identificarea lui Satana drept Duhul Sfânt va avea loc la o scară mare, oricât de îngrozitor poate părea [acest lucru]. În Tragedia veacurilor, citim că adevărata mare redeşteptare din toate timpurile se va produce imediat înainte de revenirea Domnului. Dar ceva foarte diferit se va întâmpla mai întâi.

„Vrăjmaşul sufletelor doreşte să împiedice această lucrare: şi înainte ca să vină timpul pentru o astfel de lucrare, el va încerca să o împiedice, introducând o contrafacere. În bisericile pe care va reuşi să le aducă sub puterea lui amăgitoare, va face să pară că s-a revărsat binecuvântarea deosebită a lui Dumnezeu; se va manifesta ceea ce se crede a fi un mare interes religios. Mulţimile se vor bucura că Dumnezeu lucrează în mod minunat pentru ei, când de fapt aceasta este lucrarea altui spirit. Sub o aparentă religiozitate, Satana va căuta să-şi extindă influenţa peste lumea creştină.”[15]

Contextul acestui citat din Tragedia veacurilor este capitolul douăzeci şi şapte, intitulat „Redeşteptări moderne”, în care sunt evidenţiate diferitele caracteristici ale redeşteptării adevărate şi ale redeşteptării false. Recomandăm cititorilor noştri un studiu atent al acestui capitol în legătură cu capitolul treizeci şi opt, „Ultima avertizare”. Având în vedere realităţile sumbre care ne stau în faţă, potrivit mesagerului lui Dumnezeu, s-ar putea să fim gata să o auzim spunând, despre cauza bisericii, că este lipsită de speranţă şi că este sortită să se dezintegreze şi să dispară. Dar aceasta este tocmai ceea ce ea nu spune, ci respinge ferm.

„Știu că Domnul iubeşte biserica Sa. Nu trebuie să fie dezorganizată sau descompusă în atomi independenţi. Nu există nici cea mai mică consecvenţă în aceasta; nu există nici cea mai mică dovadă că aşa ceva se va întâmpla.”[16]

Totuşi, după afirmaţia aceasta urmează imediat recunoaşterea faptului că vor exista „grâu şi neghină” în biserică până când vor fi despărţite de Hristos. Prin urmare, trebuie să concluzionăm că, deşi va exista o apostazie în care schimbările în teologia noastră şi în închinarea noastră vor culmina într-o falsă mare redeşteptare care va mătura mii, dacă nu milioane, din biserica noastră, totuşi biserica va supravieţui. Nu ni se spune exact sub ce formă va supravieţui.

„Dumnezeu are o biserică. Nu este marea catedrală, nu este nici o instituţie naţională, nici diferitele confesiuni; sunt oamenii care Îl iubesc pe Dumnezeu şi păzesc poruncile Lui. «Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.» (Matei 18:20). Acolo unde este Hristos, chiar printre cei umili şi puţini, aceasta este biserica lui Hristos, căci doar prezenţa Celui Înalt şi Sfânt care locuieşte în eternitate poate întemeia o biserică.”[17]

Când această afirmaţie este pusă lângă asigurarea anterioară că biserica nu va fi împărţită în atomi independenţi, recunoaştem că va trebui să existe o comunicare între aceste mici grupuri şi o organizaţie de un oarecare fel, altminteri acestea ar fi atomi independenţi. Iar această organizaţie nu va fi o organizaţie nouă care să o înlocuiască pe cea veche. „Nu putem intra acum în nicio organizaţie nouă.”[18]

Această afirmaţie pare să pretindă că va exista un grad de continuitate între organizaţia noastră actuală şi forma de organizare, oricare ar fi ea, ce va fi păstrată până la sfârşit. Și nu trebuie uitat faptul că biserica lui Dumnezeu, oricare ar fi forma ei, nu trebuie să fie absorbită doar de propriile treburi şi preocupări. Nu aceasta este intenţia promisiunii lui Isus că va onora grupurile mici cu prezenţa Lui. Grija şi cooperarea cu fraţii şi surorile noastre în credinţă trebuie să fie întotdeauna parte a spiritului celor care „ţin poruncile lui Dumnezeu şi au mărturia lui Isus Hristos”. Acest fapt susţine, din nou, continuarea unui fel de organizare bisericească.

Dar, voi întrebaţi: Nu sunt răspândite documente şi cărţi care să cheme la separarea de biserică şi care folosesc citate din Ellen White? Într-adevăr există! Am văzut o carte de acest gen, de dimensiunea unui caiet, fiind de 81/2 x 11 inci şi cel puţin o jumătate de inci grosime, plin cu citate din spiritul profeţiei. Dar niciunul din aceste citate nu a susţinut că va veni vremea când credincioşii vor trebui să părăsească Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. Toate [citatele] au fost interpretate că se referă la aceasta.

Când citim un astfel de document, nu trebuie să pierdem niciodată din vedere diferenţa dintre o declaraţie şi o interpretare. O declaraţie ne spune la ce s-a referit scriitorul şi ce a spus scriitorul. O interpretare este încercarea altcuiva de a ne spune la ce s-a referit scriitorul, dar nu a spus. În acest fel, ea reprezintă gândirea interpretului, şi nu gândirea scriitorului. Acest lucru continuă să fie adevărat, chiar dacă interpretările sunt cu sutele sau cu miile. Indiferent de numărul de interpretări, el nu poate echivala cu o declaraţie. Zero înmulţit cu o mie este tot zero.

Ellen White anticipează, într-adevăr, o mare apostazie în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, pe care o numeşte „timpul zguduirii”. Totuşi, tema permanentă care predomină prin toate aceste anticipări este că pleava va fi vânturată şi că unele stele strălucitoare se vor stinge;[19] grupă după grupă se va uni cu vrăjmaşul;[20] o mare categorie ne va abandona şi se va uni cu opoziţia;[21] etc. Căutăm în zadar în aceste anticipări vreo afirmaţie precum că cei credincioşi trebuie să părăsească biserica. Tactici de supravieţuire s-ar putea să fie necesare.

Ellen White a anticipat în mod clar că „în biserică vor pătrunde dezbinări. Se vor dezvolta două grupări”.[22]

„Atunci când se vor înteţi necazurile în jurul nostru, în rândurile noastre se va da pe faţă atât despărţire, cât şi unitate.”[23]

Pe măsură ce gruparea apostaziată devine din ce în ce mai intolerantă, mai îndrăzneaţă şi arogantă, cei care doresc să rămână credincioşi Domnului nostru şi adevărului Său vor trebui să-L caute pe Domnul cu seriozitate, să se caute unii pe alții, să se mângâie şi să se întărească unii pe alţii. Este posibil să fie nevoiţi să se întâlnească separat pentru studiu şi rugăciune şi s-ar putea să fie nevoiţi să se adune la adunări de tabără, unde adevărul va fi onorat. Este posibil să fie nevoiţi să suporte batjocura, opoziţia şi acuzaţiile false. De pe vremea când Cain s-a ridicat împotriva lui Abel, întotdeauna cei necredincioşi i-au persecutat pe cei care doreau cu adevărat să fie credincioşi voinţei lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu este în control. Porţile iadului nu vor triumfa împotriva bisericii Sale, „poporul care Îl iubeşte pe Dumnezeu şi păzeşte poruncile Sale”.

Priviţi în sus! Ridicaţi-vă capetele! Răscumpărarea voastră se apropie!

Note de subsol:

[1] Ellen G. White, Mărturii, vol. 5, p. 136.

[2] Ibid., p. 80.

[3] Ibid., p. 707.

[4] Ellen G. White, Signs of the Times, 28 mai 1894.

[5] Idem, Review and Herald, 7 ianuarie 1904.

[6] Idem, Mărturii pentru pastori şi slujitorii evangheliei, p. 409.

[7] The Seventh-day Adventist Bible Commentary, vol. 7, p. 985.

[8] Ellen G. White, Sfaturi pentru editori, p. 53.

[9] Idem, Solii alese, vol. 2, p. 225.

[10] Idem, Signs of the Times, vol. 3, p. 264.

[11] Idem, Mărturii, vol. 5, p. 500.

[12] Idem, Solii alese, vol. 2, p. 8.

[13] Ibid., p. 22.

[14] Ibid., p. 18.

[15] Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 464.

[16] Idem, Solii alese, vol. 2, p. 37.

[17] Idem, The Upward Look, p. 315.

[18] Idem, Solii alese, vol.2, p. 226.

[19] Idem, Mărturii, vol. 5, p. 81.

[20] Ibid., vol. 8, p. 41.

[21] Idem, Tragedia veacurilor, p. 608.

[22] Idem, Solii alese, vol. 2, p. 63.

[23] Idem, Mărturii, vol. 6, p. 400.