De-a lungul prezenţei mele în bisericile adventiste ca tânăr căutător după adevăr şi apoi ca membru, am auzit de multe ori predici în care se învăţa că biserica trebuie să aştepte şi să grăbească venirea Domnului Hristos. Am reuşit să reţin bine această învăţătură pentru că era legată de judecata de cercetare, mijlocirea marelui preot şi închiderea harului. Orice adventist de ziua a şaptea, care a fost cât de cât atent la predicile de dinainte de anul 2000 şi puţin după, îşi poate aminti cât de des era menţionat, în sprijinul acestei învăţături, versetul 12 din 2 Petru 3.
Însă timpul a trecut şi mare mi-a fost mirarea să aflu că am fost învăţat greşit şi, astfel, am învăţat şi eu greşit pe alţii. Noi nu putem întârzia şi nici grăbi revenirea Domnului Hristos, ni se spune tot mai des în ultima vreme. Să primim cu braţele deschise o astfel de idee nu este cu putinţă. Dacă este adevărată, înseamnă că cei ce ne-au învăţat să grăbim venirea ne-au înşelat, că Ellen White s-a înşelat sau că ceea ce citim în scrierile ei cu privire la acest subiect, nu trebuie luat literal, ci omiletic; adică, aşa, motivaţional, ca apa sfinţită, care nu face nici bine, nici rău. Acum, ideea că noi nu putem întârzia şi grăbi venirea a trecut deja de multă vreme prin fereastra Overton[1], ajungând la celălalt capăt – să susţii astăzi în adventism că biserica poate întârzia sau grăbi venirea Domnului Isus este o inepţie de neimaginat.
Al treilea articol din seria dedicată suportului pentru cursul „Teologie sistematică II: Hristologie” se ocupă de acest subiect, plecând de la câteva afirmaţii din curs:
„Concluzia noastră în urma acestei incursiuni exegetice este următoarea: fiindcă în Scriptură nu există o doctrină a întârzierii revenirii lui Isus Hristos, nici ideea «grăbirii» celei de a doua veniri nu este una biblică. (…) În lumina exegezei noastre de mai sus, o interpretare făcută pe textul original al versetului 12 din 2Petru 3, putem încheia cercetarea noastră cu ideea că omul nu poate «grăbi» revenirea lui Isus Hristos (…).”[2]
Subiectul devine important când înţelegem că învăţătura pe care „biserica” o dă studenţilor la teologie pastorală are ca scop educarea bisericii pentru împlinirea misiunii ei. Este într-adevăr periculos să constaţi că faci parte dintr-o biserică care grăbeşte ceea ce nu poate fi grăbit, adică pe Isus şi revenirea Sa.
Concluzia la care a ajuns profesorul Szallós are la bază două observaţii interesante, care dacă sunt corecte trebuie să motiveze adventiştii să se oprească din grăbirea revenirii. Acestea sunt:
1) avem de-a face cu o traducere defectuoasă a 2 Petru 3:12,
2) Ellen White vorbeşte omiletic.
Cele două puncte sunt exprimate astfel în suportul de curs:
„Verbul care se află în textul original, cel grecesc, este speudō «a se grăbi», «a grăbi». Este foarte important să accentuăm un amănunt al acestui verb grecesc. El este un verb intranzitiv, adică nu are obiect sau complement direct, la modul general. Neavând obiect, verbul speudō se traduce prin «a mă / te / se grăbi». Singurul loc în toată Scriptura compusă din cărţile canonice unde acest verb este tranzitiv, adică are un obiect, este 2Petru 3:12: «a grăbi venirea zilei Domnului». Un alt amănunt legat de semantica verbului este, de asemenea, foarte important din punct de vedere al interpretării textului din 2Petru 3. Verbul are două sensuri de bază: «a se grăbi» şi «a tânji». Acest al doilea sens al verbului speudō este cel care este aproape impus de ideea primului verb al versetului 12, prosdokaō «aştept»”, «anticipez», «caut». Aşadar, contextul textului lui Petru cere ca traducerea să fie următoarea: «Aşteptând şi tânjind după venirea zilei Domnului» sau «Aşteptând şi grăbindu-ne cu dor spre venirea zilei lui Dumnezeu». Aceasta a doua variantă a traducerii termenului speudō respectă natura intranzitivă a acestui verb grecesc.”[3]
„Spre deosebire de interpretarea omiletică a lui Ellen White, noi am aplicat în această lucrare o interpretare exegetică a textului şi am văzut că verbul grecesc trebuie tradus prin termenul «a tânji» (…).”[4]
În cele ce urmează vom încerca să aflăm care este traducerea corectă a verbului speudō, precum şi să aflăm dacă verbul este tranzitiv sau intranzitiv. Profesorul Szallós afirmă că speudō „este un verb intranzitiv”, apoi – fapt uimitor – afirmă că „singurul loc în toată Scriptura (…) unde acest verb este tranzitiv (…) este 2Petru 3:12”. Amănuntul este foarte important şi trebuie reţinut. Vom reveni la el imediat.
Verbele tranzitive sunt verbele care au un obiect direct, cele intranzitive nu au obiect.
Exemplu verb tranzitiv – Eu servesc cina.
Exemplu verb intranzitiv – Eu servesc.
Având obiectul „cina”, verbul „servesc” este tranzitiv în primul exemplu. În cel de-al doilea exemplu nu există obiect direct pentru primul verb, deci este intranzitiv.
„Neavând obiect, verbul speudō se traduce prin «a mă / te / se grăbi»”, spune profesorul Szallós. Adică, dacă verbul nu are ca obiect direct „ziua lui Dumnezeu” avem traducerea: „Grăbindu-vă pentru venirea zilei lui Dumnezeu.” Şi totuşi, tot dânsul afirmă că în 2 Petru 3:12 verbul este tranzitiv – are ziua lui Dumnezeu ca obiect direct – deci, concluzionăm logic, nu se poate traduce prin: „Grăbindu-vă pentru venirea zilei lui Dumnezeu.”
Să apelăm la o unealtă pe care am mai folosit-o – concordanţa Strong.
„to «speed» («study»), i.e. urge on (diligently or earnestly); by impl. To await eagerly: – make haste {3x}, haste {1x}, with haste {1x}. Speudo denotes (1) intransitively, «with haste» in Lk. 2:16; 19:5, «make haste»; 19:6, «made haste»; Acts 20:16, «he hasted»; 22:18, «make haste»; (2) transitively, «to desire earnestly, hasting» in 2 Pet 3:12, «hasting unto» (the day of the Lord).”[5]
Concordanţa Strong spune că verbul este intranzitiv cu sensul de „a grăbi” în pasaje ca:
„Au plecat în grabă şi i-au găsit pe Maria, pe Iosif şi pe copilaş culcat în iesle.”[6]
„Isus, când a ajuns la locul acela, Şi-a ridicat ochii şi i-a zis: «Zacheu, coboară iute, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta!»”[7]
„Zacheu a coborât repede şi L-a primit cu bucurie.”[8]
„Pavel se hotărâse să treacă pe lângă Efes, ca să nu mai zăbovească în Asia; căci se grăbea ca, dacă era cu putinţă, să fie la Ierusalim în Ziua Cincizecimii.”[9]
„(…) şi L-am văzut pe Domnul, care-mi zicea: «Repede! Ieşi degrabă din Ierusalim, căci nu vor primi mărturisirea ta despre Mine!»”[10]
Acelaşi cuvânt grecesc este tradus în EDCR prin „grabă”, „iute”, „repede”. Observăm că sensul este acela de „a grăbi” în toate aceste versete, nu acela de a privi cu dor, de a tânji.
Observăm, de asemenea, că în concordanţa Strong, verbul speudō din 2 Petru 3:12 este considerat tranzitiv, și i se asociază ca obiect direct „ziua lui Dumnezeu”. Este limpede, deci, că traducerea „Grăbindu-vă pentru venirea zilei lui Dumnezeu”, propusă de profesorul Szallós în cartea sa, nu este corectă, fiind chiar o mutilare a sensului, printr-o metodă gramaticală. Apoi, gramatical, între primul şi al doilea verb nu este nicio diferenţă. Ambele sunt la prezent, participiu, diateza activă, acuzativ, masculin, plural. Prin „şi” se face legătură între ele, iar ziua lui Dumnezeu este obiectul direct pentru ambele. Dacă îl traducem pe primul aşteptând, nu există niciun motiv pentru a nu-l traduce şi pe al doilea grăbind. Dacă însă avem motive să traducem pe al doilea prin «grăbindu-ne», este numai normal să-l traducem pe primul prin «aşteptându-ne», ceea ce nu are sens.
Traducerile biblice englezeşti care au folosit gerunziul (participle) având ca obiect ziua lui Dumnezeu, sau exprimă aceeaşi idee ca un verb la gerunziu cu obiect, sunt: The Darby Translation, Lexham English Bible, New International Version, New Revised Standard, Orthodox Jewish Bible, Wycliffe, The Complete Jewish Bible, New Revised Standard, Common English Bible, English Standard Version etc. Observăm că o mulţime de traducători au considerat corect să se traducă „grăbind venirea zilei lui Dumnezeu”. Notă separată faţă de aceste versiuni face traducerea King James care redă cuvintele lui Pavel prin „grăbindu-vă spre venirea zilei lui Dumnezeu”, în timp ce traducătorii au pus o notă marginală „grăbind venirea”. Este simplu de înţeles cât de greu le-a fost unor traducători calvinişti, care cred în predestinare, să considere că se poate grăbi ziua Domnului. În consecinţă, au apelat la o adaptare a traducerii, totuşi, recunoscând că textul spune altceva au pus traducerea corectă în nota marginală. În schimb, versiunea New King James traduce textul exact cum era în nota marginală.
Ideea că biserica ar putea grăbi revenirea Domnului Isus pare de domeniul fantasticului pentru unii teologi, care preferă să ducă discuţia pe terenul gramaticii greceşti, în speranţa că ar putea soluţiona problema întârzierii revenirii prin acţiunile bisericii. Însă ceea ce am văzut până acum nu susţine o astfel de eschivare teologică. Acest mod de abordare nu este singular, fiind găsit şi la alte persoane[11] influente în biserică.
Este important în acest moment să vedem dacă pana inspirată a lui Ellen White are ceva de spus despre acest subiect.
Am observat mai devreme că s-a afirmat că Ellen White foloseşte textul din 2 Petru 3:12 doar în sens omiletic, nu real. Pentru a motiva această idee, cursul de teologie sistematică introduce un alt raţionament studentului, aparent corect, dar care slujeşte pentru susţinerea tezei deja analizate, în timp ce este el însuşi greşit. Este vorba de ideea că biserica nu poate întârzia revenirea, raţionament explicat astfel studenţilor:
„Aparent în contradicţie cu Scriptura, Ellen White vorbeşte de «întârzierea» celei de a doua veniri a lui Isus Hristos. (…) să vedem ce a înţeles ea prin conceptul «întârzierii» celei de a doua veniri. Ea a înţeles că Mântuitorul n-a venit aşa de curând cum am sperat noi, oamenii, inclusiv adventiştii. Aceştia din urmă nu s-au vindecat de obiceiul rău de a fixa date precise sau aproximative ale revenirii, contribuind astfel la crearea unei impresii false a «întârzierii». (…) Ea însă n-avea pretenţia ca Biserica adventistă (sic) să formuleze o «doctrină a întârzierii», iar biserica nici nu a formulat nicio doctrină, bazându-se pe afirmaţiile ei pastorale şi omiletice.”[12]
Cel mai corect este să punem la dispoziţia studentului câteva citate despre întârziere şi revenire, din care se poate deduce cât de „omiletic” sau „pastoral” vorbea ea. Deşi, ironic, dacă omiletic şi pastoral nu înseamnă ceea ce se afirmă, avem motive serioase de îngrijorare. Pentru citate despre întârzierea celei de a doua veniri a Domnului Isus, rog cititorul să citească articolul înrudit amintit mai jos, unul din primele articole care au fost postate pe acest site la momentul lansării lui.
Articol înrudit: Să-i grăbim venirea!
Pentru grăbire voi reda citatele inclusiv în engleză pentru a se vedea folosirea verbului „a grăbi” de către Ellen White.
„By giving the gospel to the world it is in our power to hasten our Lord's return. We are not only to look for but to hasten the coming of the day of God. 2 Peter 3:12, margin.”[13]
„Stă în puterea noastră să grăbim venirea Domnului, vestind lumii evanghelia. Noi nu trebuie numai să aşteptăm, dar să şi grăbim venirea zilei lui Dumnezeu. (2 Petru 3:12, margine).”
„Our work is to seek the closest union with the Son of God, to learn in his school, to become meek and lowly of heart, to work the works of Christ, advancing his kingdom and hastening his coming.”[14]
„Lucrarea noastră este să căutăm unirea cea mai intimă cu Fiul lui Dumnezeu, să învăţăm în şcoala Lui, să devenim blânzi şi smeriţi cu inima, să împlinim lucrările lui Hristos ducând înainte împărăţia Lui şi grăbind venirea Sa.”
„The Spirit and power of the coming One will be imparted in large measure to those who are preparing to stand in the day of God, who are hastening the second advent of our Lord and Saviour Jesus Christ.”[15]
„Spiritul şi puterea Celui ce vine vor fi împărtăşite în mare măsură celor care se pregătesc să stea fermi în ziua lui Dumnezeu, care grăbesc a doua venire a Domnului şi mântuitorului nostru Isus Hristos.”
„We are in the day of waiting; we are to be looking for and hastening the coming of the day of God. We are to be climbing, ever climbing heavenward.”[16]
„Suntem în ziua de aşteptare; trebuie să aşteptăm şi să grăbim venirea zilei lui Dumnezeu. Trebuie să urcăm în continuu spre ceruri.”
Următorul pasaj este foarte interesant. În loc să citeze textul din 2 Petru 3:12 din biblia King James folosind cuvintele „hastening unto the coming” (grăbindu-vă spre venirea), Ellen White citează folosind nota marginală „hastening the coming” (grăbind venirea):
„Seeing then that all these things shall be dissolved, what manner of persons ought ye to be in all holy conversation and godliness, looking for and hastening the coming of the day of God, wherein the heavens being on fire shall be dissolved, and the elements shall melt with fervent heat? Nevertheless we, according to his promise, look for new heavens and a new earth, wherein dwelleth righteousness. Wherefore, beloved, seeing that ye look for such things, be diligent, that ye may be found of him in peace, without spot, and blameless.” [Verses 10-14.] This is the standard for which every Christian must strive, not in his own natural ability, but through the grace given him of Jesus Christ. Let us wrestle for the mastery over every sin, and be able to check every impatient, fretful expression.”[17]
„Văzând că toate acestea se vor descompune, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi în comportare sfântă şi evlavie, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile fiind în foc se vor descompune şi elementele se vor topi cu căldură mare? Totuşi, noi, conform promisiunii Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care locuieşte neprihănirea. De aceea, preaiubiţilor, văzând că aşteptaţi astfel de lucruri, străduiţi-vă să fiţi găsiţi de El în pace, nepătaţi şi fără vină. (Versetele 10-14). Acesta este standardul pentru care trebuie să se lupte orice creştin, nu prin aptitudinea sa naturală, ci prin harul care îi este dat de Isus Hristos. Să ne luptăm pentru stăpânirea oricărui păcat şi să fim în stare să împiedicăm orice atitudine lipsită de răbdare şi iritabilă.”
Cred că oricine poate concluziona corect ce transmit aceste pasaje omiletice şi pastorale. Studentul să le aşeze lângă cele care vorbesc despre întârzierea revenirii pentru a obţine un tablou mai clar al problemei întârziere-grăbire. Nu există nicio motivaţie pentru a crede că limbajul lui Ellen White nu trebuie luat literal. Citatul de mai jos pune împreună conceptul întârziere-grăbire, aşa cum l-a înţeles Ellen White:
„By giving the gospel to the world it is in our power to hasten our Lord's return. We are not only to look for but to hasten the coming of the day of God. 2 Peter 3:12, margin. Had the church of Christ done her appointed work as the Lord ordained, the whole world would before this have been warned, and the Lord Jesus would have come to our earth in power and great glory.”[18]
„Stă în puterea noastră să grăbim venirea Domnului, vestind lumii evanghelia. Noi nu trebuie numai să aşteptăm, dar să şi grăbim venirea zilei Domnului. (2 Petru 3:12, margine). Dacă biserica lui Hristos şi-ar fi făcut lucrarea rânduită de Domnul, lumea ar fi fost deja avertizată, iar Domnul Isus ar fi venit pe pământ cu putere şi slavă mare.”
De ce totuşi educăm studenţi la teologie pastorală, generaţie după generaţie, şi prin ei o biserică întreagă, spunându-le că nu putem grăbi venirea zilei lui Dumnezeu? Răspunsul la această întrebare este crucial.
Pentru că nu se înţelege bine evanghelia şi solia neprihănirii prin credinţă, mulţi dintre fraţii noştri teologi sunt de părere că a considera că oamenii pot grăbi venirea este egal cu a spune că eforturile omului grăbesc venirea ceea ce, evident, este greşit. Se poate constata uşor că subiectul întârziere-grăbire şi modul în care este tratat în cursul „Teologie sistematică II: Hristologie” este un factor care conduce la respingerea adevărului că Dumnezeu va avea un popor care va trăi fără mijlocitor şi nu va mai păcătui deloc. Profesorul Szallós, făcând legătura între întârziere-grăbire şi desăvârşire, afirmă:
„După această incursiune – scurtă şi clarificatoare – în problema «întârzierii» şi «grăbirii» revenirii lui Isus, putem continua prezentarea perfecţiunii morale aşa cum Ellen White, şi implicit Scriptura, au înţeles-o. (…) Aşadar, desăvârşirea moral-spirituală, în concepţia lui Ellen White, nu înseamnă «perfect sinlessness», «nepăcătoşenia desăvârşită», ci «love that is made perfect», «dragostea care este făcută desăvârşită» prin prezenţa Duhului Sfânt în viaţa persoanei. O asemenea persoană este victorioasă, fiindcă nu tolerează în viaţa sa nici supremaţia păcatului la singular şi nici pe cea a păcatului la plural.”[19]
Observăm aceeaşi abordare şi la Reinder Bruinsma, lider de frunte al bisericii în Europa şi un mare luptător împotriva teologiei ultimei generaţii.
„În timp ce lucrez la o carte despre pericolele teologiei ultimei generaţii, trebuie să citesc despre câteva subiecte care sunt legate de TUG într-o măsură mai mare sau mai mică. O părere pe care mulţi adventişti – nu doar susţinătorii TUG – o au în comun este că venirea lui Hristos a fost grav întârziată de lipsa noastră de entuziasm în răspândirea celor «trei solii îngereşti». (…) Printre mulţi autori adventişti pe care i-am consultat în ultimele zile sunt Norman Gulley[20] şi Sakae Kubo. Ambii sunt savanţi adventişti respectaţi. (…) Ambii spun clar că termenul grecesc speudō, care este folosit în 2 Petru, poate că nu ar trebui tradus prin «grăbind», ci mai degrabă prin «a privi cu nerăbdare». Ambii autori evidenţiază, de asemenea, că ideea grăbirii celei de a doua veniri are unele probleme teologice.”[21]
În loc ca preocuparea teologică pentru subiectul întârziere-grăbire să fie aceea de a ascunde prin eschivări gramaticale – şi acestea greşite – eşecul bisericii de a grăbi venirea Domnului, am putea să ne îndreptăm rugăciunile spre Domnul pentru a ne arăta unde greşim în privinţa evangheliei pe care nu am dus-o lumii. În timp ce suntem de acord cu faptul că nu eforturile umane grăbesc revenirea lui Isus, trebuie să fim împotriva noii învăţături care ne spune că biserica nu poate întârzia sau grăbi revenirea Domnului. Această nouă învăţătură este un real pericol pentru teologia adventistă, afectând subiecte ca neprihănirea prin credinţă, teologia ultimei generaţii, sanctuarul etc., cu efecte grave asupra spiritualităţii şi stilului de viaţă adventist.
Redau încă o dată afirmaţia profesorului Szallós:
„Fiindcă în Scriptură nu există o doctrină a întârzierii revenirii lui Isus Hristos, nici ideea «grăbirii» celei de a doua veniri nu este una biblică.”[22]
În această privinţă Ellen White este fără echivoc – a existat o întârziere a revenirii. Este numai normal să întrebăm de ce se încearcă ascunderea acestei întârzieri. Ellen White o punea pe seama nepredicării evangheliei. Oare nu cumva se predă o altă evanghelie în cursul profesorului Szallós? – o evanghelie care trebuie apărată prin instrumente omeneşti pentru care Biblia şi spiritul profeţiei nu oferă suport. Studentul şi cititorul să ia în calcul această posibilitate şi să acţioneze în consecinţă.
Note de subsol:
[1] Fereastra Overton este un model teoretic pentru înţelegerea modului în care ideile societăţii se schimbă de-a lungul timpului şi influenţează politica. Prin extensie, teoria are un spectru mai mare de aplicabilitate.
[2] Zoltán Szallós-Farkas, Dumnezeu, Scriptura şi Biserica: tratat de teologie, hristologie şi spiritualitate, Editura Universităţii Adventus, Cernica, 2019, pp. 322, 324. Sublinierile îmi aparţin.
[3] Ibid., p. 322.
[4] Ibid., p. 324.
[5] James Strong, The New Strong’s Expanded Exhaustive Concordance of the Bible, Thomas Nelson Publishers, 2001, p. 231, 4692.
[6] Luca 2:16, EDCR.
[7] Luca, 19:5, EDCR.
[8] Luca 19:6, EDCR.
[9] Fapte 20:16, EDCR.
[10] Fapte 22:18, EDCR.
[11] Vezi Kendra Haloviak, „Can We Hasten the Advent?”, Adventist Review, 2 ianuarie 1992, pp. 13-15 şi Reinder Bruinsma, „Can we «hasten» the return of Christ?” Lista nu se opreşte aici.
[12] Zoltán Szallós-Farkas, op. cit., pp. 322, 323, 324.
[13] Ellen White, Desire of Ages (Hristos lumina lumii), p. 633.
[14] Idem, Review and Herald, 28 februarie 1888, par. 8.
[15] Idem, Manuscrisul 15, 1886, par. 16.
[16] Idem, Scrisoarea 4, 1893, par. 27.
[17] Idem, Scrisoarea 38, 1893, par. 9.
[18] Vezi nota de subsol 13.
[19] Zoltán Szallós-Farkas, op. cit., pp. 325, 327.
[20] Cartea de teologie sistematică a lui Gulley face parte din bibliografia recomandată studenţilor la teologie pastorală. Gulley crede în păcatul original şi că noi nu vom fi fără păcat după ce Isus părăseşte sfânta sfintelor, încetându-şi slujirea de mare preot.
[21] Reinder Bruinsma, „Can we «hasten» the return of Christ?”, http://reinderbruinsma.com/?p=2048.
[22] Zoltán Szallós-Farkas, op. cit., p. 322.
Paul Bucur:
a comentat la: Tabăra MAHANAIM
David Ionita:
a comentat la: Tabăra MAHANAIM
Robert Neacsu:
a comentat la: Despre sanctuar