Breaking News

Interesul general al cauzei

Interesul general al cauzei

Iubite frate,

     La ora două dimineaţa, pe când toţi din casă sunt cufundaţi în somn, încep să-ţi scriu aceste rânduri. Mă gândesc la marea biserică din Battle Creek şi la interesele importante care sunt centrate acolo, interese care fac din Battle Creek un câmp misionar în cel mai înalt sens al cuvântului. … . Acest câmp necesită cele mai bune metode de lucru pentru ca cea mai puternică influenţă religioasă să fie exercitată în mod constant asupra tuturor. Dumnezeu doreşte ca bărbaţii să-şi cultive abilităţile ca să poată avea idei largi în ce priveşte planificarea şi realizarea lucrării Sale. Când se face aşa, puterea salvatoare a harului lui Hristos se va manifesta faţă de cei ce cred adevărul prezent.

   Pe măsură ce lucrarea se dezvoltă, dacă lucrătorii se vor sprijini cu fermitate pe înţelepciunea şi pe puterea lui Dumnezeu, minţile lor se vor deschide pentru a păstra pacea cu providenţa care deschide căi. Cei care posedă pietate şi abilitate trebuie să fie încurajaţi să obţină educaţia necesară ca să poată să ia parte la marea lucrare de răspândire a luminii adevărului. Atunci se va vedea progresul marii solii de încheiere pentru aceste zile din urmă.

     Dumnezeu are lucrători diferiţi, pentru diferite ramuri ale cauzei Sale. Când cei pe care îi cheamă să facă o anumită lucrare, o realizează în măsura în care pot cu capacităţile pe care El li le-a dat, Domnul în providenţa Lui mai cheamă şi mai califică şi pe alţii care să vină şi să lucreze împreună cu ei, făcând ca lucrarea să înainteze, pentru ca împreună ei să o ducă mai departe şi să înalţe un standard mai înalt. Dumnezeu nu va îngădui ca lucrarea Sa să se diminueze în tărie şi eficienţă, dacă cei cărora le-a dat să lucreze îşi vor face partea cu fidelitate neabătută.

     Această lucrare mare şi solemnă nu trebuie să fie dusă până la încheierea ei de către câţiva bărbaţi care au fost aleşi, când s-a oferit ocazia, să poarte responsabilităţi. Anumite minţi nu se dezvoltă odată cu lucrarea, ci îngăduie ca lucrarea să se dezvolte fără ei, iar ei se trezesc că sunt obosiţi şi epuizaţi fără să înţeleagă circumstanţele. Iar, când cei pe care Dumnezeu îi califică să ia parte la lucrare, preiau lucrarea într-un fel diferit de felul în care bărbaţii cu răspundere au încercat să o facă, cei obosiţi să fie foarte atenţi ca să nu pună piedici ajutoarelor care le sunt date, sau să îngrădească lucrarea. Întrucât ei nu văd lucrarea în toată complexitatea ei, şi nu au povara pe care Dumnezeu a pus-o în mod special asupra altora, de ce ar spune ei cum trebuie să fie făcută lucrarea? Cei care nu discern şi nu se adaptează cerinţelor crescânde ale lucrării, să nu blocheze roţile, împiedecând astfel înaintarea altora.

     Cazul lui David este un exemplu. El a făcut pregătiri mari pentru zidirea Templului Domnului, însă Domnul i-a spus că nu el va face această lucrare ci, trebuia să o lase în seama fiului său, Solomon. Putea să-i dea sfaturi şi sugestii, putea să-l încurajeze pe Solomon, având în vedere experienţa sa îndelungată dar, cel tânăr trebuia să facă lucrarea.

     Minţile obosite ale tuturor fraţilor în vârstă nu pot să perceapă mărimea lucrării în toate punctele ei importante, şi nu sunt înclinate să fie tot timpul în acord cu căile deschise de providenţa lui Dumnezeu. De aceea responsabilităţile lucrării nu trebuie să rămână numai peste ei, pentru că ei nu vor introduce elementele esenţiale pentru avansarea ei şi astfel lucrarea va fi întârziată.

     Lucrarea în Battle Creek şi în statul Michigan este mult rămasă în urmă. De ani de zile există o lipsă din partea Comitetului Conferinţei şi din partea lucrătorilor, în ce priveşte planificarea şi administrarea judicioasă a ei. În timp ce preşedintele Conferinţei Generale era dispus să lucreze din greu, nu a văzut nevoia de a-şi educa puterile minţii şi de a se califica pentru a putea să remarce talentele tinerilor şi să-i trimită în lucrare, aducând lângă el pe cei ce puteau să-i fie de ajutor. Este bine să vezi şi să înţelegi situaţia şi nevoile misiunilor străine dar, fără a le neglija pe acestea, ar trebui înţelese nevoile lucrării chiar de lângă noi. Misiunile din ţară nu ar trebui să fie neglijate. S-a făcut o greşeală prin neglijarea lor.

   Este o tristă neglijenţă faptul că la Battle Creek nu se folosesc numeroasele avantaje aflate la îndemână, pentru a păstra inima lucrării într-o stare sănătoasă. Bătăile viguroase ale inimii de la centru ar trebui să fie simţite în fiecare parte a corpului credincioşilor. Dar dacă inima este bolnăvicioasă şi slăbită, ineficienţa ei afectează toate ramurile lucrării. O putere de lucru sănătoasă şi clară la centrul lucrării este categoric esenţială pentru ca adevărul să poată fi dus lumii. Aceasta trebuie să fie transmisă familiilor şi comunităţilor. Pentru aceasta se cere o conducere înţeleaptă în plănuire şi în educarea altora pentru a participa la lucrare. Trebuie să fie căutate persoane talentate, şi încurajate să lucreze în diferite locuri după capacităţile date lor de Dumnezeu. Fiecare instrument al lui Dumnezeu care vine în contact cu cei în vârstă şi cu experienţă, să fie încurajat de către aceştia să-şi găsească locul în lucrare, şi să fie educat odată cu înaintarea lucrării.

     Multe capacităţi au fost pierdute pentru cauza lui Dumnezeu din cauză că mulţi dintre cei aflaţi în poziţii de răspundere au fost atât de înguşti în ideile lor încât nu şi-au dat seama de responsabilităţile crescânde. Ei nu şi-au lărgit viziunea ca să vadă că lucrarea deja s-a dezvoltat în aşa măsură încât nu mai poate fi purtată de către lucrătorii care sunt angajaţi acum în ea. Lucrarea i-a depăşit. Mult, foarte mult este lăsat nefăcut din ceea ce s-ar fi putut face, pentru că bărbaţii au ţinut lucrurile în mâinile lor mărginite, în loc să împartă lucrarea unui număr mai mare de lucrători, încrezându-se că Dumnezeu îi va ajuta. Ei au încercat să se ocupe singuri de toate ramurile lucrării, temându-se că alţii nu vor fi atât de eficienţi ca ei. De aceea, voinţa lor a controlat totul şi, datorită anumitor decizii neînţelepte pe care le-au luat din cauza incapacităţii lor de a înţelege toate nevoile cauzei în diferitele părţi ale ei, ca rezultat s-au produs pierderi mari. Lucrării i s-au pus margini, nu planificat ci, pentru că nu a fost văzută nevoia unei ordini de lucruri cu totul diferită care să facă faţă nevoilor timpului. Aceasta s-a datorat în mare măsură convingerii fratelui Butler că poziţia i-ar da autoritate nelimitată. Asupra lui au fost puse responsabilităţi mai mari decât ar putea duce o singură persoană, şi el le-a acceptat. Consecinţa a fost o stare de demoralizare a lucrurilor cu toate că el a făcut tot ce putea face în aceste circumstanţe. Dar Dumnezeul cel infinit a văzut că era nevoie de altfel de calificări, pentru a fi dată o amprentă diferită lucrării. Fraţii lui s-au temut că alţii râvnesc locul fratelui Butler, ceea ce a provocat suspiciuni şi a făcut să rămână în umbră cei pe care Dumnezeu i-ar fi folosit, dacă ar fi fost încurajaţi şi ar fi avut ocazia să lucreze. Dumnezeu nu a lucrat aşa cum ar fi vrut, din cauza bănuielilor şi suspiciunilor, şi din cauză că nu a existat destul discernământ şi planificare pentru a da fiecăruia ocazia de a face lucrarea pentru care îl pregăteşte Dumnezeu, într-o manieră inteligentă şi inteligibilă. Trebuie să învăţăm că atunci când Dumnezeu rânduieşte mijloace pentru o anumită lucrare, nu trebuie să neglijăm aceste mijloace, să le dăm la o parte, apoi să ne rugăm şi să aşteptăm ca El să facă minuni pentru a suplini neglijenţa noastră. Fiecărui om Dumnezeu i-a rânduit lucrarea lui, după capacităţile şi abilităţile pe care le are. Este nevoie de o planificare înţeleaptă pentru a pune pe fiecare în sfera potrivită din lucrare, ca să poată dobândi experienţa ce îl va pregăti să poarte responsabilităţi mai mari.

     Felul de a lucra al lui Dumnezeu, atât în cele vremelnice cât şi în cele spirituale, este ca binecuvântarea să vină peste om prin folosirea mijloacelor. Dacă gospodarul neglijează să cultive pământul, Dumnezeu nu face nici o minune ca să înlocuiască neglijenţa lui, iar când vine vremea recoltei, nu are nimic de cules. Aşa cum este în lumea naturală, aşa este şi în cea spirituală. Dumnezeu onorează întotdeauna folosirea mijloacelor pe care El le-a rânduit pentru realizarea lucrării Lui. Bărbaţii trebuie să fie pregătiţi prin exerciţiu pentru orice situaţie de urgenţă ce poate să apară. Bărbaţii au nevoie să se cunoască mai bine şi să discearnă punctele slabe din caracterul lor, ca să facă tot posibilul să-şi consolideze aceste puncte, pentru că aceasta este datoria lor.

   Nimeni nu trebuie să se sprijine cu totul pe înţelegerea altuia ci, ca agenţi liberi ai lui Dumnezeu, fiecare să ceară înţelepciune de la El. Când elevul depinde în mare măsură de gândurile cuiva şi nu merge mai departe decât acela, nu vede decât prin ochii acelui om şi nu este decât un ecou al lui. Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, lucrează direct prin mintea pe care El a pus-o în om, dacă omul Îi dă ocazia să lucreze şi recunoaşte lucrarea Lui în dreptul său. Dumnezeu a rânduit ca oamenii să-şi folosească mintea şi conştiinţa pentru ei înşişi. El niciodată nu a intenţionat ca vreun om să devină umbra altuia, susţinând doar părerile altuia. Dar această greşeală a pătruns printre noi, încât se consideră că unii, puţini la număr, trebuie să fie minte, conştiinţă şi judecată pentru toţi lucrătorii lui Dumnezeu. Fundamentul creştinismului este „Hristos Neprihănirea noastră”. Oamenii sunt responsabili, fiecare personal, faţă de Dumnezeu şi trebuie să acţioneze după cum acţionează Dumnezeu asupra lor, nu după cum o minte omenească acţionează asupra minţii lor. Dacă metoda aceasta de influenţă indirectă este păstrată, sufletele nu pot fi impresionate şi conduse de către marele EU SUNT. Pe de altă parte experienţa lor va fi amestecată cu experienţa altuia şi va fi ţinută sub o pază morală care nu permite libertatea de acţiune sau de alegere.

     Dumnezeu se poartă cu creaturile Lui ca şi cu nişte fiinţe responsabile. El nu a dat nici o poruncă în urma căreia conducătorii din Battle Creek să rămână ancoraţi până când, prin vreo putere miraculoasă biserica va fi dusă în portul pe care l-a pregătit Dumnezeu. Dacă am fi înţelepţi şi am folosi cu sârguinţă, cu rugăciune şi cu mulţumire mijloacele prin care lumina şi binecuvântările pot să vină asupra poporului Său, atunci nici o voce şi nici o putere de pe pământ nu va avea autoritate asupra noastră ca să spună „Nu faceţi aşa.”

   Domnul mi-a prezentat că bărbaţii aflaţi în poziţiile cu răspundere stau direct în calea acţiunii lui Dumnezeu asupra poporului Său, deoarece se gândesc că lucrarea trebuie să fie făcută şi că binecuvântarea trebuie să vină într-un anume fel pe care l-au trasat ei, şi ei nu vor recunoaşte ceea ce va veni într-un alt fel. Noi „suntem împreună lucrători cu Dumnezeu”. Copiaţi căile Domnului Isus. El a fost un caracter desăvârşit.

     Fie ca Domnul să vă facă să înţelegeţi această problemă aşa cum este. Dumnezeu nu lucrează aşa cum planifică oamenii, nici aşa cum doresc oamenii ci, „într-un fel misterios, ca să-şi împlinească minunile Lui”. De ce socotiţi fără valoare căile Domnului, pentru că ele nu coincid cu ideile voastre proprii? Dumnezeu a deschis canale de lumină, dar nu neapărat prin mintea vreunui om anume sau a unui anumit grup de oameni. Când toţi îşi vor lua locul potrivit pentru ei în lucrarea lui Dumnezeu, şi nu vor permite ca alţii să-i modeleze după cum voiesc ei, atunci se va fi făcut un mare pas pentru a lăsa lumina să lumineze asupra lumii.

     Eforturile făcute aici pentru a fi închisă în faţa luminii şi adevărului orice cale ce pare că nu este în acord cu opiniile unora dintre bărbaţii conducători, sunt foarte neraţionale. Sunt infailibili aceşti bărbaţi? I-a ales Dumnezeu să fie judecători supremi peste felul în care trebuie să vină lumina la poporul Său? Vă spun că nu.

     În timpul Conferinţei ţinute la Battle Creek, când a fost examinată problema legii în Galateni, am fost dusă în mai multe case, unde am auzit remarcile necreştine şi criticile exprimate de delegaţi. Mi-au fost spuse aceste cuvinte: „Ei trebuie să aibă adevărul aşa cum este în Isus căci dacă nu, nu va fi un adevăr salvator pentru ei”. „Fără Mine”, spune Isus, „nu puteţi face nimic”. Când oamenii mărginiţi vor înceta să mai stea în drum, ca să pună piedici, Dumnezeu va lucra în mijlocul nostru aşa cum nu a mai făcut-o niciodată.

     Mi-a fost arătat că trebuie să fie făcute planuri pe scară largă, dar în acelaşi timp, lucrarea în fiecare ramură a cauzei să fie unită în mod armonios cu cea din celelalte ramuri, totul formând un întreg perfect. Dar acum, idei şi principii egoiste sunt întreţesute cu planurile lucrătorilor, ceea ce face ca lucrarea să fie defectuoasă. Un om care veghează asupra unei anumite direcţii a lucrării, poate socoti că responsabilităţile lui sunt atât de înalte încât, în mintea lui, ramura de care se ocupă el o vede mai importantă decât celelalte, când de fapt toate au aceeaşi importanţă. Când ajunge la o aşa idee îngustă, îşi foloseşte toate energiile pentru a o imprima în mintea poporului. Aceasta este în natura umană, şi nu după rânduiala lui Hristos. În măsura în care se practică aceasta, Hristos este îndepărtat şi eu-l este scos în evidenţă. Când Mântuitorului i se va permite să-Şi facă partea în lucrare, nimeni nu va fi absorbit cu totul de o anumită ramură a lucrării ci, cu toţii vor avea idei largi şi vor acorda importanţa cuvenită fiecărei laturi a lucrării.

     Iudeii, în zilele lui Hristos, exercitându-şi spiritul de înălţare de sine, au introdus reguli rigide şi cerinţe excesive, şi astfel nu i-au dat lui Dumnezeu nici o ocazie să lucreze asupra minţilor, până când îndurarea şi iubirea lui Dumnezeu au fost pierdute cu totul din vedere, în lucrarea lor. Din cauza aceasta conducătorii au pus poveri grele peste oameni, poveri de care aceştia se plângeau pe drept, şi pe care Mântuitorul le-a condamnat. Nu călcaţi pe urmele lor. Daţi-i lui Dumnezeu ocazia să facă ceva pentru cei ce Îl iubesc. Nu le impuneţi reguli şi regulamente care, dacă vor fi urmate, îi vor lăsa fără harul lui Dumnezeu aşa cum dealurile Ghilboa au rămas fără rouă şi fără ploaie. Numeroasele voastre hotărâri trebuie să fie reduse la o treime şi, trebuie să fiţi foarte atenţi la deciziile pe care le adoptaţi. Câmpul misionar este al nostru şi avem multe avantaje care, dacă vor fi folosite cu înţelepciune, vor permite să fie pregătit un număr mult mai mare de lucrători care să intre în câmp, ca lucrători şi evanghelişti. Dar o viziune strâmtă, şi îngustimea minţii unora, au îngrădit lucrarea. Este nevoie de eforturi viguroase în bisericile din fiecare conferinţă. Trebuie să le fie prezentată o solie plină de viaţă, care să descrie viu vremurile în care trăim, dar să nu fie prezentată într-un mod insipid şi lipsit de viaţă, ci în demonstraţia Duhului lui Dumnezeu şi în puterea lui Dumnezeu. Responsabilităţile trebuie să fie împărţite tuturor membrilor bisericii. Trebuie să fie trezit spiritul misionar şi să fie stabiliţi lucrători înţelepţi după cum este nevoie, activi, ce depun eforturi personale pentru ca biserica să fie înălţată la starea în care să nu mai existe moarte spirituală în limitele hotarelor ei.

     Mi s-au mai spus multe alte lucruri în legătură cu alte departamente ale lucrării, lucruri pe care nu le voi scrie de data aceasta. Când mi-am dat seama unde mă aflam, şedeam pe pat, obosită, iar inima îmi era foarte, foarte tristă. M-am ridicat şi m-am rugat şi am încercat să scriu. Cunoştinţa frate —- ce mi-a fost transmisă atunci, şi de atunci încoace în legătură cu poziţia ta şi cu sentimentele tale, m-au tulburat peste măsură de mult. De asemenea, poziţia şi ideile întreţinute de fratele —- vă conduc pe voi amândoi să luaţi poziţii incorecte, în care îmi va fi imposibil să vă stau alături. Dacă vă menţineţi aceste poziţii, voi fi obligată nu doar să înţeleg diferit faţă de voi anumite lucruri ci, să mă împotrivesc ideilor şi influenţei voastre. Niciodată nu am fost mai conştientă de acest fapt decât acum, în urma experienţei pe care am avut-o aici, la această conferinţă. Nu ezit nici un pic să afirm că în cadrul acestei întâlniri a fost introdus spiritul, nu de a căuta să fie primită lumină, ci de a baricada calea ca nu cumva vreo rază să pătrundă în inimile şi în minţile poporului prin vreun alt canal decât cel pe care voi aţi hotărât că este canalul potrivit.—Scrisoarea 21a, 1888, către G.I. Butler.


Related Articles

Teoria distrugătoare de suflet a romanismului

O altă clasă de cărți despre care Ellen White spunea că este mai stricătoare ca lepra, mai omorâtoare ca plăgile

Trup sfânt și muzică „Celebration”

În 1898, Satana, printr-o învățătură falsă în statul Indiana cunoscută drept mișcarea „Holy Flesh” (trup sfânt), a făcut o încercare

Laodiceea

Niciunul dintre cei care s-au împotrivit lucrării lui Hristos nu au putut recunoaște starea națiunii iudaice și a conducătorilor ei.