Isus și pasiunea umană

Isus și pasiunea umană

Trei citate ale Spiritului Profetic sunt folosite de unii adventiști pentru a dovedi că Domnul Isus nu a moștenit aceleași tendințe decăzute pe care le moștenim și noi. Odată ce aceste citate sunt înțelese în lumina Bibliei și a Spiritului Profetic, luate în întregime, dezbaterile prezente din adventism cu privire la natura Domnului Hristos s-ar încheia cu ușurință. Iată cele trei paragrafe:

„Fiți atenți, extrem de atenți atunci când prezentați subiectul naturii lui Hristos. Nu-L prezentați înaintea poporului ca pe un om cu înclinații spre păcat. El ar fi putut păcătui, ar fi putut cădea, dar nici pentru un singur moment nu S-a găsit în El o tendință rea!” (SDA Bible Commentary, vol. 5, p. 1128).

„El (Hristos) este un frate în slăbiciunile noastre, dar nu în posedarea acelorași pasiuni fiind Cel fără de păcat, natura Sa se oprea din a face răul.” (Mărturii, vol. 2, p. 201-202).

„El a fost un Apărător măreț, fără a poseda dorințele naturii noastre omenești decăzute, ci înconjurat de aceleași slăbiciuni, ispitit în toate ca și noi.” (Idem, p. 509)

Iată însă, ce putem citi din aceleași scrieri inspirate:

„Chiar dacă El a avut toată puterea pasiunilor (dorințelor) omenești, niciodată nu a cedat ispitei să facă o singură faptă care să nu fie pură, înălțătoare și înobilatoare.” (In Heavenly Places, p. 155)

„Cuvintele lui Hristos încurajează părinții să-I aducă pe cei mici la El. Aceștia pot fi rătăciți, posedând pasiuni omenești, dar aceasta n-ar trebui să ne împiedice sa-i aducem la Hristos. El a binecuvântat copiii care erau cuprinși de pasiuni ca ale Lui Însuși.” (Signs of the Times, 9 aprilie, 1896)

Este evident ca „pasiunile” sau „dorințele” descrise în ultimele două citate se referă la pasiunile/dorințele păcatoase care conduc spre necurăție și rătăcire spirituală. Observăm că în pofida faptului că Domnul Hristos a avut toată puterea pasiunilor omenești, El nu a cedat niciodată ispitei de a face ceva impur sau lipsit de noblețe. Deasemenea, chiar dacă fiii și fiicele noastre sunt rătăciți spiritual, posedând pasiuni omenești decăzute, n-ar trebui să ne descurajeze să-i aducem la Hristos, din moment ce El a binecuvântat astfel de copii care aveau aceleași dorințe „ca ale Lui Însuși”.

Sunt oare cele două grupe de citate în contradicție sau ar trebui să înaintăm mai adânc în întesesul lor?

DUMNEZEU SE EXPLICĂ SINGUR

După cum citim în paginile sale, Biblia se interpretează singură. Ea este toată inspirată de Dumnezeu (2 Timotei 3:16), este rezultatul a ceea ce oameni sfinți au scris mânati fiind de Duhul Sfânt (2 Petru 1:20,21). Și ceea ce Duhul Sfânt inspiră trebuie înțeles și interpretat prin comparație cu El Însuși (1 Cor. 2:12-14).
De asemenea, scrierile Spiritului Profetic, trebuie înțelese în același fel:
„Mărturiile însăși vor fi cheia care va deschide explicațiile mesajelor date, după cum scriptura este explicată prin Scriptură.” (Solii alese, vol. 1, p. 42)
Orice neînțelegere pe care adventiștii o au cu alți creștini cu privire la interpretarea Bibliei – Sabatul, starea omului în moarte, Sanctuarul etc. – este datorită faptului că ceilalți creștini au dat greș în a urma metoda Bibliei de a se interpreta pe ea însăși după cum s-a arătat mai sus. Controversele doctrinale actuale din interiorul adventismului sunt datorate în mare măsură piedicii puse Bibliei și scrierilor sorei White de a se explica singure. Odată ce lăsăm Spiritul Profetic să se explice singur cu privire la citatele precedente despre natura Domnului Hristos, se va vedea clar ce a vrut să spună.

DOUĂ FORȚE ÎN NATURA UMANĂ

Ca să rezolvăm conflictul aparent din aceste citate, trebuie sa privim cu atenție la ceea ce învață Biblia și Spiritul Profetic despre structura naturii umane.
Isus a declarat urmașilor Săi în Ghetsemani: „…duhul, în adevar, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.” (Matei 26:41). Pavel a vorbit despre păstrarea corpului Sau în acord cu vointa lui Dumnezeu. (1 Cor. 9:27). Contrar cu ceea ce unii cred, aceasta nu are nimic de-a face cu dualismul grecesc trup/suflet sau popular creștin și de asemenea nu are legatură cu doctrina despre starea omului în moarte. Când adventiștii propovăduiesc că trupul și sufletul sunt un întreg, ei nu neagă principiul biblic care spune că există două forțe diferite în om. Ellen White face această distincție:

„Voința nu este gustul sau înclinația, ci este puterea de a decide.” (Mărturii, vol. 5, p. 513).

În alte locuri, se descrie nevoia ca pasiunile și înclinațiile inferioare să fie subordonate puterilor superioare ale ființei noastre. (vezi Divina vindecare, p. 130; Sfaturi pentru sănătate, p. 41- 42; Căminul adventist, p. 127; Solii către tineret, p. 237 etc.).
Biblia este clară atunci când spune că dorințele noastre inferioare nu constituie păcat. Numai atunci când „zămislește”, când voința dă consimțământul, păcatul are loc (Iacov 1: 14-15). Ellen White este în acord cu această concepție când afirmă că natura inferioară prin ea însăși nu constituie păcat:

„Pasiunile inferioare își au locul lor în trup și lucrează prin el. Cuvintele «carne» sau «pofte trupesti» cuprind natura inferioară, coruptă; carnea prin ea însăși nu poate acționa împotriva voinței lui Dumnezeu. Ni s-a spus să crucificam trupul, împreună cu patimile și poftele ei. Cum să facem lucrul acesta? Să ne provocăm singuri durere trupului? Nu, ci să distrugem ispita de a păcătui. Gândul corupt trebuie sa fie eliminat. Fiecare gând trebuie să fie supus lui Isus Hristos. Toate înclinațiile inferioare trebuiesc supuse puterilor înalte ale sufletului.” (Căminul adventist, p. 127-128).
Observați cât de atent face Ellen White distincția dintre pasiunile josnice și puterile înălțătoare. Odată ce această distincție este înțeleasă, putem descoperi armonia dintre cele două grupe de citate despre pasiuni și înclinații și relația acestora cu natura umană a Domnului Hristos.

ÎNCLINAȚIILE NATURALE: CONTROLATE SAU ELIMINATE?

În unele din citatele sale, Ellen White vorbeste despre nevoia de a „controla„ pasiunile și înclinațiile rele, păcătoase:

„Trupul trebuie pus sub stăpânire. Puterile înalte, superioare ale ființei trebuie să fie cele care să conducă. Pasiunile trebuie controlate de către voința, care și ea trebuie pusă sub controlul lui Dumnezeu.” (Divina vindecare, p. 130)

„Înclinațiile noastre naturale trebuie controlate, altfel niciodată nu vom putea învinge cum și Hristos a învins.” (Mărturii, vol. 4, p. 235).

Există însă și alte citate care vorbesc despre eliminarea pasiunile și înclinațiile rele:

„Unica putere care poate crea sau perpetua adevărata pace este harul lui Hristos. Când acesta este plantat în inimă, va elimina pasiunile rele care cauzează luptă și neliniște.” (Hristos lumina lumii, p. 305)

„Trebuie să realizăm că prin credința în El este privilegiul nostru de a fi părtași naturii divine, scapând de corupția care este în lume prin pofta. Apoi, suntem curățiți de păcat, de toate defectele de caracter. Nu trebuie să menținem nici o tendință păcatoasă. În timp ce împărtășim natura divină, tendințele ereditare și cultivate de a face răul sunt eliminate din caracter, și astfel suntem creați o putere vie pentru a face binele.” (SDA Bible Commentary, vol. 7, p. 943)
Dar de unde trebuie extirpate pasiunile rele? Unde trebuie să nu mai menținem tendințele păcătoase? Ellen White ne oferă răspunsul în citatele de mai sus, când spune: „…tendințele ereditare și cultivate sunt eliminate din caracter.” Caracterul este natura superioară, unde se iau deciziile. Notați că Ellen White nu spune că aceste tendințe vor fi extirpate din natura inferioară, carnală, astfel încât nu vom mai simți dorința de a păcătui. Această schimbare nu va avea loc până la revenirea lui Hristos:

„Apetitul și pasiunile trebuie puse sub controlul Duhului Sfânt. Această luptă nu are sfârșit pe acest pământ.” (Counsels to Teachers, p. 20).

Putem observa că nu ni se spune că victoria completă nu va fi posibilă în această viață. Ellen White spune simplu că lupta cu natura decăzută nu va înceta în această viață. Victoria completă asupra naturii păcătoase este promisă creștinului în timpul vieții sale (Romani 8:13, 2 Corinteni 7:1). Chiar dacă victoria completă nu înseamnă absența căderii, aceasta să nu lase de înțeles că va lipsi conflictul cu natura decăzută până încheiem această viață.

REZOLVÂND DEZBATEREA

Pe scurt, Isus a avut tendințele noastre spre păcat în natura Sa inferioară, unde le-a biruit prin puterea voinței sfințite – după cum și noi putem, prin puterea Sa. Dar El nu a avut aceste tendințe în natura Sa superioară, după cum nici noi nu trebuie să le menținem.
Alt citat al Spiritului Profetic cu privire la Hristos și tendințele păcătoase ne va ajuta să înțelegem acest lucru și mai bine:

„Nu trebuie sa devenim simpliști și astfel prin ideile noastre pervertite să ajungem la concluzia greșită că posibilitatea lui Hristos de a ceda ispitelor Satanei, I-a degradat umanitatea și că a posedat aceleași tendințe păcătoase și corupte ca și omul de rând.” (Manuscript Releases, vol. 16, p.182).

Am putea concluziona greșit daca ne-am opri aici. Chiar în paragraful urmator, Ellen White explică ce a vrut sa spună:

„Hristos a luat natura noastră, decazută dar nu întinată, și AR FI FOST ÎNTINATĂ DACĂ AR FI PRIMIT CUVINTELE SATANEI ÎN LOCUL CUVINTELOR LUI DUMNEZEU.” (Idem)

Deci, ce a vrut sa spună când afirmă că Isus niciodată nu a avut aceleași tendințe corupte ca și noi? A vrut să spună că El niciodată nu a ales să păcătuiască și astfel niciodată nu Și-a format obiceiul de a păcătui.
Putem vedea exact același principiu ilustrat în peste 200 de citate unde Ellen White vorbește despre tendințe păcătoase EREDITARE și CULTIVATE. Spiritul Profetic este clar când spune ca Isus a preluat tendintele noastre decăzute EREDITARE, din moment ce afirmă că „El a venit cu o astfel de ereditate ca să împărtășească durerile și ispitele noastre, și astfel să ne dea exemplul unei vieți LIPSITE DE PĂCAT.” (Hristos lumina lumii, p.49). Cu alte cuvinte, ereditatea Sa a fost o sursă de ispite pentru El, la fel cum este și pentru noi. Dar Isus nu a preluat tendințele noastre CULTIVATE spre păcat, din moment ce aceasta L-ar fi făcut păcătos. El nu a cultivat aceste tendințe.

CUM A BIRUIT HRISTOS?

Apostolul Pavel spune în Romani 8:3-4 : „Căci – lucru cu neputință Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pamântească, trimitând din pricina păcatului, pe însuși Fiul Sau într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului.”

În versetele imediat urmatoare, El adaugă:

„…cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământesti, ci dupa îndemnurile Duhului, pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după îndemnurile Duhului… deci, cei ce sunt pământești, nu pot să placă lui Dumnezeu. Voi însă nu mai sunteți pământești, ci duhovnicești, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui… Dacă trăiți după îndemnurile ei, veți muri, dar dacă, prin Duhul, faceți să moară faptele trupului, veți trăi.” (versetele 5, 8, 9 și 13)
Unii au încercat să interpreteze cuvintele „într-o fire asemănătoare cu cea a păcatului” din versetul 3, astfel: Hristos a „părut” că a preluat natura noastră păcătoasă, dar în realitate nu a făcut lucrul acesta. Totuși, cuvântul grecesc tradus prin „asemănător” este „HOMOIOMATI” care are prefixul „homo”. Acest prefix este ușor de recunoscut în multe alte cuvinte: omogen sau homosexual. Altfel spus, „asemănător”, înseamnă „de același fel”. Filipeni 2:7 confirmă aceasta: „…a luat chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor”.
Pe lângă acest argument, versetele din Romani 8 citate mai sus, arată că expresia „fire” sau „firesc”, este ceva ostil Duhului Sfânt și implicit voinței lui Dumnezeu. Isus a „osândit păcatul în firea pământească” (v.3), „…pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care nu trăim după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului” (v.5). Citim că „cei … pământești, nu pot să placă lui Dumnezeu” (v.8), că „dacă trăim după îndemnurile ei, veți muri”. (v.13). Apostolul de asemenea spune: „voi însă nu mai sunteți pământești, ci duhovnicești, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi” (v.9).
Pavel nu spune că noi creștinii nu mai avem o fire pământească decăzută căreia trebuie să ne împotrivim. El clarifica acest lucru în 1 Corinteni 9:27: „…mă port aspru cu trupul meu”. De asemenea, Pavel spune că noi trebuie să refuzăm să trăim după îndemnurile firii pământești (v.13).
Potrivit scrierilor sale, este posibil să subjugăm firea pământească și să învingem păcatul prin puterea Duhului Sfânt. Isus este Acela care a „osândit păcatul în firea pământeasca” (v.3), în aceeași natură moștenită și de noi. El ne-a arătat cum să „umblăm nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului…” (v.4).

ASPECTE PRACTICE

De poziția pe care o adoptăm cu privire la subiectul umanității Domnului Hristos, depinde modul prin care depășim problemele și luptele vieții de zi cu zi. Importanța acestui subiect este relevantă în intimitatea orei devoționale a tânărului care cere putere să înfrângă poftele firii pământești – și descoperă cum Mântuitorul Său a biruit în aceleași fel de ispite. (Our High Calling, p.337).
Importanța lui este simtita la birou sau pe șantier, unde frustrările și neînțelegerile sunt întâmpinate cu simțământul că și Domnul nostru le-a întâmpinat și învins în același fel. (Hristos lumina lumii, p.88, 734-735). Splendoarea lui se revarsă ca razele soarelui în inima zdrobită de păcatul incestului a unei adolescente care află cu bucurie și speranță că și familia lui Isus are aceeași istorie nefericită. (Matei 1:5).
În urmă cu câțiva ani, un lider proeminent al bisericii a spus în legătură cu această dezbatere: „O, cât de mult aș dori ca noi să ne concentrăm mai mult energiile asupra contemplarii Mântuitorului Însuși și mai puțin asupra naturii Sale”. Apreciem dorința sa. Și eu aș dori ca noi să putem contempla mai mult pe Isus. Dar nu ar ajuta la nimic să contemplam un hristos fals, un Mântuitor steril care niciodată nu a fost confruntat cu același fel de stres, dileme și încercări ca ale familiei umane. Pe parcursul drumului nostru, printre câmpul minat care este viața, asigurarea inspirată a unui Mântuitor real devine mai îmbucurătoare decât orice altceva. Acest subiect nu este așa cum consideră unii, o contrazicere absurdă asemănătoare cu cea despre numărul de îngeri care pot încăpea pe vârful unui ac! Mai degrabă este o problemă cu un deosebit aspect practic.
Încheiem cu următoarea promisiune a penei inspirate: „Prin puterea proprie este imposibil să învingem atracțiile firii decăzute. Prin acest canal, Satana va aduce ispite asupra noastră. Hristos a știut că dușmanul va veni la fiecare ființă omenească ca să obțină avantaj asupra slăbiciunii ereditare și prin învinuiri false să atragă în capcană pe cei care nu-și pun încrederea în Dumnezeu. Trecând pe terenul pe care orice om trebuie sa meargă, Domnul nostru a pregătit pentru noi calea biruinței. Nu este voia Sa ca noi să fim în dezavantaj în lupta cu Satana. El nu ar permite să fim intimidați și descurajați de atacurile șarpelui. Îndrăzniți, spune El, Eu am biruit lumea.” (Hristos lumina lumii, p.122, Ioan 16:33).

„Unii realizează marea slăbiciune și păcatul, devenind descurajati. Satana aruncă întunericul său între ei și domnul isus hristos, sacrificiul lor ispășitor. ei spun «este zadarnic să mă rog. rugăciunile mele sunt amestecate cu gânduri rele, încât domnul nu le va asculta!» Aceste sugestii vin de la Satana. În umanitatea sa, hristos a întâlnit și rezistat această ispită, și el știe cum să vină în ajutorul celor astfel ispititi.” (Ellen G. White, In Heavenly Places, p.78)

 

 Kevin Paulson

 


Related Articles

Marea descoperire a lui Helwig – Vicarius Filii Dei 2

În anul 1600 a fost publicată în nordul Germaniei o carte provocatoare pentru acele vremuri: Asupra întrebării dacă există un

Noua teologie și solia Sanctuarului

Mesajul Sanctuarului și interpretarea profețiilor au fost cele două probleme majore pentru care Noua Teologie a fost respinsă de conducerea

Criza autorității

Una dintre cele mai mari crize care afectează Biserica Adventistă, este criza autorității. Deseori ne întâlnim cu pastori și administratori