„Ultima mare înșelăciune a lui Satana va fi să facă fără efect mărturia Duhului lui Dumnezeu.”[1]
De la începutul marii lupte dintre bine și rău, Satana nu a fost niciodată atât de demascat și niciodată planurile nu i-au fost atât de slăbite prin dezvăluire, așa cum se întâmplă prin mărturiile pe care Dumnezeu le-a oferit prin mesagerul Său ales – Ellen White. De aceea, nu avem nicio dificultate în a înțelege de ce dorește să distrugă influența acestor mărturii. Din moment ce îi este imposibil să le înlăture de pe pământ, așa cum ar dori, cel mai bun lucru pe care îl poate face este să lucreze pentru a le face fără efect. Această tactică este ceea ce ne-am aștepta de la Satana.
Dar de ce ar dori poporul adventist – care datorează, practic, orice lucru bun ce există în mijlocul lui influenței spiritului profeției – să înlăture mărturiile?
Există anumite motive generale pentru opoziția față de spiritul profeției care au fost prezente dintotdeauna, dar odată cu încercarea actuală de a schimba unele din doctrinele noastre de la adventism la calvinism, a fost adus la existență un motiv mult mai urgent și specific.
Motivele generale ale opoziției față de spiritul profeției, care au fost dintotdeauna prezente, le-ar include pe acestea:
„Oricum ar deghiza-o ei, adevărata cauză a îndoielii și scepticismului este în majoritatea cazurilor iubirea pentru păcat.”[2]
Această afirmație este atât de clară, încât nu este nevoie de niciun comentariu, dar nu ar trebui să trecem pe lângă ea atât de ușor. Ea merită să fie citită de câteva ori cu atenție și profunzile, într-un spirit de rugăciune smerită.
Fie că este corectarea unei opinii eronate sau mustrarea unui păcat fățiș ori ascuns, acest fel de mărturie este dificil, pentru unii, de acceptat. Se pare că ei nu sunt capabili să recunoască mărturia drept o lucrare a iubirii, intenționată să aibă o influență mântuitoare asupra lor și să-i pregătească mai bine pentru revenirea Domnului. În schimb, ei consideră mustrarea sau corectarea drept un atac al unui inamic care cere o atitudine defensivă.
„Mărturiile Spiritului Său îți atrag atenția la Scripturi, scot în evidență defectele tale de caracter și îți mustră păcatele; de aceea nu le dai ascultare. Și pentru a justifica comportarea ta carnală, iubitoare de plăceri, începi să te îndoiești dacă mărturiile sunt de la Dumnezeu.”[3]
Se pare că educația înaltă poate contribui la tendința de a neglija sau respinge mărturiile. Aparent, încrederea în propria opinie este înclinată să crească odată cu procesul educativ. Cu cât nivelul academic al cuiva este mai înalt, cu atât pare mai dificil pentru unii să accepte sfaturi sau corectări din partea umilului mesager al Domnului.
Am fost profund nedumerit când un teolog adventist de ziua a șaptea respectat, care a fost cândva vehement în susținerea spiritului profeției, a început dintr-odată să facă public afirmația: „Nu trebuie să o lăsăm pe Ellen White să aibă drept de veto asupra Scripturilor.” Am aflat, la un moment dat, că acceptase ca adevăr doctrina calvinistă falsă că este imposibil pentru un creștin să trăiască fără să păcătuiască. La început a încercat să susțină că Ellen White era de acord cu această doctrină calvinistă, dar când a fost confruntat cu o mulțime de dovezi care arătau că, de fapt, ea o respingea, a fost nevoit să facă o alegere. Fie trebuia să admită că el greșea, fie să ia poziția că Ellen White greșea. De atunci înainte a început să predice și să învețe că nu trebuie să o lăsăm pe Ellen White să aibă drept de veto asupra Scripturilor. Ellen White, desigur, nu a exercitat un veto asupra Scripturii, ci asupra interpretării calviniste eronate.
Cât de bine ar fi fost pentru propriul său suflet și pentru sufletele altora dacă acest teolog ar fi dorit să accepte sfatul inspirat și să-și corecteze gândirea, în loc să se așeze în poziția de a submina încrederea în spiritul profeției!
Există un proverb antic potrivit căruia „puterea corupe, iar puterea absolută corupe în mod absolut”. Cei care sunt în poziții înalte de putere și autoritate sunt într-un pericol constant în acest punct. Satana este totdeauna gata să le sugereze substituirea cuvântului lui Dumnezeu cu autoritatea poziției și să-i măgulească cu gândul că opiniile lor înțelepte cu privire la cele mai bune metode pentru lucrarea lui Dumnezeu nu trebuie comparate cu sfaturile inspirate. Cu toate acestea, am fost avertizați:
„Oamenii nu se pot îndepărta de sfatul lui Dumnezeu și să păstreze totuși calmul și înțelepciunea care îi va face în stare să acționeze cu dreptate și discreție. Nu există nebunie atât de îngrozitoare, atât de lipsită de speranță, ca aceea de a urma înțelepciunea omenească, necălăuzită de înțelepciunea lui Dumnezeu.”[4]
Această problemă luată în considerare poate să fie cea mai subtilă, deoarece poate apărea camuflată drept un avantaj pentru biserică. De exemplu, am fost sfătuiți să păstrăm instituțiile noastre medicale la dimensiuni mici și să punem un accent puternic pe educația sanitară, precum și pe influența spirituală pentru pacienți. Dar, când înlocuirea sanatoriilor cu instituții mai mari de terapie intensivă a adus o creștere bruscă în patronaj și suport financiar, ne-am măgulit pe noi înșine că am fost mai înțelepți decât sfatul inspirat și am făcut alegerea mai bună. Dar nu va fi mult până când va fi necesar să reflectăm asupra semnificației acestui avertisment:
„Dacă vom plănui ținând seama de propriile noastre idei, Domnul ne va lăsa pradă propriilor noastre greșeli.”[5]
Cele de mai sus sunt exemple, și nu o listă completă, a tipurilor de motive, care au fost dintotdeauna printre noi, pentru a respinge mărturiile sau pentru a le face fără efect. Acestea au produs opoziție sporadică și intermitentă față de spiritul profeției. Dar ele sunt nimic în comparație cu opoziția intensă și extrem de organizată care este întâlnită acum, dezvoltându-se din încercarea de a schimba teologia noastră.
Această încercare de a schimba teologia noastră de la adventism la calvinism a produs o opoziție față de mărturii, care depășește cu mult orice am experimentat până acum, și poate foarte bine să fie o dovadă că ne apropiem de sfârșitul timpului. Există un caracter imperios legat de ea, care ar putea fi născut din realizarea faptului că doctrinele calvinismului și ale spiritului profeției sunt atât de incompatibile încât ele nu pot coexista prea mult în aceeași biserică. Una sau cealaltă trebuie să plece.
Problema provitoare la spiritul profeției, din perspectiva celor care promovează calvinismul printre noi, este că susține cu fermitate drept adevăr toate acele doctrine pe care ei doresc să le respingă drept eroare. Mărturiile afirmă integritatea fiecărei scânduri din platforma adevărului, ce a fost însemnată pentru distrugere.
Nu numai că această afirmație este adevărată, dar întrucât adevărurile teologice sunt toate legate strâns unele de altele, există și alte aspecte în care conflictul dintre doctrinele calviniste și mărturii devine din ce în ce mai evident. Când comparăm doctrinele calviniste ale lipsei neprihănirii prin încumetare cu spiritul profeției, găsim un dezacord puternic în fiecare detaliu.
Calviniștii spun că natura umană este atât de coruptă încât niciodată nu se poate recupera sau să fie restaurată atâta timp cât durează această viață. Mesagerul lui Dumnezeu, Ellen White, mărturisește că, deși natura umană este într-adevăr căzută, cu toate acestea, prin harul și puterea lui Dumnezeu, poate în această viață să fie schimbată, supusă, transformată, plină de demnitate, înmuiată, înălțată, consacrată, restaurată la puritatea originală, reînfrumusețată, înnobilată, reconstruită din ruina ei, adusă sub controlul lui Hristos, unită cu caracterul lui Hristos, unită cu natura divină și adusă la desăvârșirea caracterului lui Hristos.[6]
Calviniștii spun că, întrucât creștinii nu pot înceta a păcătui, suntem mântuiți doar prin îndreptățire (iertare) și că sfințirea este frumoasă, dar nu este necesară pentru mântuire. Ellen White declară că îndreptățirea, care nu produce sfințirea, se dovedește astfel a fi o falsă îndreptățire, ce nu poate mântui pe nimeni.
Calviniștii spun că iertarea lui Dumnezeu este un act obiectiv (forensic) care realizează ceva pentru noi, dar nu realizează nimic în noi. Ellen White susține cu tărie că iertarea lui Dumnezeu include o împărtășire a puterii care ne face în stare să ne ridicăm deasupra ispitelor și să trăim o viață victorioasă.[7]
Calviniștii învață că „odată mântuit, pentru totdeauna mântuit” (uneori chiar în timp ce neagă că învață acest lucru); Ellen White ne avertizează că această falsă prezumție oferă în mod egal și un fals sentiment al siguranței.
Calviniștii argumentează că Hristos va schimba caracterele noastre la revenirea Sa. Ellen White neagă acest lucru cu mare emfază. În prezent suntem conștienți de 48 de avertizări împotriva acestei erori. Iată un exemplu:
„Când Hristos va veni, trupurile noastre josnice vor fi schimbate și făcute asemenea trupului Său glorios, dar caracterul josnic nu va fi făcut atunci sfânt. Transformarea caracterului trebuie să aibă loc înainte de venirea Lui.”[8]
Am putea să continuăm, dar probabil că acest singur citat este suficient pentru a demonstra de ce aceia care încearcă să ne conducă în erorile teologice ale calvinismului consideră mărturiile lui Ellen White drept cel mai mare obstacol al lor. Din acest motiv ei cooperează, cu voie sau fără voie, cu tentativele lui Satana de a face mărturiile fără efect. Este evident că cei care cred și prețuiesc sfaturile pe care Dumnezeu le-a dat poporului Său prin mesagerul Său ales nu vor îmbrățișa niciodată doctrinele false ale calvinismului.
„Satana va lucra în mod ingenios, pe diferite căi și prin diferiți agenți, pentru a zdruncina încrederea rămășiței poporului lui Dumnezeu în mărturia adevărată.”[9]
Motivul pentru această zdruncinare a încrederii în mărturii este clar. Să luăm acum în considerare metodele care sunt folosite.
Niciun scriitor dintre noi nu a demonstrat o atât de mare familiaritate cu Scripturile așa cum este observată în scrierile lui Ellen White. Niciun alt scriitor nu le-a folosit atât de abundent. Într-un test aleatoriu, am luat pagina de mijloc a setului ei de cinci volume Marea luptă. Am numărat cincizeci de pagini înainte și cincizeci de pagini după această pagină de mijloc. În aceste o sută de pagini pe care le-am selectat pentru examinare, am găsit 220 de citări din Scripturi, și în plus alte câteva citări fără referință. Ea a trăit literalmente cu Biblia. De fapt, nouă nu ni se cere să alegem între Ellen White și Biblie. Ci ni se cere să alegem între Ellen White și o interpretare calvinistă falsă a Bibliei.
Prin ce standard de măsurare s-a ajuns la această concluzie? Cu siguranță nu prin lucrarea ei. Ea a scris 25.000.000 de cuvinte, de departe depășindu-l chiar și pe faimosul și prolificul Karl Barth. Și cu siguranță nu doar prin aspectul subiectului ei. Practic, tot ce a scris a fost fie afirmarea unui principiu teologic, fie o aplicare etică a unui principiu teologic, ambele fiind aspecte potrivite de studiu pentru teologi.
În orice caz, este necesar ca profeții să fie teologi? În conformitate cu Scripturile, nu. Acolo descoperim că Dumnezeu a ales bărbați și femei din multe categori sociale și în diferite etape ale vieții, pentru a fi mesagerii Săi speciali. Alegerea lui Dumnezeu este cea care îi pune pe profeți într-o categorie aparte.
Trebuie să ne amintim că teologul este un produs omenesc de la început până la final. Oamenii le oferă teologilor educația lor. Oamenii le oferă teologilor diplome. Și oamenii le oferă acestora poziții în universități unde ei predau și scriu. Nu este același lucru în cazul profeților. Dumnezeu îi alege pe fiecare dintre ei în mod personal și individual. Alegerile Lui au inclus un tânăr ca Samuel și o doamnă în vârstă precum Ana, un fermier ca Amos și un pescar precum Petru; un poet ca Isaia și un soldat precum Moise, și așa mai departe. Oamenii nu sunt chemați să aleagă, să desemneze, să aprobe sau să dezaprobe. Ei sunt îndemnați, pur și simplu, să asculte sau să sufere consecințele. Noi nu am ascultat așa cum ar fi trebuit, și începem să simțim consecințele.
Când am fost student la Colegiul Walla Walla, erau anumiți teologi din departamentul de religie care predau că un profet are autoritate doar în „propriul său domeniu”. S-a spus că ceea ce Ellen White a scris cu privire la teologie a fost inspirat și autoritar, dar ceea ce a scris despre viețuirea sănătoasă nu a fost. În cele din urmă, s-a aflat că unul din acești teologi deținea o fermă de porci în Vestul Mijlociu.
Ani mai târziu, ca student la seminar, am ascultat un profesor de teologie explicând că Ellen White nu a avut nicio autoritate în teologie, ci mai degrabă în etică. Cu toate acestea, etica pe care profesorul o explica era că scrierile ei nu ar trebui folosite pentru aplicațiile etice, ci doar pentru închinare personală. Un alt profesor argumenta că inspirația ei nu se aplică istoriei bisericii.
Astfel, evitarea merge de jur împrejur, și nimeni nu știe unde se va opri. Descoperim din Scripturi că niciuna dintre aceste pretenții nu este adevărată. Creatorul universului trimite sfat acolo unde este nevoie de sfat, iar mesagerii Săi trebuie să transmită cu credincioșie ceea ce li s-a arătat. Nu stă în competența omului să pună limite sau să impună granițe. Omul nu-i poate spune Creatorului său asupra căror subiecte Îi este permis să trimită solii prin profeții Săi și asupra căror subiecte să nu Se avânte.
Este o diferență între o interpretare a Scripturii (care ne spune ce vrea să zică un text biblic, dar nu spune) și a ne indica ce spun de fapt Scripturile, ceea ce noi ar fi trebuit să recunoaștem, dar nu am făcut-o. La fel cum indicarea unei constelații de pe cer nu așază stelele la locul lor, tot așa indicarea unui adevăr nu stabilește o interpretare asupra Scripturii. Pur și simplu ne ajută să vedem ce fusese acolo tot timpul.
Trebuie să fim dispuși să admitem că, în timpul nostru, acest fel de ajutor în înțelegerea Scripturilor este de mare necesitate. A existat o perioadă, în Evul Mediu, când biserica a stat între Biblie și oameni, interpretând Scripturile pentru ei. Reformatorii au înlăturat biserica de la poziția ei dintre Biblie și oameni și l-a pus pe Duhul Sfânt în locul ei. Aceștia au fost optimist de încrezători în călăuzirea Duhului care îi va aduce, în cele din urmă, pe toți creștinii la o înțelegere corectă și unită a cuvântului lui Dumnezeu.
Dar evident că acest rezultat dorit nu s-a produs. Astăzi sunt mult mai multe interpretări ale Scripturilor decât au fost pe vremea reformatorilor. Unde este problema? La Scripturi? Nu. La Duhul Sfânt? Nu. La oameni? Da, nu poate exista nicio altă concluzie. Problema este cu siguranță la noi.
Așadar, Dumnezeu, în infinita Sa dragoste și milă, a trimis un mesager special care să ne ajute. Lucrând asupra Scripturilor? Nu. Scripturile nu au nevoie de îmbunătățiri. Lucrând asupra Duhului Sfânt? Nu. Duhul Sfânt nu are nevoie de îmbunătățiri. Lucrând asupra noastră? Da. La noi este loc de îmbunătățiri, mult loc. Din nefericire, suntem înceți în a înțelege ceea ce spun Scripturile și suntem înclinați spre a da o interpretare greșită la ce citim. Noi toți, educați și needucați, laici și teologi, avem nevoie de ajutor datorită facultăților noastre de percepției slăbite.
Dumnezeu ne-a iubit suficient de mult încât ne-a trimis acest ajutor. Facem bine dacă-l disprețuim? Facem bine să ne sprijinim pe propria demnitate și să luăm atitudinea îngâmfată că, dacă Dumnezeu vrea să comunice cu noi, El ar trebui să o facă personal și nu printr-un mesager ales? Dumnezeu are motivele Sale pentru a nu ne trimite multe solii personal. Nu mulți dintre noi pot face față unei astfel de binecuvântări fără a deveni periculos de exaltați, încrezători în ei înșiși sau chiar mândri spiritual. Din dragoste și milă pentru noi folosește Dumnezeu profeții.
Această judecată nu este numai interzisă de Domnul, ci este o pierdere enormă de timp și energie. După ce am făcut cercetări amănunțite în scrierile lui Ellen White, am ajuns la concluzia echilibrată și matură că nu s-ar putea produce niciun rău nimănui care a luat fiecare cuvânt pe care l-a scris sau rostit ea vreodată ca inspirat. (Ea, desigur, nu face o astfel de afirmație). Dar Ellen White, pur și simplu, nu a fost o persoană primejdioasă și nimic din ceea ce a scris sau spus vreodată nu ar putea fi un pericol pentru mântuirea cuiva.
Dar am face bine să luăm în considerare avertismentele care ne-au fost trimise pe acest subiect. Este clar că, atunci când Dumnezeu trimite solii către poporul Său printr-un mesager ales, El nu dorește nicio interferență din partea nimănui și nicio încercare de a controla sau manipula aceste solii.
„Îndrumătorul meu mi-a spus: «Spune acestor oameni că Dumnezeu nu le-a atribuit lucrarea de a măsura, clasifica și defini caracterul mărturiilor. Cei care încearcă acest lucru vor greși cu siguranță în concluziile lor.»”[10]
Din Mărturii, vol. 5, pag. 691, vine următorul sfat:
„Și acum, fraților, vă implor să nu vă așezați între mine și popor și să îndepărtați astfel lumina pe care Dumnezeu a dorit să le-o trimită. Să nu cumva, prin critica voastră, să dați la o parte toată tăria, toate punctele în discuție și puterea din Mărturii. Să nu considerați că le puteți diseca pentru a se potrivi propriilor voastre idei, pretinzând că Dumnezeu v-a dat capacitatea de a face deosebire între ceea ce este lumină din cer și ceea ce este doar expresia înțelepciunii omenești. Dacă Mărturiile nu vorbesc în armonie cu cuvântul lui Dumnezeu, atunci respingeți-le. Hristos și Belial nu pot fi uniți. De dragul lui Hristos, nu aduceți confuzie în mintea oamenilor prin sofisticăriile omenești și scepticism, făcând astfel fără efect lucrarea pe care Domnul dorește să o îndeplinească. Din cauza lipsei voastre de discernământ spiritual, nu faceți din această lucrare a lui Dumnezeu o piatră de poticnire, de care mulți vor fi făcuți să se poticnească și să cadă, «să fie prinși în cursă și luați».”[11]
Având în vedere avertismentele pe care tocmai le-am citit, ar trebui să ne ferim imediat de orice încercare a ființelor umane de a-și asuma controlul asupra spiritului profeției, de a ne spune cum să-l folosim sau de a sta între profet și oameni. Dacă scrierile ei trebuiau folosite doar în scopuri devoționale, de ce nu ne-a spus acest lucru? De ce a publicat milioane de cuvinte care tratează adevărurile biblice? Și dacă afirmațiile ei despre adevărurile Bibliei nu sunt demne de încredere, de ce ar trebui folosite în închinare?
Acest argument seamănă foarte mult cu poziția pe care o iau cei care spun că Hristos nu a fost Fiul lui Dumnezeu, ci a fost un om mare și bun. Hristos a afirmat cu tărie că El era Fiul lui Dumnezeu pe pământ. Oamenii mari și buni suferă de astfel de amăgiri și încearcă să ne înșele?
Această afirmație este un rezultat direct al tipului de lucrare făcută în cartea Questions On Doctrine. Oamenii dau o interpretare scrierilor lui Ellen White, spunându-ne ce vor să zică scrierile ei, dar nu spun. Atunci când interpretarea lor este în contradicție cu alte afirmații ale lui Ellen White, în loc să admită că interpretările lor sunt greșite, ei sugerează că ea se contrazice. Dumnezeul adevărului și al neprihănirii nu este înșelat de acest subterfugiu și nici noi nu trebuie să fim. Contradicțiile sunt opera celor care o interpretează, nu opera lui Ellen White. Ca o ființă umană să poată scrie în mod continuu pe o perioadă de șaizeci de ani, până la 25.000.000 de cuvinte, fără a-și schimba opiniile sau a rătăci în contradicție de sine este un miracol în el însuși.
Oricât de ciudat ar părea, acest argument este învechit. Era folosit în timp ce Ellen White era încă în viață. La un moment dat, ea a zis că anumiți membri ai bisericii spuneau: „Fratele Smith, fratele Butler, fratele Canright, (…) nu mai privesc Mărturiile așa cum o făceau odată, ci consideră lucrarea și influența sorei White un lucru de domeniul trecutului. Noi am depășit nevoia de Mărturii.” Legat de această situație Ellen White a spus: „Această afirmație este ceea ce întâlnesc peste tot.”[12]
Dimpotrivă, mărturia Domnului pentru noi se găsește în Solii alese:
„Timpul și încercările nu au anulat învățăturile date, ci, de-a lungul anilor de suferință și jertfire de sine, au consolidat adevărul mărturiei date. Învățătura care a fost dată în primele zile ale vestirii soliei trebuie să fie susținută ca fiind o învățătură sigur de urmat pentru aceste zile ale încheierii vestirii ei.”[13]
Sfaturile lui Dumnezeu, fie că sunt scrise în Biblie sau în spiritul profeției, nu sunt scrise pentru un anumit timp. Sunt scrise pentru anumite condiții. Când există condițiile, se aplică sfatul. Nu contează ce timp este, fie pe ceas, fie pe calendar. Uneori se întâmplă ca, în limbajul comun, cuvântul „timp” să fie folosit ca sinonim pentru cuvântul „condiții”. Ellen White face acest lucru ocazional. Dar dacă acest argument va fi folosit ca un mijloc pentru a justifica respingerea sfaturilor ei, va trebui să fim mai exacți în utilizarea cuvintelor noastre și în determinarea naturii sfaturilor sale. Vom descoperi rapid că majoritatea sfaturilor ei se ocupă de chestiuni care sunt atemporale, principii eterne ale adevărului și neprihănirii, care nu se pot schimba niciodată.
Această afirmație este cu siguranță o gândire superficială și sărăcăcioasă. Dacă Ellen White ar fi în viață astăzi și dacă achiziționarea și întreținerea unei biciclete ar necesita aceeași partea dintr-un salariu mediu anual la fel cum era în anii 1890, am putea fi siguri că ea ne-ar da același sfat pe care l-a dar și acelei generații. Diferența dintre beneficiile practice și cheltuieli ar fi motivul ei, iar acesta ar fi încă valabil.
Să începem prin a nota că persoana care a lansat această acuzație împotriva lui Ellen White a petrecut o oră întreagă în biroul președintelui Uniunii de Conferințe, expunând cu atenție toate motivele pentru care el ar trebui să fie pus în funcția de președinte al unei conferințe locale din acea uniune. (Președintele uniunii mi-a spus el însuși aceasta). Ne reamintim de un căutător de funcții dezamăgit anterior, care s-a răzbunat atacând-o pe Ellen White – fratele D. M. Canright.
Această acuzație are atât dimensiuni morale, cât și etice, precum și dimensiuni legale. În legătura cu etica și moralitatea, întrebăm: Ce crede Dumnezeu despre copierea adevărului?
S-ar putea să găsim răspunsul ascultând opinia specialiștilor Noului Testament că 95 la sută din cartea lui Marcu a fost copiată în Matei și Luca; prin compararea cărții Iuda cu 2 Petru, capitolul doi; și prin compararea cărților Împărați cu Cronici. De asemenea, putem observa că folosirea cuvântului ebraic „toledot” din cartea Genezei, unde este tradus „generații”, indică faptul că Moise avea anumite materiale redactate înaintea lui în timp ce scria. Vezi Geneza 2:4, 5:1, 6:9, 10:1, 11:0, 11:27, etc.
Se pare că Dumnezeu, care este autorul și proprietarul întregului adevăr, nu subscrie la ideea că atunci când o ființă umană a declarat un adevăr, acesta îl deține și nicio altă ființă umană nu poate afirma același adevăr decât dacă acordă creditul cuvenit celui care l-a spus mai întâi sau găsește un alt mod de a îl formula.
În ceea ce privește legile omului, la fel ca toate legile create de om, acestea pot fi schimbate. S-a dovedit că Ellen White a scris în armonie cu legile și obiceiurile literare ale vremii sale. Trebuie să ne amintim că legile oamenilor nu sunt destinate să protejeze ideile unui scriitor, ci mai degrabă portofelul lui. Problema nu este soluționată prin acordarea creditului. Dacă scrii o carte în care citezi un alt scriitor atât de liber încât oamenii încep să cumpere cartea ta în locul cărții lui, poți fi dat în judecată, chiar dacă ai acordat credit complet pentru fiecare citat. De vreme ce Ellen White a publicat recomandări ca adventiștii să cumpere anumite cărți din care a citat, cu greu poate fi acuzată că ar vătăma buzunarul cuiva.
În cele din urmă, inspirația pe care Dumnezeu o dă profeților Săi implică supraveghere, precum și revelație. Lucrurile omise din scrierile lor oferă tot atât de multe dovezi ale călăuzirii Duhului, precum și cele incluse de ei. Cum a putut Moise, care a fost instruit în cunoștința egiptenilor, să excludă din legile sale de sănătate, toate ideile absurd de superstițioase ale Egiptului? Și cum a putut Ellen White să excludă din principiile ei de sănătate toată prostia și ignoranța medicală ale timpului ei? Această întrebare este pusă de dr. Clive McCay, fost profesor de nutriție la Universitatea Cornell:
„Conceptele ei de bază despre relația dintre alimentație și sănătate au fost verificate la un nivel neobișnuit de către progresul științific al deceniilor trecute. Cineva ar putea să încerce să explice acest fapt remarcabil spunând: «Doamna White, pur și simplu, a împrumutat ideile ei de la alții.» Dar cum ar fi putut ea să știe ce idei să împrumute și ce să respingă din secolul al XIX-lea? Ar fi trebuit să fie cea mai uimitoare persoană, având cunoștințe ce depășesc timpul ei, pentru a face acest lucru cu succes!”[14]
Această afirmație ne uimește. Cine oferă autorizația? Și de ce sunt compilațiile atât de amenințătoare? Nu am auzit pe cineva să se plângă de compilațiile din scrierile lui Luther sau Calvin. Compilațiile de diferite feluri sunt parte a experienței noastre de viață și ne pot scuti de mult consum de timp și energie. Afirmația despre natura umană a lui Hristos din Questions on Doctrine este o mare compilație de citate din Ellen White, extrem de greșit folosite. Nu am auzit până acum niciun calvinist să se plângă despre aceasta, nici să o arunce la coșul de gunoi.
Noi vrem să spunem că, dacă o persoană are cunoștințe practice fundamentale despre spiritul profeției, acea persoană nu va avea dificultăți cu compilațiile. Câteva minute petrecute pentru o examinare vor fi suficiente pentru a determina dacă a fost încălcat contextul sau dacă citatele au fost utilizate în mod necorespunzător. Nu este necesar să arunci iritat copilul împreună cu apa în care a fost spălat prin condamnarea compilațiilor. La urma urmei, un studiu biblic este o compilație „neautorizată”.
„Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele, rău, care spun că întunericul este lumină, şi lumina, întuneric (…).” Isaia 5:20
Sunt mărturiile bune sau sunt rele? Care a fost influența spiritului profeției asupra bisericii, asupra instituțiilor sale și asupra membrilor ei? Fie că ne uităm la imaginea de ansamblu, fie că ne concentrăm atenția asupra detaliilor unei vieți individuale, găsim același răspuns la întrebarea noastră. Mărturiile Duhului lui Dumnezeu aduc binele, nu răul. Binecuvântările vin în urma ascultării sfaturilor lor. Tragediile vin ca urmare a necredinței.
Am văzut tristele experiențe ale unora precum Canright, Conradi, Kellogg și Ford. La aproximativ o oră de condus de la Brisbane, Australia, este un restaurant spațios cu un magazin de suveniruri și alte atracții turistice pe o mare plantație de avocado. Semnul din față indică faptul că restaurantul este deschis șapte zile pe săptămână. Meniurile din restaurant oferă o varietate de mâncăruri, inclusiv necurate. Unii din ospătari și ospătărițe, ni se spune, sunt rude apropiate ale proprietarului – Robert Brinsmead. Să vizitezi locul acesta înseamnă să pleci cu o tristețe de nespus.
Primim semnale că trebuie să ne pregătim mintea pentru prăbușirea iminentă a sistemelor noastre de sănătate adventistă și că ar putea fi necesar ca cele doisprezece colegii ale noastre din America de Nord să fie reduse la jumătate din acest număr sau mai puțin. Unele academii se închid deja.
„Nu este niciun leac alinător în Galaad? Nu este niciun doctor acolo? Pentru ce nu se face, dar, vindecarea fiicei poporului meu?” Ieremia 8:22
Există leac alinător în Galaad, o influență vindecătoare, trimisă de la Medicul divin – mărturiile Duhului Sfânt al lui Dumnezeu pentru poporul rămășiței. Unii le vor accepta și vor fi vindecați; alții nu. Care va fi sfârșitul nostru? Dumnezeu ne-a dat toate darurile posibile, în așa fel încât să fim printre cei care vor sta într-o zi pe marea de sticlă. Să hotărâm astăzi dacă vom accepta darurile Sale prețioase, oferite din dragoste, care includ spiritul profeției, și vom împărți aceste daruri cu ceilalți.
Note de subsol:
[1] Ellen White, Solii alese, vol. 2, p. 43.
[2] Idem, Calea către Hristos, p. 111.
[3] Idem, Mărturii, vol. 5, p. 234.
[4] Ellen White, Patriarhi și profeți, p. 658.
[5] Ellen White, Hristos, lumina lumii, p. 369.
[6] Vezi Spune despre puterea Lui, pp. 198-203, engl.
[7] Vezi Cugetări de pe muntele fericirilor, p. 114.
[8] Ellen White, Review and Herald, 1 septembrie 1885.
[9] Idem, Solii alese, vol. 1, p. 18.
[10] Ellen White, Solii alese, vol. 1, p. 19.
[11] Idem, Mărturii, vol. 5, p. 691.
[12] Idem, Materialele 1888, p. 684.
[13] Idem, Solii alese, vol. 1, p. 15.
[14] Clive McCay, Ph.D., A Nutrition Authority Discusses Mrs. E.G. White. Retipărire a trei articole apărute în Review and Herald, 12, 19, 26 februarie 1959.
ZA:
a comentat la: Tabăra MAHANAIM
David Ionita:
a comentat la: Tabăra MAHANAIM
Robert Neacsu:
a comentat la: Despre sanctuar