Lecții din biserica apostolică

Lecții din biserica apostolică

Textul fundamental pentru organizarea bisericii este Matei 16:18 – „Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” La întrebarea adresată de Isus ucenicilor, „dar voi, cine ziceți că sunt?”, apostolul Petru a recunoscut că El este Unsul, Fiul Dumnezeului cel viu. Petru, nu prin înțelepciunea sa omenească, ci prin descoperire divină, a înțeles că Cel ce stătea în fața Sa era Fiul lui Dumnezeu. Piatra pe care Hristos clădește biserica, este El însuși, piatra din capul unghiului.

„Aşa dar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.” – Efeseni 2:19-20

Neînțelegeri cu privire la organizarea adecvată a bisericii și a autorității care trebuie să se manifeste în ea, au fost cauzele dezbinărilor apărute și a greșitei reprezentări a lui Hristos în lume. Biblia este clară cu privire la faptul că Hristos, și nu omul, este capul bisericii. Cu toate acestea, în primele secole ale creștinismului autoritatea omenească a preluat controlul asupra a ceea ce era cunoscut în lume ca fiind biserica lui Hristos. Pentru a trece biserica în stăpânirea omului, chiar biserica s-a folosit de Scriptură și a aplicat textul din Matei 16:18 ca aplicându-se la om. Astfel, a apărut în lume Biserica Catolică, entitate pe care Dumnezeu o numește fiară. De atunci înainte, orice biserică apărută în spectrul creștinismului, după câțiva ani de existență, a ajuns să repete practica transferării autorității, de la Hristos la organismele bisericii.

Universul ceresc este organizat. Biblia ne prezintă cerurile ca fiind un loc al ordinii desăvârșite. Organizarea taberei lui Israel ne arată că un sistem divin, stabilit de Dumnezeu, funcționa pentru binele poporului Său și al lucrării Sale, în și prin ei. Cu siguranță Dumnezeu nu a lăsat biserica, cea care trebuie să ducă mandatul încredințat lui Israel, fără principii de organizare. Ba mai mult, le-a stabilit exact în momentul în care erau necesare: „Pentru a-i pregăti pe ucenici, Isus a ales să-i scoată din larma orașului în liniștea câmpiilor și dealurilor, care erau mai potrivite cu lecțiile de lepădare de sine pe care El dorea să-i învețe. În timpul lucrării Sale, El avea plăcerea să-i adune pe oameni în jurul Său, sub cerul albastru, undeva pe o coastă înverzită de deal sau pe țărm, lângă lac. Aici, înconjurat de lucrările propriei creațiuni, El putea să îndrepte gândurile ascultătorilor de la cele artificiale la cele naturale. În creșterea și dezvoltarea naturii se descopereau principiile Împărăției Sale. Atunci când își ridicau privirea către dealurile lui Dumnezeu și admirau lucrările minunate ale mâinilor Sale, oamenii puteau să primească învățăturile prețioase ale adevărului dumnezeiesc. Învățătura dată de Hristos urma să le fie repetată de lucrările din natură. La fel se întâmplă și cu toți aceia care ies în natură, avându-L pe Hristos în inima lor. Ei se vor simți înconjurați de o influență sfântă. Lucrurile din natură conțin pildele Domnului și repetă sfaturile date de El. Având comuniune cu Dumnezeu prin natură, mintea se înalță și inima găsește odihnă. Acum s-a făcut primul pas pentru a organiza biserica, pentru ca, după plecarea lui Hristos, ea să fie reprezentanta Lui pe pământ.” – Hristos lumina lumii, 291.

Isus i-a ales pe cei doisprezece (Ioan 6:70). Când unul dintre ei, Iuda, a eșuat și și-a urmat propria cale, Dumnezeu a făcut altă alegere. Prin aruncarea sorțului, practica divină de atunci prin care se indica voia lui Dumnezeu a fost ales Matia. „Ei l-au căutat pe Domnul în rugăciune pentru a arăta care din cei doi oameni era cel mai potrivit pentru importanta poziție ca apostol al lui Hristos. Duhul lui Dumnezeu l-a ales pe Matia pentru această poziție.” – The Spirit of Prophecy, vol. 3, 264. Toți apostolii au fost aleși în mod direct de Dumnezeu. Factorul uman a lipsit cu desăvârșire din alegerea lor. Pe lângă cei doisprezece, biserica din timpul Domnului Hristos avea și alți ucenici sau membri chemați de Isus la mântuire. Cei care nu au putut suporta învățătura Sa și care nu au crezut cuvintele Sale, nu au fost rugați să rămână pentru a lua parte la lucrare. (Ioan 6:54-71).

Următorul pas în organizarea bisericii a fost alegerea unor diaconi care să ajute în chestiunile legate de slujirea în biserică. Lucrul acesta a fost necesar pentru ca apostolii să nu fie împiedicați în lucrarea încredințată lor de chestiunile administrative ale bisericii. Cei șapte diaconi au fost aleși de biserică, dar nu fără ajutorul Duhului lui Dumnezeu. Ei au fost puși în această responsabilitate prin punerea mâinilor de către ucenici.

Alegerea lui Pavel a fost de asemenea lucrarea lui Dumnezeu. La fel și a lui Barnaba:

„În Biserica din Antiohia erau nişte prooroci şi învăţători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod, şi Saul. Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: «Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.» Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei, şi i-au lăsat să plece. Barnaba şi Saul, trimeşi de Duhul Sfânt, s-au coborât la Seleucia, şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru.” (Fapte 13:3-4).

Alegerea lui Timotei în slujba Domnului a fost făcută sub îndrumarea lui Dumnezeu:

„Porunca pe care ţi-o dau, fiule Timotei, după proorociile făcute mai înainte despre tine, este ca, prin ele să te lupţi lupta cea bună.” (1 Timotei 1:18)

„Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin proorocie, cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor.” (1 Timotei 4:14)

Vedem din aceste trei pasaje că biserica timpurie depindea de darurile spirituale. Prin ele, Dumnezeu își organiza și conducea biserica. În biserica de după secolul al doilea, observăm lipsa darurilor spirituale și prezența conducerii bazate pe factorul uman. Darurile spirituale au fost înlocuite cu crezurile, iar Hristos ca și cap al bisericii a fost înlocuit cu omul. „Organizația bisericii din Ierusalim trebuia să slujească drept model pentru organizarea bisericilor în oricare alt loc unde solii adevărului aveau să câștige convertiți ai Evangheliei.” – Faptele apostolilor, 91. Biblia ne prezintă biserica de la Ierusalim și cele care s-au născut din lucrarea ei, ca fiind dependente de călăuzirea divină. Darurile Duhului Sfânt erau prezente în biserică și Dumnezeu le conducea pașii și deciziile. Îi ajuta să meargă înainte purtând solia evangheliei în lumea greco-romană. „Ordinea care a fost menținută în prima biserică creștină le-a dat putința de a înainta puternic, ca o oștire bine disciplinată, îmbrăcată cu armura lui Dumnezeu.” – (idem, 95). Ordinea bisericii timpurii nu a fost generată de supunerea față de un set de politici impuse sau alese la nivel înalt. Ordinea era rezultatul ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu și a călăuzirii Sale providențiale. Bisericile de astăzi funcționează pe baza crezurilor, manualelor de doctrină, politicilor de lucru, declarațiilor oficiale și așa mai departe, fiind lipsite de călăuzire divină; în consecință, cel care conduce biserica este omul și nu Hristos.

Ca biserică care a primit mandatul de a duce lumii ultima solie de har, prezentată prin adevărul prezent al celor trei solii îngerești, Biserica Adventistă trebuie să caute pentru organizare, acele lucruri care au făcut biserica timpurie să înainteze: dependența de darurile spirituale și negarea totală a managementului uman, supunerea față de Cuvântul Scripturii și de călăuzirea directă și specială a Martorului credincios și adevărat. Orice lucru nou pe care noi îl vedem în lucrare, trebuie să fie cerut și acceptat de un «așa zice Domnul». Biblia conține toate elementele de care are nevoie biserica pentru a-și duce misiunea la îndeplinire. Biserica timpurie a luat în serios chemarea de a vesti adevărul prezent al acelor timpuri. Ei nu au adăugat și nu au scos nimic din Scriptură. Ei au spus ceea ce însuși Hristos a spus despre păcat și neprihănire. Într-un timp scurt și fără mijloace moderne de comunicare, ei au dus Evanghelia în întreaga lume de atunci – „din pricina nădejdii care vă aşteaptă în ceruri şi despre care aţi auzit mai înainte în cuvântul adevărului Evangheliei, care a ajuns până la voi şi este în toată lumea, unde dă roade şi merge crescând, ca şi între voi.” (Coloseni 1:5-6).

Oare o asemenea organizare și ascultare față de autoritatea Creatorului, ar avea aceleași rezultate și pentru adevărul prezent al celor trei solii îngerești?


Related Articles

Ziua prevenirii violenței

„Meditaţia este o stare mintală care permite unei persoane să nu se gândească la treburile zilnice… Meditaţia este, poate, procedeul

Analiza teologiei lui Jack Sequeira

Este un fapt cunoscut că redescoperirea și promovarea soliei neprihănirii prin credință de către Robert Wieland după anii 1950, a

Dennis Priebe, Ralph Larson, Herbert Douglass – disidenți?

Cu ceva vreme în urmă am văzut un reportaj în care un reporter întreba oamenii care sărbătoreau Crăciunul, ce se