Loialitatea creştină - partea a II-a

În articolul precedent s-a clarificat că relația creștină fie că este cu Dumnezeu, fie cu Hristos, fie cu Duhul Sfânt, este cu o singură persoană. De aceea, loialitatea creștină nu poate fi de niciun alt caracter decât loialitate față de acea Persoană divină.

Printre creștini nu pot exista niciodată astfel de lucruri precum partide sau diviziuni. Acest lucru este adevărat nu doar prin natura situației, ci și în cuvântul inspirației. În vremurile cele mai timpurii ale creștinătății, atunci când un asemenea lucru apărea era astfel întâmpinat de Duhul inspirației încât să anihileze pentru totdeauna posibilitatea acestuia printre toți cei care vor fi creștini cu adevărat.

La Corint a apărut o tendință spre preferințe personale, partide și spirit partizan. Unul spunea, „eu sunt al lui Pavel”, altul, „eu sunt al lui Apolo”, altul „eu al lui Chifa”. Dar observă cum a fost întâmpinat acest lucru: „A fost Pavel crucificat pentru voi?” Acea singură întrebare atotpătrunzătoare descoperă pentru totdeauna adevărul că loialitatea creștină nu poate fi față de nicio persoană, decât față de Cel care a fost crucificat pentru noi. Și orice persoană care va cere sau va aștepta vreodată loialitatea creștinilor față de vreo altă persoană decât față de Cel crucificat, chiar prin acel lucru va arăta lipsă de loialitate față de El; tocmai prin acel lucru, dacă se găsește în el, distruge întreaga loialitate creștină.

Și dacă acest lucru este adevărat cu privire la toate persoanele, cu cât mai adevărat este în privința lucrurilor.

Niciun creștin nu poate fi vreodată loial unei „cauze”, din suficientul motiv că nicio „cauză” nu a fost vreodată crucificată pentru nimeni, nicio „cauză” nu a creat pe nimeni, nicio „cauză” nu a făcut vreodată mijlocire „cu suspine negrăite” pentru nimeni .

Totuși s-a făcut mult pentru „loialitatea față de biserică” și „loialitatea față de cauză”. Într-adevăr, există mai multe sisteme care ar străbate „marea și uscatul pentru a face un prozelit” (Matei 23:15) pentru o „cauză”, sau pentru „o biserică”, sau pentru un anumit ordin sau sistem; și prin a face aceasta sunt încălcate toate principiile loialității față de Hristos, de Dumnezeu și de Duhul Sfânt.

Este imposibil să fie altfel. Căci, după cum a fost deja arătat, loialitatea față de altă persoană sau altceva decât Dumnezeu, în Hristos, sub Duhul Sfânt, este în ea însăși lipsă de loialitate față de Persoana divină care a fost crucificată pentru noi, care ne-a creat și care face mijlocire pentru noi. Și când situația și cursul lucrurilor este în așa măsură chiar de la început, încât toate acestea sunt uitate și ignorate, urmează în mod suficient de natural că în manifestarea loialității față de o altă persoană sau „cauză”, sau ordin sau sistem, „orice pentru câștig”, orice pentru a face „cauza” să izbutească, poate fi socotit perfect legitim.

Iudeii, în loialitate față de „cauza” lor și pentru a face „cauza” lor să izbutească, au hulit împotriva Duhului Sfânt, l-au respins pe Dumnezeu și l-au crucificat pe Domnul Isus. De la începutul până la sfârșitul marii apostazii, în loialitate față de „biserică”, cei care pretindeau că sunt cei mai de frunte și mai exemplari creștini au putut încălcă toate principiile creștinătății, au putut face orice îl dezonorează pe Hristos și au putut persecuta până la moarte pe cei care erau creștini cu adevărat. În Reforma Protestantă a fost reînnoită în lume loialitatea față de Dumnezeu, în Hristos, prin Duhul Sfânt – loialitate față de Persoana divină. Dar peste multă vreme acest lucru a fost uitat pentru o singură „cauză”, iar Protestantismul, chiar printr-un „ism” a fost măritat. Apoi, în loialitate față de „cauză”, protestantismul, în măsura în care a avut oportunitatea, a călcat pe aceleași urme pe care a călcat catolicismul de dinaintea acestuia; și fiecare grupare, fiecare sectă la rândul ei, a urmat același curs ca cel de dinainte – întotdeauna loial față de un anumit lucru, de un „ism”, în locul Persoanei divine. Și întreaga istorie a arătat din abundență, după cum a fost bine exprimat că oamenii „vor lupta până la moarte și vor persecuta fără milă” pentru „loialitate” sau pentru o „cauză”, cei care nu pot fi convinși să nutrească un singur gând serios de loialitate față de Persoana crucificată și sfințitoare.

Pe de altă parte, prin toată perioada acelei istorii triste, a existat un alai strălucitor de indivizi binecuvântați care au fost loiali numai Persoanei divine, iubindu-L, umblând cu El, trăind în El. Aceștia au fost dintotdeauna creștinii și singurii creștini. Ei au fost persecutați, îndurerați, chinuiți, dați afară și aceasta pentru că ei nu au luptat, persecutat și păcătuit în favoarea unei „cauze”, sau a unei grupări sau a vreunui „ism”; dar pentru aceștia întotdeauna loialitatea față de Persoana divină care i-a creat, care a fost crucificată pentru noi, care mijlocește pentru noi și care ne sfințește și ne salvează, a fost singura loialitate a oricărui suflet.

Și astfel, numai astfel, este loialitatea creștină oriunde și întotdeauna.

 

The Medical Missionary, 3 aprilie 1907

Aplicație smartphone

Aplicație 1888 Minneapolis

Podcast

Comentarii recente

Politica pentru comentarii

  1. ZA: Trimite pe contact@zguduireaadventismului.ro adresa de Gmail pe care…

    a comentat la: Tabăra MAHANAIM

  2. David Ionita: Paul cum pot viziona prezentările de la tabăra…

    a comentat la: Tabăra MAHANAIM

  3. Robert Neacsu: Cred ca ar trebui analizata si trinitatea in…

    a comentat la: Despre sanctuar

Distribuie