Nu lăsați să se întâmple

Mesajul de mai jos a fost adresat delegaților la Consiliul Anual al bisericii din anul 1978, de către președintele Conferinței Generale, Robert H. Pierson, care în acea ocazie și-a anunțat demisia din slujirea ca președinte. Dânsul a prevăzut că în viitorul apropiat vor avea loc schimbări dramatice în cadrul bisericii și a prezentat un mesaj liderilor bisericii pentru a opri valul liberal al noii teologii.

Aceasta va fi ultima dată când stau, în rolul de președinte, în fața conducătorilor mondiali ai bisericii mele, a voastre și a noastre, și am să vă încredințez câteva cuvinte.

Gândurile pe care vi le voi transmite sunt luate din ceea ce au scris sora și fratele Ralph Neall, cu privire la evoluția de la stadiul de sectă la cel de biserica. Ei spun că o sectă este adesea stabilită de un conducător carismatic, care este foarte dăruit și zelos, și se naște ca un protest împotriva spiritului lumesc și a formalismului din biserică. În general este îmbrățișată de săraci. Bogații ar pierde mult dacă i s‐ar alătura, deoarece nu este populară, este disprețuită și persecutată de societate în general. Are puncte de credință bine stabilite și păstrate de membrii zeloși. Fiecare membru i se alătură în urma unei hotărâri personale și știe foarte bine în ce crede. Nu este bine organizată și are foarte puține proprietăți și clădiri. Grupul are principii stricte și control asupra comportamentului. Predicatorii, adesea oameni fără prea multă educație, se ridică în urma unui îndemn personal. Iar relațiilor publice ale sectei nu li se acordă prea multă atenție. Apoi se face trecerea la a doua generație. Odată cu creșterea apare și nevoia de organizare și de mai multe clădiri. Ca rezultat al progresului material, membrii devin prosperi. Și odată cu creșterea prosperității, începe să scadă persecuția. Copiii născuți în cadrul acestei mișcări nu trebuie să ia o decizie personală pentru a i se alătura. Nici nu știu neapărat ceea ce cred. Nu trebuie să își definească propria poziție, căci ea le‐a fost deja definită. Iar predicatorii sunt aleși mai mult de lucrătorii mai în vârstă decât prin proprie inițiativă. În cadrul celei de‐a treia generații se dezvoltă noi organizații și se stabilesc instituții. Apare nevoia de școli care să transmită mai departe credința părinților. Se înființează colegii. Membrii trebuie să fie îndemnați să trăiască la înălțimea principiilor, deși, în același timp, condițiile pentru calitatea de membru scad. Grupul devine indulgent cu privire la excluderea membrilor nepracticanți. Zelul misionar se răcește. Relațiile publice devin prioritare. Conducătorii studiază metode de propăvăduire a credinței, folosind uneori recompense exterioare pentru a‐i motiva pe membri la lucrare. Tinerii se întreabă de ce sunt diferiți de ceilalți și încep să se căsătorească în afara credinței lor. În a patra generație crește numărul administratorilor, în timp ce numărul lucrătorilor scade în mod proporțional. Au loc consilii importante pentru definirea doctrinei. Se înființează tot mai multe școlii, universități și seminare. Aceste instituții de învățământ devin acreditate de stat și în același timp secularizate. Se   reexaminează principiile și se modernizează metodele. Se acordă atenție culturii contemporane, crescând interesul pentru artă: muzică, arhitectură, literatură. Mișcarea caută să fie „relevantă” în societatea contemporană, implicându‐se în cauze lumești. Secta a devenit acum biserică!

Frați și surori, asta nu ar trebui să se întâmple niciodată cu Biserica Adventistă! Și nu se va întâmpla niciodată. Aceasta nu este o simplă biserică – ci este biserica lui Dumnezeu! Dumneavoastră, cei care vă aflați aici, în dimineața asta, sunteți cei pe care contează Dumnezeu pentru ca să nu se întâmple lucrul acesta. Frați și surori, există forțe subtile care încep să acționeze. Din nefericire, în biserică sunt unii care minimizează inspirația Bibliei, care iau în râs primele 11 capitole din Geneza, pun la îndoială cronologia Spiritului Profetic cu privire la istoria pământului și care atacă subtil sau mai puțin subtil Spiritul Profetic. Sunt unii care caută la reformatori și la teologii contemporani o sursă și o normă pentru doctrina bisericii noastre. Iar alții spun că ar fi obosiți de replicile banale ale adventismului. Alții își doresc să uite principiile bisericii pe care o iubesc. Sunt unii care își doresc foarte mult favoarea evanghelicilor; alții care ar da la o parte învățătura unui grup de oameni deosebiți și ar alege lumea aceasta seculară, materialistă.

Stimați conducători, dragi frați și surori – nu lăsați să se întâmple asta! Apelez la voi cât de puternic pot – nu lăsați să se întâmple asta! Apelez la Universitatea Andrews și Loma Linda – nu lăsați să se întâmple asta! Nu suntem anglicani de ziua a șaptea, nici luterani de ziua a șaptea – ci adventiști de ziua a șaptea! Aceasta este ultima biserică a lui Dumnezeu, care are ultimul mesaj divin. Voi sunteți cei pe care contează Dumnezeu pentru ca biserica noastră să rămână biserica rămășiței, care este destinată să biruiască!

Serva Domnului spune: „Există primejdii serioase pentru cei care au responsabilități în lucrarea Domnului – primejdii care, dacă mă gândesc la ele, mă fac să tremur.” (Solii alese, Vol. II, pag. 391). Iar în Ezechiel 22:30 scrie: „Caut printre ei un om care să înalțe un zid și să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru țară, ca să n‐o nimicesc.”

Dragi frați, cred că Dumnezeu caută bărbați și femei, conducători cutezători, care să iubească biserica Lui și adevărul, mai mult decât propriile vieți și să aibă grijă ca această biserică să intre în împărăție. Sarcina care ne stă în față nu este ușoară. Dacă înțeleg bine Biblia și Spiritul Profetic, ne așteaptă o vreme de strâmtorare, de provocare, așa cum biserica și lumea nu au mai cunoscut niciodată.

Serva Domnului spune: „Vrăjmașul sufletelor a căutat să infiltreze teoria că printre adventiști trebuie să aibă loc o mare reformă și că asta va consta în renunțarea la doctrinele care sunt stâlpii credinței noastre și în reorganizare. Dacă această reformă ar avea loc, ce s‐ ar întâmpla? Principiile adevărului pe care Dumnezeu, în înțelepciunea Sa, le‐a oferit biserici rămășiței, ar fi astfel desconsiderate. Religia noastră ar fi schimbată. Principiile fundamentale care au sprijinit lucrarea în ultimii cincizeci de ani ar fi considerate o greșeală. Ar lua ființă o nouă organizație. Ar fi scrise altfel de cărți. S‐ar introduce un sistem filosofic. Fundatorii unui asemenea sistem ar merge în orașe și ar face o lucrare nemaipomenită. Sabatul, bineînțeles, ar fi la loc de cinste, ca și Dumnezeul care l‐a instituit. Nimic nu ar sta în calea noii mișcări. Conducătorii ar învăța că virtutea este mai bună decât viciul, dar din moment ce Dumnezeu ar fi dat la o parte, ei s‐ar bizui pe puterea umană, care, fără Dumnezeu, nu are nicio valoare.” (Solii alese, Vol. I, pag. 204‐205)

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a avut cu ani în urmă parte de criza alfa. Noi suntem conducătorii care ne vom confrunta cu criza omega, a cărei origine va fi la fel de subtilă și diabolică. Efectele ei vor fi și mai distrugătoare decât cele ale crizei alfa. Fraților, vă implor, studiați cu privire la criza care ne stă în față și, cu ajutorul lui Dumnezeu, pregătiți‐vă să îi faceți față! „Dumnezeu cheamă bărbați care sunt pregătiți să facă față situațiilor de urgență, care în timp de criză nu vor fi găsiți pe un teren greșit.” (Review and Herald, 5 noiembrie 1903).

„Ne apropiem de conflictul final și nu este timpul să facem compromisuri. Nu este timpul să ne ascundem. Când va începe bătălia, nimeni să nu devină trădător. Nu avem timp să ne punem jos armele sau să le ascundem și să îi dăm Satanei câștig de cauză.” (Review and Herald, 5 decembrie 1892)

Serva Domnului a avut o viziune în care a văzut un vas îndreptându‐se către un iceberg. Ea a scris:

„Aproape de vas se înălța un iceberg. O voce puternică a strigat: «Întâlnește‐l!» Nu trebuia să existe niciun moment de ezitare. Era timpul să se facă ceva imediat. Mecanicul a condus vasul drept în iceberg, care a fost lovit și sfărâmat în multe bucăți, provocând la cădere un zgomot ca de tunet. Pasagerii au fost zguduiți de forța ciocnirii, însă nu a murit nimeni. Vasul a fost lovit și el, însă nu iremediabil. A ricoșat în urma ciocnirii, zguduindu‐se din încheieturi, ca o ființă vie. Apoi a mers mai departe. … Știam foarte bine ce înseamnă această ilustrație. Auzisem cuvintele, ca o poruncă de la Căpitan: «Întâlnește‐l!» Îmi cunoșteam datoria și nu era niciun moment de pierdut. Venise timpul să acționez. Trebuie să ascult fără întârziere porunca: «Întâlnește‐l!» (Solii alese, Vol. I, pag. 205‐206)

Dragi frați, s‐ar putea ca în viitorul nu prea îndepărtat să trebuiască să vă distrugeți icebergul. Mă rog ca Domnul să vă dea har, curaj și putere.

„Ce minunat este gândul că marea luptă se apropie de sfârșit! În lucrarea finală ne vom confrunta cu pericole pe care nu vom ști cum să le rezolvăm, dar să nu uităm că cele trei puteri ale Cerului sunt la lucru, că pe cârmă se află mâna divină și că Dumnezeu Își va împlini scopul. El va aduna din lume un popor care Îi va sluji în neprihănire.” (Solii alese, Vol. II, pag. 391)

Frați și surori, ce asigurarea minunată avem în dimineața asta, că suntem în lucrarea lui Dumnezeu. Această lucrarea nu depinde de niciun om, ci de relația noastră cu El. Există o singură cale de a întâmpina viitorul, și anume piciorul crucii. O biserică ce are ochii ațintiți către Omul de pe Calvar nu va apostazia niciodată.

Vă mulțumesc, frați și surori, că mi‐ați oferit privilegiul de a vă sluji în cei 45 de ani.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe fiecare.

Robert H. Pierson