Osândire și/sau soluţionare

Al doilea articol din seria dedicată unor probleme din cartea Dumnezeu, Scriptura şi Biserica: tratat de teologie, hristologie şi spiritualitate, lucrare a cărui autor este profesorul universitar doctor Zoltán Szallós-Farkas[1], tratează un cuvânt folosit de Pavel în epistola către romani – „osândit”.

Studentul la teologie pastorală învaţă că în Romani, Pavel, prezintă starea ontologică a rasei umane ca fiind marcată puternic de păcatul adamic – păcatul la singular, dar soluţionată de Dumnezeire prin întruparea lui Isus Hristos. Suportul de curs afirmă următoarele:

„Omul este robit de păcatul moştenit de la Adam şi este neputincios în a-l soluţiona – aceasta este ideea principală a capitolului 7 al Epistolei către Romani (…). Soluţia însă a găsit-o Dumnezeu Tatăl, care l-a destinat pe Fiul său Isus Hristos să se întrupeze prin Duhul Sfânt şi în felul acesta l-a învestit cu autoritatea de a fi soluţia Trinităţii la problema universală a păcatului. Această idee atinge apogeul pe parcursul întregii argumentaţii teologice desfăşurate în capitolul 8 din Romani. Ceea ce reprezintă suma ideilor lui Pavel din acest capitol este afirmaţia din versetele 1 la 3, accentul căzând pe hristologia versetului 3. În acest verset se afirmă că Isus Hristos cel întrupat prin Duhul Sfânt a soluţionat odată pentru totdeauna problema păcatului la singular. (…) Pavel spune că Tatăl l-a trimis pe Fiul Său ca să «osândească», adică să soluţioneze, păcatul la singular (…).”[2]

Fără a intra acum în analiza conceptului de păcat adamic, de păcat la singular sau în natura umană a Domnului Hristos, ne propunem să vedem care este suma construcţiei teologice a lui Pavel, găsită în versetul 3 al capitolului 8.

Observăm că în citatul de mai sus, „suma ideilor lui Pavel” constă în faptul că „Tatăl l-a trimis pe Fiul Său ca să «osândească», adică să soluţioneze, păcatul la singular”. Sensul pe care profesorul Szallós îl dă aici acţiunii lui Isus, descrisă de Biblie ca „a osândit”, este „a soluţionat”. Dumnealui pune semnul egal între „osândească” şi „soluţioneze” prin adverbul „adică”[3]. Studentul este rugat să analizeze dacă asocierea este legitimă şi care sunt consecinţele ei.

Este adevărat că Dumnezeu a soluţionat problema păcatului, prin ceea ce spune Pavel aici. Însă e ceva mai mult în acest text decât faptul că problema păcatului a fost soluţionată prin Domnul Isus. Pavel ne prezintă mecanismul soluţiei. Dacă noi ne limităm la existenţa soluţiei, fără a înţelege care este mecanismul soluţiei, vom pierde mult din însemnătatea textului. Şi tocmai această pierdere o poate aduce asocierea făcută în carte între „osândească” şi „soluţioneze”. Accentul în cercetarea pe care studentul trebuie să o facă, cade pe cuvântul „osândească”, nu „soluţioneze”.

Să vedem acum de ce a fost schimbat sensul de „a osândit” cu „a soluţionat”, şi care este mecanismul propus de profesor.

„Pavel spune că natura umană pe care Hristos a asumat-o prin naşterea din Maria era una «asemănătoare» – în loc să fie identică – cu natura noastră umană pe care ne-o transmit părinţii noştri prin naştere biologică. (…) Amănuntul este foarte important pentru Pavel, fiindcă acest amănunt explică motivul fundamental pentru care Isus putea să fie soluţia problemei păcatului la singular.”[4]

Conform suportului de curs pentru cursul „Teologie sistematică II: Hristologie”[5], predat în anual al III-lea, Isus este soluţia Tatălui la problema păcatului, soluţionând problema prin naşterea, viaţa şi moartea Sa într-o natură umană diferită de cea a păcătoşilor. Deci mecanismul acestei înţelegeri este acesta: a doua persoană a Dumnezeirii se întrupează într-o carne care nu este identică cu a omului, ci doar seamănă – concluzionând că aceasta este soluția lui Dumnezeu la problema păcatului. Şi se opreşte aici, din păcate.

Soluţia, aşa cum este descrisă aici, este cel puţin bizară. Tot bizară este şi analogia făcută între „a osândit” şi „a soluţionat”.

Cuvântul grecesc, tradus în limba română prin „a osândit”, este κατέκρινεν (katekrinen), şi este definit de dicţionarul Strong astfel:

„From 2596 and 2919; to judge against, i.e. sentence: – condemn (17x), damn (2x).”[6]

Ca verb, acest cuvânt semnifică acţiunea de „a judeca”, „a rosti o sentinţă” „a rosti o pedeapsă”, de aici „a condamna” sau „a osândi”.

Îl putem găsi în versete ca:

 „Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi, căci, prin faptul că judeci pe altul, pe tine însuţi te osândeşti, fiindcă tu, care judeci, faci aceleaşi lucruri.”[7]

„Dar cine are îndoieli, şi totuşi mănâncă, este osândit, pentru că nu mănâncă din încredinţare. Tot ce nu vine din încredinţare este păcat.”[8]

„Dacă a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, când le-a osândit la pieire, ca să le slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire.”[9]

„Iată, urcăm la Ierusalim, şi Fiul Omului va fi dat în mâinile preoţilor de seamă şi ale cărturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte.”[10]

„Isus S-a ridicat şi [când n-a mai văzut pe nimeni decât pe femeie] i-a zis: «Femeie, unde sunt [pârâşii tăi]? Nimeni nu te-a osândit?»”[11]

Sau, fără a mai cita: Evrei 11:7, Marcu 14:64, Matei 12:41-42 şi Luca 11:31-32.

Având în vedere definiţia acestui termen, precum şi faptul că aşa a fost tradus în versetele amintite mai sus, rog studentul care parcurge cursul de teologie sistematică să scape de paradigma: „Tatăl l-a trimis pe Fiul Său ca să «osândească», adică să soluţioneze, păcatul la singular.” El trebuie să înţeleagă că „Tatăl l-a trimis pe Fiul Său ca să «osândească» păcatul”. Din păcate, suportul de curs aminteşte despre soluţie, încearcă o descriere bizară a mecanismului ei şi apoi se opreşte fără a ţine cont de ce spune Pavel mai departe: „Dumnezeu L-a trimis, din pricina păcatului, pe Însuşi Fiul Său, într-o fire asemănătoare cu cea păcătoasă, şi a osândit păcatul în firea pământească, pentru ca cerinţa dreaptă a Legii să fie împlinită în noi, care umblăm nu potrivit firii pământeşti, ci potrivit Duhului.” Ce înseamnă asta? Se va observa cu uşurinţă din contextul pe care îl vom parcurge în continuare.

Pe scurt, contextul este următorul:

1) în capitolul 1, Pavel prezintă starea păgânilor – aceştia sunt fără Dumnezeu, fără lege şi trăiesc o viaţă plină de păcate – acte de călcare de lege;

2) în capitolul 2, Pavel spune că evreii care au legea şi-L cunosc pe Dumnezeu sunt în aceeaşi stare păcătoasă dacă fac aceleaşi păcate ca păgânii;

3) în capitolul 3, Pavel răspunde la eventualele obiecţii pe care le-ar putea ridica cei ce nu sunt de acord cu argumentaţia din capitolul 2 şi arată că toată lumea este sub lege, adică sub păcat – păcătoasă, iar Dumnezeu oferă o soluţie pentru această problemă – neprihănire fără lege sau neprihănirea prin credinţă;

4) în capitolul 4, Pavel oferă argumentaţia pentru soluţia neprihănirii prin credinţă vorbind despre legământul încheiat de Domnul cu Avraam;

5) în capitolul 5, Pavel continuă capitolul 3 arătând că imediat ce a apărut problema păcatului şi a morţii, care a afectat toată lumea prin Adam, Dumnezeu a oferit soluţia prin Hristos;

6) în capitolul 6, Pavel continuă subiectul capitolului cinci vorbind despre harul superabundent şi, de asemenea, despre darul vieţii şi al neprihănirii prin har;

7) în capitolul 7, Pavel continuă subiectul din capitolul 6, vorbind despre relaţia dintre lege, om, Hristos şi condamnarea în care ne găsim pentru că facem răul. De asemenea, mulţumeşte lui Dumnezeu pentru că l-a scăpat de problema păcatului.

Articol înrudit: Omul din Romani 7

Cum a fost scăpat Pavel de problema păcatului? Aflăm în capitolul 8:

„Acum dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, [care nu trăiesc potrivit firii pământeşti, ci potrivit Duhului]. Într-adevăr, legea Duhului dătător de viaţă în Hristos Isus te-a eliberat de legea păcatului şi a morţii. Căci – lucru cu neputinţă pentru Lege, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu L-a trimis, din pricina păcatului, pe Însuşi Fiul Său, într-o fire asemănătoare cu cea păcătoasă, şi a osândit păcatul în firea pământească, pentru ca cerinţa dreaptă a Legii să fie împlinită în noi, care umblăm nu potrivit firii pământeşti, ci potrivit Duhului.”[12]

Aflăm că:

1) cei ce sunt în Hristos nu sunt osândiţi;

2) cei ce sunt în Hristos nu sunt osândiţi pentru că nu mai trăiesc potrivit cu carnea lor păcătoasă, ci conform Duhului;

3) legea nu ne putea elibera de păcat şi moarte din cauza cărnii noastre care este opusă[13] Duhului;

4) din cauză că firea, carnea noastră, făcea legea fără putere, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în asemănarea cărnii păcătoase pentru a condamna păcatul în carne, pentru ca cerinţa legii să fie împlinită în noi.

Studentul este îndemnat să ţină seama de cuvintele:

„Dumnezeu L-a trimis, din pricina păcatului, pe Însuşi Fiul Său, într-o fire asemănătoare cu cea păcătoasă, şi a osândit păcatul în firea pământească, pentru ca cerinţa dreaptă a Legii să fie împlinită în noi.”

Sau Fidela:

„Dumnezeu, trimiţând pe propriul său Fiu în asemănarea cărnii păcătoase şi pentru păcat, a condamnat păcatul în carne; pentru ca dreptatea legii să fie împlinită în noi.”

Deci, pentru a rezolva problema ontologică a neamului omenesc, care este ţinut în robia păcatului prin neascultare, din cauza cărnii păcătoase, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său să osândească păcatul în carne, în firea noastră păcătoasă. Este evident că pentru a condamna păcatul în carne, El trebuia să ia carnea păcatului, carnea de care Satana se slujeşte pentru a ţine omul rob. Condamnând păcatul în carne, Fiul lui Dumnezeu devine un exemplu de biruinţă. Mai mult, problema păcatului care îl ţine pe om rob, neascultător de lege, este rezolvată prin întruparea lui Isus în aceeaşi natură în care omul nu ascultă de lege. Isus ne arată calea spre biruinţă – părtăşia de natură divină, călăuzirea Duhului Sfânt.

„Şi fără a se putea contesta, mare este misterul evlaviei: Dumnezeu a fost arătat în carne.”[14]

Observăm cu câtă uşurinţă este manipulat un text, pentru a-l face să spună exact contrariul a ceea ce afirmă. Isus, întrupat într-o carne diferită de a păcatului, nu poate fi soluţia lui Dumnezeu pentru problema păcatului nostru. Dar întrupat în carnea noastră, în carnea păcatului, şi condamnând păcatul prin viaţa Lui, el arată că nu mai există condamnare pentru cei ce trăiesc călăuziţi de Duhul Sfânt. Aceasta este vestea bună a evangheliei, prezentată în legământul cel veşnic.

Osândirea în scrierile lui Ellen White

Afirmând acelaşi lucru ca apostolul Pavel, Ellen White declară:

„Satana a declarat că a fost imposibil pentru fiii şi fiicele lui Adam să păzească legea lui Dumnezeu şi astfel L-a acuzat pe Dumnezeu de lipsă de înţelepciune şi dragoste. Dacă ei nu puteau păzi legea, atunci dătătorul legii era de vină. Oamenii care sunt sub controlul Satanei repetă aceste acuzaţii împotriva lui Dumnezeu, afirmând că oamenii nu pot păzi legea lui Dumnezeu. Isus S-a umilit îmbrăcând divinitatea Sa cu umanitate, pentru ca să poată fi reprezentant şi cap al familiei umane şi, atât prin învăţătură, cât şi prin exemplu să condamne păcatul în carne, pentru a demonstra că acuzaţiile Satanei sunt mincinoase. El a fost supus ispitelor feroce pe care le poate cunoaşte natura umană[15], dar nu a păcătuit – pentru că păcatul este călcarea legii. Prin credinţă s-a ţinut de divinitate, tot aşa cum omenirea se poate ţine, prin El, de puterea infinită. Deşi ispitit în toate punctele tot aşa cum sunt ispitiţi oamenii, El nu a păcătuit.”[16]

„Isus a fost una cu Tatăl şi a descoperit desăvârşirea lui Dumnezeu. Totuşi, El a venit în lume în asemănarea cărnii păcătoase şi a osândit păcatul în carne prin viaţa de ascultare desăvârşită faţă de legea lui Dumnezeu, arătând că oamenii pot deveni părtaşi de natură divină şi pot, prin credinţa în Hristos, să se ţină de puterea morală care a fost adusă în apropierea lor prin dragostea ce a fost atât de abundent exprimată pentru ei. Agenţii umani pot să-şi formeze caractere după asemănarea divină (…).”[17]

Alţi autori adventişti

„Toate păcatele pe care noi le-am comis au fost puse asupra Lui, i-au fost atribuite, pentru ca neprihănirea Sa să poată fi pusă peste noi, să ne fie atribuită. De asemenea, tendinţa noastră spre păcat a fost pusă peste El, prin faptul că a fost făcut carne, fiind născut din femeie, din aceeaşi carne şi din acelaşi sânge cum suntem şi noi. Astfel, El a întâlnit păcatul în carnea pe care a luat-o, a triumfat asupra ei, după cum este scris: «Dumnezeu, trimiţând pe propriul său Fiu în asemănarea cărnii păcătoase şi pentru păcat, a condamnat păcatul în carne (…).»”[18]

„Înainte ca acest trup supus putrezirii să fie făcut nesupus putrezirii, iar trupul firesc, păcătos să fie schimbat cu cel spiritual, trupul fără păcat, Dumnezeu va demonstra ceea ce poate să facă El în ciudat putrezirii şi morţii. El a condamnat păcatul în carne, arătând că în chiar carnea păcătoasă  El poate trăi o viaţă fără păcat. Viaţa Sa desăvârşită se va manifesta în carne păcătoasă, aşa că toţi o vor vedea  în timpul celor şapte plăgi, aşa cum ştiţi toţi.”[19]

„El ajută sămânţa lui Avraam prin aceea că El devine sămânţa lui Avraam. Dumnezeu, trimiţând pe propriul său Fiu în asemănarea cărnii păcătoase şi pentru păcat, a condamnat păcatul în carne; pentru ca dreptatea legii să fie împlinită în noi, care umblăm nu conform cărnii, ci conform Duhului. Vedeţi că ceea ce Scriptura declară foarte evident este că Isus Hristos a avut exact aceeaşi carne ca aceea pe care o avem noi – carnea păcatului, carnea în care noi păcătuim; totuşi, carne în care El nu a păcătuit, ci a purtat păcatele noastre în aceea carne a păcatului.”[20]

„Există o idee larg răspândită, conform căreia aceasta ar însemna că Hristos a simulat carnea păcătoasă, că în realitate nu a luat asupra Sa carnea păcătoasă, ci doar ceva ce avea această aparenţă. Dar Scripturile nu ne învaţă aşa ceva. «Prin urmare, trebuia să Se asemene fraţilor Săi în toate privinţele, ca să devină un mare-preot îndurător şi credincios înaintea lui Dumnezeu, făcând astfel ispăşire pentru păcatele poporului.» (Evrei 2:17). El  a fost «născut din femeie, născut sub Lege, ca să-i răscumpere pe cei de sub Lege». (Galateni 4:4-5). El a luat asupra Sa aceeaşi carne pe care o au toţi cei născuţi din femeie. Un text paralel celui din Romani 8:3-4 se găseşte în 2 Corinteni 5:21. Primul spune că Hristos a fost trimis într-o fire asemănătoare păcatului, «pentru ca dreptatea legii să fie împlinită în noi». Cel din urmă spune că Dumnezeu «L-a făcut păcat pentru noi», deşi nu a cunoscut niciun păcat, «pentru ca noi să fim dreptatea lui Dumnezeu în El». Toată mângâierea pe care o putem primi de la Hristos se bazează pe cunoaşterea faptului că El a fost făcut asemenea nouă în toate lucrurile. Altfel am ezita să-I vorbim despre slăbiciunile şi căderile noastre. Preotul care aduce jertfele pentru păcat trebuie să fie cineva care «se poate arăta îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi fiindcă şi el este supus slăbiciunii». (Evrei 5:2).”[21]

Concluzii

Se poate observa cu claritate că suportul pentru cursul „Teologie sistematică II: Hristologie”, evită concluziile clare din declaraţia apostolului Pavel din Romani 8:1-3, precum şi contextul în care aceasta se găseşte, constituind apogeul învăţăturilor prezentate în primele şapte capitole. Din nefericire, evitarea acestor concluzii schimbă direcţia teologică spre care ar trebui să se îndrepte un student la teologie pastorală. Însuşindu-şi ideile cărţii, tânărul va porni o călătorie spirituală în teologia calvinistă, pe care va fi obligat să o mascheze cu elemente adventiste, perpetuând astfel rodul dialogului dintre calvinişti şi adventişti din anii 1955-1956.

Citește întreaga serie.

Note de subsol:

[1] Rog cititorul acestui articol să nu comită greşeala de a considera că ceea ce scrie în acest curs reprezintă doar ideile autorului şi că acesta poartă singur responsabilitatea pentru ceea ce scrie. Cartea conţine informaţii suport pentru pregătirea generaţiilor de pastori care urmează să păstorească şi să conducă spiritual biserica adventă din ţara noastră. Uniunea, conferinţele şi institutul, ca, de altfel, orice membru, poartă aceeaşi responsabilitate ca cea pe care o poartă profesorul, iar prin îngăduinţa acestor învăţături ne aşezăm cu toţii pe aceeaşi poziţie. Cei care se rup de acest trend îşi vor face vocile auzite.

[2] Zoltán Szallós-Farkas, Dumnezeu, Scriptura şi Biserica: tratat de teologie, hristologie şi spiritualitate, Editura Universităţii Adventus, Cernica, 2019, pp. 264, 265. Sublinierile îmi aparţin.

[3] „Şi anume, cu alte cuvinte, va să zică; adicălea, adicătelea. 2. La urma urmei, în definitiv; mai bine zis.” – DEX, 1998.

[4] Ibid., p. 265. Sublinierile îmi aparţin.

[5] http://cursuri.uadventus.ro/mod/folder/view.php?id=1345

[6] James Strong, The New Strong’s Expanded Exhaustive Concordance of the Bible, Thomas Nelson Publishers, 2001, p. 130, 2632. Sublinierile îmi aparţin.

[7] Romani 2:1, EDCR.

[8] Romani 14:23, EDCR.

[9] 2 Petru 2:6, EDCR.

[10] Matei 20:18, EDCR.

[11] Ioan 8:10, EDCR.

[12] Romani 8:1-4, EDCR.

[13] „Firea pământească pofteşte împotriva Duhului, iar Duhul – împotriva firii pământeşti, căci acestea se împotrivesc una alteia, ca să nu faceţi tot ce vreţi.” – Galateni 5:17, EDCR.

[14] 1 Timotei 3:16, p.p.

[15] Studentul este rugat să se întrebe cum a putut fi Isus supus ispitelor feroce într-o natură diferită de a noastră. Dacă carnea a fost asemănătoare, dar nu identică şi ispita a fost asemănătoare, dar nu identică. Vezi articolul A fost Isus ispitit ca noi?

[16] Ellen White, Signs of the Times, 16 ianuarie 1896, par. 2.

[17] Ellen White, Signs of the Times, 7 martie 1895, par. 1.

[18] A. T. Jones, Review and Herald, 22 ianuarie 1901.

[19] E. J. Waggoner, General Conference Bulletin, 9 aprilie 1901, p. 146, par. 6

[20] W. W. Prescott, Bible Echo, 6 ianuarie 1896. Articolul este o transcriere a unei predici ţinute pe data de 31 octombrie 1895 la Almadale, Australia, intitulată „Cuvântul a devenit carne”. Predica a fost transcrisă în numerele din 6 şi 13 ianuarie ale revistei Bible Echo.

[21] E. J. Waggoner, Studii din Epistola către Romani, pp. 137-138.

Aplicație smartphone

Aplicație 1888 Minneapolis
blankblank

Podcast

Comentarii recente

Politica pentru comentarii

  1. Paul Bucur: Am să țin cont de solicitare.

    a comentat la: Pledoarie pentru TUG – viii. Marea Luptă şi îndreptățirea lui Dumnezeu

  2. Rares Stanescu: Pace și bucurie. Aceste articole foarte importante ar…

    a comentat la: Pledoarie pentru TUG – viii. Marea Luptă şi îndreptățirea lui Dumnezeu

  3. Florin Laiu: Articolul este binevenit și util. Dar mai trebuie…

    a comentat la: Legaliști, perfecționiști și cei din extrema dreaptă

Distribuie