Teoria distrugătoare de suflet a romanismului

O altă clasă de cărți despre care Ellen White spunea că este mai stricătoare ca lepra, mai omorâtoare ca plăgile Egiptului, față de care editurile noastre trebuie să se ferească fără încetare, este formată de cărți care prezintă teoriile distrugătoare de suflet ale romanismului. Lui Ellen White i s-a spus cu claritate în viziune că Isus nu se poate întoarce până când poporul Său nu renunță la rătăcirile și tradițiile primite de la oameni și se întoarce cu totul spre Cuvântul Său:

„Dar iarăși s-a așezat un nor peste așteptători și i-am văzut coborându-și ochii obosiți. Am întrebat care era cauza acestei schimbări. Îngerul care mă însoțea a spus: «Sunt iarăși dezamăgiți în așteptările lor. Isus nu poate veni pe pământ încă. De dragul Lui, ei trebuie să îndure încercări mai mari. Trebuie să renunțe la rătăcirile și tradițiile primite de la oameni și să se întoarcă cu totul către Dumnezeu și către Cuvântul Său. Ei trebuie să fie curățiți, albiți și încercați. Cei care vor suporta acea amară încercare vor obține o biruință veșnică.»” – Scrieri timpurii, 243.

Biserica creștină apostaziată a introdus o nouă Evanghelie și, deși bisericile protestante care au apărut la sfârșitul evului mediu au identificat multe greșeli ale bisericii romane, nu le-au identificat pe toate și au purtat în ele aceleași erori și tradiții omenești. „Evanghelia” catolică pleacă de la premisa că orice om născut pe acest pământ este condamnat de Dumnezeu datorită păcatului lui Adam. Isus Hristos a venit pe pământ în locul lui Adam, având natura acestuia în stadiul în care era înainte de cădere, pentru a împlini planul de mântuire. Datorită acestui fapt „Evanghelia” catolică exclude posibilitatea biruirii păcatului și a desăvârșirii și înlocuiește această stare cu practicarea exercițiilor spirituale. Din cauză că bisericile protestante au preluat ideea că omul este vinovat din cauza păcatului lui Adam și că păcatul nu poate fi înlăturat, în vremurile moderne au început practicarea disciplinelor (exercițiilor) spirituale, la fel ca și catolicii. Astfel, „evanghelia” ambelor ramuri ale creștinismului neagă posibilitatea desăvârșirii înainte de revenirea lui Isus și introduce mântuirea prin fapte, deși susțin verbal neprihănirea prin credință. Există o altă ramură a creștinismului, mai exact a adventismului, care a înțeles necesitatea desăvârșirii și viața fără păcat, dar nu a putut vedea greșeala păcatului original. Aceasta învață teoria trupului sfânt, adică a faptului că firea pământească a omului va fi schimbată înainte de a doua venire a Domnului Hristos și de aceea, pentru o anumită perioadă de timp, omul nu va mai face păcat, dar nici nu va mai avea natură păcătoasă pentru care are nevoie de un mântuitor. În frumoșii ani timpurii ai adventismului, acesta a reușit să scape de eroarea catolică descrisă mai sus și să înțeleagă că sfințirea este posibilă în ciuda trăirii în firea pământească, lucru experimentat și demonstrat de Hristos. Frumusețea acestui adevăr și-a atins apogeul în anul 1888 și după, prin prezentarea soliei îndreptățirii prin credință. Lucrul acesta este ușor de văzut în scrierile lui Ellen White și în publicațiile adventiste. Din păcate lucrurile s-au schimbat și aici, în mod special începând cu a doua parte a secolului al XX-lea.

Două din cărțile scrise de teologi adventiști care susțin această erezie catolică au fost publicate și de biserica din România. Este vorba de În căutarea identității de George Knight și Natura Domnului Hristos de Roy Adams. Ambele au fost publicate de editura Viață și Sănătate. Ambele vorbesc despre istoria adventistă, natura păcatului și desăvârșire. Dar ambele prezintă în multe aspecte o istorie falsă, precum și ideile greșite ale catolicismului în ceea ce privește natura păcatului și sfințirea. În loc de a fi credincioși istoriei adventiste și de a prezenta lucrurile așa cum s-au petrecut, ambii autori prezintă propriile idei și „propria” evanghelie. Pentru cei care nu citesc istoria noastră așa cum s-a petrecut și nici nu au un studiu serios al subiectelor biblice, cărțile pot prezenta un real pericol pentru adventiști distrugând spre exemplu și înțelegerea asupra doctrinei sanctuarului. Ambii autori dau mai mult credit unor oameni care descriu niște evenimente diferit de cum le-a descris Dumnezeu prin profetul său și cărora profetul le-a stat împotrivă tocmai pentru aceste lucruri. Ei încearcă să ne facă să credem că adevărul este așa cum îl prezintă ei, dar folosirea unor citate de Ellen White, scoase din context sau interpretate greșit, nebăgarea în seamă a altora, precum și părtinirea unor idei pe care Ellen White le-a mustrat ne ajută să vedem caracterul acestor cărți.

Excelenți propagandiști, cunosc faptul că mintea, la un nivel profund, procesează lucrurile într-un sens concret. Mintea tinde să vadă lucrurile în alb și negru, iar ei tocmai asta vor să prezinte. În alb negru, un lucru care este viu colorat. Cititorul obișnuit nu își va lua timp să cerceteze ceea ce citește și să pună în balanță informațiile și consecințele, asta spre pierzarea lui. El pur și simplu acceptă fraze sau declarații care îi vor afecta credința, dar pe care nu o va putea susține cu istoria și adevărul. Spre exemplu, Knight ne face să credem că Jones a predicat ceea ce nu a predicat. Dar dacă nu citim ce a predicat Jones nu putem face diferența. Pata aruncată de ambii asupra celui care a stat împotriva valului de apostazie (este vorba de M.L. Andreasen, iar informații suplimentare găsiți aici), vorbește despre caracterul autorilor și al cărților lor. Acestea sunt lucruri care trebuie judecate, adică înțelese – pentru cei cărora le-a venit în minte că nu ar trebui să judecăm.

Mai este o paradigmă, la fel de periculoasă. Doctorul are o mare autoritate asupra unui pacient, doar pentru că este doctor, profesorul este considerat a fi un educator, doar pentru că are o diplomă de profesor, dar câți oameni suferă din cauza medicilor, sau câți copii sunt needucați se poate vedea limpede. Dacă cartea profesorului Knight este scoasă de editura oficială va avea mai multă greutate decât cartea lui „X” tipărită de o altă editură. Nu așa trebuie judecate lucrurile acestea. Totul trebuie cercetat și pus în lumina Bibliei și a Spiritului Profetic. Abia atunci vor trece testul.

Să exemplificăm. Atât Knight, cât și Adams contrastează legea și harul conducând cititorul să accepte salvarea gratuită și deplină prin Isus Hristos. Alb și negru. Dar unde este ascultarea? Ea nu este necesară decât în anumite limite. Cere Dumnezeu de la ultima generație ceva ce nu a cerut de la alții, întreabă Adams. Nu! - spune el. Ba da, cere¬ Ascultare deplină în condiții de lumină deplină, stare inexistentă în trecut. Interesantă este și o altă abordare. Supărat nevoie mare pe A.T. Jones, probabil pentru că predicase adevărata Evanghelie, Knight prezintă pe un ton negativ și pârâcios că Jones a fost primul care a folosit scrierile lui Ellen White ca pe o dovadă. Noi știm că a folosi scrierile lui Ellen White ca o dovadă este diametral opus cu a folosi găselnițele teologilor ca „dovadă”.

„Eroarea cea mai gravă în atitudinea lui Jones faţă de scrierile lui Ellen White, în anii 1890, a fost poziţia lui cu privire la relaţia dintre acestea și Biblie. La Sesiunea Conferinţei Generale din anul 1893, el a folosit pasaje din lucrările ei ca „texte” pe care și-a bazat unele dintre predici, o practică pe care o aproba, spunea el, „atunci când le predicăm oamenilor noștri”, dar nu și atunci când ne adresăm neadventiștilor. Patru ani mai târziu, el avea să se refere la scrierile sorei White ca fiind „Cuvântul”. (1893 GCB 39, 69, 358; 1897 GCB 3).” – pagina 92.

Cei care vor fi citit această afirmație fără să fi citit scrisoarea lui Ellen White către Jones din anul 1908, când i-a transmis să recitească ceea ce a predicat în 1893 și 1897 despre ea și Mărturii, vor fi conduși în eroare. El i-a transmis lui Jones că ceea ce a predicat el în anii amintiți de Knight a fost de la Duhul Sfânt. „Mi-a fost prezentat faptul că trebuie să vorbesc cu tine, pentru că ai nevoie de ajutor ca să spargi vraja care este asupra ta. Dacă ți-ai umili inima înaintea Domnului și ai accepta lumina pe care El ți-a dat-o, ai primi ajutor din partea lui Dumnezeu. Am fost instruită să folosesc discursurile tale tipărite în Buletinul Conferinței Generale din 1893 și 1897, care conțin argumente puternice în ceea ce privește validitatea Mărturiilor și care confirmă darul profeției printre noi. ” Probabil Knight, care învață altceva decât Ellen White, are nevoie să-și zidească fundația gândirii, dar o face pe nisip. „Am văzut că mulți vor fi ajutați de aceste articole și în mod special cei veniți la credință de curând care nu au fost obișnuiți cu istoria noastră ca popor. Va fi o binecuvântare pentru tine să citești din nou aceste argumente care au fost susținute de Duhul Sfânt. ” – Ellen G. White către A. T. Jones în scrisoarea 230, iulie 25 1908; publicată în Manuscript Releases, vol. 9, p. 278.

Argumentele folosite de Jones nu au fost respinse de Dumnezeu, ba mai mult, atunci când Jones se afla sub vraja lui Kellogg, însuși Domnu,l încercând să-l salveze pe cel pe care îl folosise ca sol, îi spune să-și recitească predicile pentru că a predicat de la Duhul Sfânt. Când pui față în față cele două informații, textul lui Ellen White și găselnița lui Knight, nu e de mirare că teologului nu-i cade bine folosirea scrierilor lui Ellen White ca dovadă. Lista de teorii distrugătoare de suflet care sunt taine ale nelegiuirii ar putea continua, fiind multe în ambele cărți, dar pentru acest articol ne-a interesat doar teoria romanismului.

În loc de a ne oferi o incursiune în istoria adventistă pentru a ne găsi identitatea, Knight ne oferă o identitate hibridă adventisto-catolic-protestantă. Iar colegul său, în loc de a prezenta adevărul în ceea ce privește natura păcatului și a Domnului Hristos ne prezintă snoavele filozofiei grecești care i-au cucerit și pe primii teologi.

Citind cărțile lor trebuie să întrebăm cu seriozitate de ce ambii se axează pe contraste, comparații și încercări de a vedea în ce fel a evoluat teologia adventistă și nu se întreabă dacă este vorba de evoluție sau involuție, cât din ce avem acum e din Spiritul lui Hristos și cât din cel al Babilonului modern.

Knight și Adams ne spun că nu există o ultimă generație care să trăiască fără păcat și că păcatul nu poate fi biruit cu desăvârșire, asta în ciuda învățăturilor biblice și ale Spiritului Profetic. Aceste învățături nu sunt prezente doar în aceste cărți ci și în cursul de Hristologie de la I.T.A. Cernica. Prin promovarea acestor învățături romaniste, adventismul are mult de pierdut în ceea ce privește caracterul lui deosebit și misiunea pe care o are de dus lumii. Sabatul fără Evanghelie, sau Sabatul împreună cu evanghelia falsă a catolicilor și protestanților, este una din cele mai mari minciuni pe care Satana o poate spune lumii. Articolele din luna septembrie 2014 tratează subiectul naturii păcatului, iar cele două analize video de mai jos, scot în evidență diferența dintre cele două viziuni – Knight și Adams vs. Biblia și Ellen White – în ceea ce privește biruirea păcatului în firea pământească. Ideea trupului sfânt este prezentată într-unul din articolele din septembrie 2014.