Vocea lui Dumnezeu?

Vocea lui Dumnezeu?

Atunci când Dumnezeu a organizat biserica rămășiței, El a dorit ca frații de la Conferința Generală să reflecte pe deplin caracterul Său și să urmeze planurile Sale cu poporul. În felul acesta vocea lor, era unită cu cea a lui Dumnezeu și El vorbea prin ei. Inima nerenăscută a multora dintre ei, a condus din nefericire la un sistem regesc de conducere al bisericii, criticat aspru de Ellen White. Ei stăpâneau asupra lucrării, impuneau ce trebuie să creadă biserica și luptau aprig împotriva descentralizării. Aceasta era situația în care ajunsese biserica înainte de 1888, dar criza de la Minneapolis și cele petrecute după, au adâncit problema. În 1901 și 1903 Ellen White, susținută de câțiva pastori care au înțeles ce dorea Dumnezeu, luptă la sesiunile Conferințelor Generale pentru a așeza biserica în planul lui Dumnezeu în ce privește organizarea, dar fără rezultat. Despre lucrul acesta vom vorbi în revista din mai 2015.

Pentru moment ne interesează ce soluție a prezentat Ellen White pentru modul de administrare regească care era prezent în biserica rămășiței. Deosebit de îngrijorată de starea bisericii, ea a afirmat că acei câțiva oameni care reprezintă Conferința Generală nu mai sunt vocea lui Dumnezeu. În 1909, vorbind despre această putere regească ea a spus:

„Uneori, când o mică grupă de oameni cărora li s-a încredințat administrarea generală a lucrării, în numele Conferinței Generale, a căutat să pună în aplicare planuri neînțelepte și să restrângă lucrarea lui Dumnezeu, am spus că nu mai putem considera glasul Conferinței Generale, reprezentată de acești câțiva oameni, ca vocea lui Dumnezeu. Dar aceasta nu vrea să spună că deciziile unei Conferințe Generale, compuse dintr-o adunare de bărbați legal numiți, reprezentativi din toate părțile câmpului, nu trebuie să fie respectată. Dumnezeu a rânduit ca reprezentanții bisericii Sale din toate părțile pământului, când sunt adunați în sesiunea Conferinței Generale, să aibă autoritate. Greșeala pe care unii sunt în primejdie să o facă, este de a da minții și judecății unui om, sau unui mic grup de oameni, deplina măsură a autorității și influenței pe care Dumnezeu a investit-o în biserica Sa, în judecata și vocea Conferinței Generale, întrunite pentru a plănui prosperitatea și înaintarea lucrării Sale.”

Folosind acest pasaj, administrația bisericii încearcă să ne convingă că noi avem obligația să ascultăm în toate de deciziile care se iau la sesiunile Conferințelor Generale, aceasta fiind vocea lui Dumnezeu. Uniunea Pacific Union Conference din Statele Unite, care a decis în 2012 să hirotonească femei, contrar voturilor din 1990 și 1995, declară pe site-ul ei că citatul acesta nu trebuie să fie înțeles că deciziile de la sesiunile Conferințelor Generala sunt vocea lui Dumnezeu, ci numai că deciziile de la o astfel de sesiune au autoritate. În timp ce PUC a înțeles corect diferența dintre vocea lui Dumnezeu și autoritatea dată deciziilor, ei continuă să manifeste lipsa de autoritate față de aceste sesiuni. Ambele opinii sunt greșite și nu reflectă ceea ce Dumnezeu a intenționat.

Atâta timp cât la aceste conferințe. Duhul Sfânt este primit pentru a lucra în inimile delegaților, iar deciziile luate sunt după voia Sa, acestea reprezintă autoritatea investită de Domnul în biserica Sa. Ellen White nu spune că vocea lui Dumnezeu este spusă prin deciziile luate la sesiuni, ci că acestea trebuie să aibă autoritate. Așa dorește Dumnezeu. Din nefericire, în timp ce unii cad în capcana respingerii acestor decizii și a autorității lor, cum e cazul PUC, alții cad în capcana de considera că toate deciziile vor fi luate așa cum trebuie și nu trebuie violate de către biserică. Dumnezeu nu a permis ca o sesiune a Conferinței Generale să ia locul Cuvântului Său. El dorește ca aceste sesiuni să reflecte Cuvântul. În cazul unui conflict între un „așa zice Domnul” și o decizie a Conferinței Generale în sesiune, adventistul de ziua a șaptea trebuie să asculte de „așa zice Domnul”. Declarația lui Ellen White nu exclude posibilitatea ca o sesiune să fie în opoziție cu Dumnezeu. Putem aminti conferințele din 1888, 1901 și 1903 ca fiind evenimente în care delegații au mers altfel decât cum a vrut Domnul.

În vreme ce în mod clar deciziile sesiunilor nu sunt vocea lui Dumnezeu, ci doar au autoritate, dacă sunt în conformitate cu „așa zice Domnul”, sfatul lui Ellen White nu trebuie tratat cu ușurătate, așa cum face Uniunea Pacific Union Conference și alte uniuni, conferințe și diviziuni. Noi nu avem libertatea de a acționa independent de planul lui Dumnezeu cu biserica Sa. Noi trebuie să ne consultăm cu cei care sunt angajați în predicarea de a vesti ultima solie de har, în timp ce observăm că alții nu fac acest lucru deși își arogă autoritatea.

Confuzia rezultă din faptul că cei care s-au despărțit de mesajul advent, deși sunt încă adventiști, pretind autoritatea dată de Domnul celor care iau decizii conduși de Duhul Sfânt. Folosind pasaje ca cel discutat aici, dar și altele, încearcă să ne convingă că adventismul trebuie redefinit după propria lor imaginație. Acest lucru nu trebuie îngăduit. Fiecare adventist are obligația de a sta la spărtură cu un „așa zice Domnul”. Slava Domnului nu i-a fost încredințată bisericii și nici vreunei sesiuni. Ellen White a spus clar că în cadrul unor sesiuni ale Conferinței Generale Duhul Sfânt a fost respins și planul lui Dumnezeu nu a fost urmat. Ar fi absurd să considerăm că acest lucru nu se poate repeta în timpurile noastre. Lipsa unui profet care să ne poată arată greșeala, este folosită de către unii pentru a ne spune că respingerea adevărului este după voia lui Dumnezeu. Trebuie să înțelegem că în cadrul sesiunilor noastre moderne, voturile nu sunt luate în urma unui studiu serios și personal făcut de delegați, ci mai degrabă după alegerea în funcție de preferințe a soluțiilor oferite de teologi, care în mod evident au reușit să-l ajungă pe Origen din urmă în ceea ce privește alegorizarea Scripturii. Conferințele noastre generale nu mai sunt întâlniri de studiu biblic, așa cum erau la început, ci ele s-au transformat în întâlniri de oficializare a unor chestiuni deja discutate sau practicate în biserică.

 


Related Articles

Cheile Împărăției

O prezentare care răspunde la întrebarea: Cui îi conferă Dumnezeu autoritate în biserică?

Interviu – Larry Kirkpatrick

Pastorul Larry Kirkpatrick slujește bisericile Deer Park și Chewelah în statul Washington (Diviziunea Nord Americană). Vă invităm să urmăriți un