Vor intra erezii

„Domnul Își va trezi poporul; dacă alte mijloace dau greș, atunci erezii vor intra în mijlocul lor și-i vor cerne, separând pleava de grâu.”[1]

Ereziile separă. În acest sens ele sunt diferite față de alte probleme ale bisericii. Membrii bisericii ar putea fi în dezacord cu privire la chestiuni de procedură, organizare, și practică fără să se separe unul de celălalt. Ei stabilesc problemele prin votul majorității și apoi merg mai departe. Dar problemele de conștiință nu pot fi stabilite prin votul majorității, iar ereziile implică probleme de conștiință deoarece sunt îndepărtări de adevăr, și percepția adevărului este baza convingerilor conștiinței.

Începând cu convingerea conștiinței că Cuvântul lui Dumnezeu trebuie urmat și ascultat, pionierii bisericii noastre au studiat și s-au rugat împreună timp de un număr de ani până când au ajuns la o înțelegere a marilor adevăruri ale Scripturii care au alcătuit un sistem teologic armonios, liber de incoerențe și auto-contradicții. Aceasta nu a fost o realizare mică. Nimic de genul acesta nu a mai fost văzut în istoria creștinismului. Fie că ne uităm înapoi până la Augustin, care a insistat asupra doctrinei predestinației care presupune că în timp ce suveranitatea voinței lui Dumnezeu este irezistibilă voinței umane, totuși voința omului este liberă în totalitate; fie că mergem într-o librărie modernă baptistă, luăm un manual al Bisericii Baptiste, și citim în el că în timp ce cele zece porunci sunt eterne și de neschimbat, cu toate acestea duminica este Sabatul creștin, privim la aceeași problemă – incoerențe și auto-contraziceri într-un sistem teologic.

Această confuzie nu a fost prezentă în lucrarea pionierilor noștri. Ei au avut două mari avantaje. Ei nu urmăreau gândirea unei singure persoane – un Augustin, un Calvin, sau un Luther, și în felul acesta au evitat capcana de a greși acolo unde au greșit și marii lideri. Studiul lor a fost făcut prin discuții deschise și dialog, cu un schimb sănătos de perspective, provocări și contra-provocări, acompaniate de multă rugăciune și studiu personal.

În al doilea rând, ei au avut în rândul lor o fată creștină umilă, pe care Dumnezeu a ales-o pentru a o folosi drept un canal de comunicare cu ei. Atunci când lucrau cu perseverență pentru a obține înțelegerea adevărului, și ajungeau într-un loc în care ei nu mai puteau face mai mult, Duhul lui Dumnezeu venea asupra ei, și ea era înzestrată pentru a distinge în mod clar adevărul de eroare. În felul acesta Duhul Sfânt le-a ghidat studiul, ca prin ea să fie făcută limpede o linie a adevărului care se extinde până la sfârșitul timpului: „Fundamentele au fost puse la începutul activității noastre, prin studiu cu rugăciune a Cuvântului și prin revelație”[2]

Astfel doctrinele noastre, stabilite prin studiu atent și conștiincios, confirmat de Duhul Sfânt și cu o bază solidă a Scripturilor, au fost formate în ceea ce pionierii noștri au numit cu drag „platforma adevărului”, pe care ei puteau sta cu deplină încredere și în deplină siguranță. Legat de această platformă, mesagerul lui Dumnezeu a scris:

„Dumnezeu își conduce un popor care să stea în unitate perfectă pe platforma adevărului veșnic.”[3]

„Ca popor, noi trebuie să stăm neclintiți pe platforma adevărului veșnic care a rezistat verificării și încercării. Trebuie să rămânem la stâlpii siguri ai credinței noastre. Principiile adevărului pe care Dumnezeu ni le-a revelat sunt singura noastră temelie adevărată. Ele ne-au făcut să fim ceea ce suntem. Trecerea timpului nu le-a micșorat valoarea.”[4]

„Nicio propoziție a adevărului care a făcut din poporul Adventist de Ziua a Șaptea ceea ce este nu trebuie să fie slăbită. Deținem vechile pietre de hotar ale adevărului, experiența și datoria, și trebuie să stăm neclintiți în apărarea principiilor noastre, în fața întregii lumi.”[5]

Dezvoltarea acestei platforme sigure a adevărului nu a fost, bineînțeles, ceva plăcut pentru dușmanul sufletelor noastre, și el a trebuit să ia măsuri împotrivă. Au fost victime. I-am pierdut pe Canright, Conradi, Kellogg și alții. Am pierdut marea luptă de la Sanatoriul Battle Creek. Dar platforma adevărului a rămas tare, neclintită, un loc al siguranței spre care oamenii se întorceau în număr tot mai mare, în ciuda dezertărilor ocazionale ale indivizilor sau instituțiilor.

Dușmanul sufletelor se pare că a învățat prin experiment și eșec, că atacurile deschise și frontale asupra platformei adevărului nu au fost eficiente. Erau necesare abordări mai subtile. Dacă scândurile de pe platforma adevărului trebuie eliminate, aceasta ar trebui să fie făcută printr-o abordare care să fie atât de atent deghizată, încât să fie la început de nerecunoscut. Acest obiectiv ar necesita o strategie pe termen lung, introducerea unei erori care ar avea, de fapt, un potențial enorm pentru distrugerea platformei adevărului.

Satana știa bine că creștinismul începe și se termină în Isus Hristos, Fiul omului și Fiul lui Dumnezeu. El a atacat cu mare succes, printre alte biserici, adevărul că Isus este Fiul lui Dumnezeu, dar fără succes în Biserica Adventistă din Ziua a șaptea. Oamenii noștri au rămas neclintiți de „modernismul” care a devastat alte biserici din jurul lor. Ei s-au agățat ferm de credința că Isus nu era pur și simplu un om ideal sau un mare învățător, ci era cu adevărat ceea ce El pretindea a fi, Fiul Dumnezeului cel viu.

Deci, ce a mai rămas pentru diavol de manevrat? Doctrina potrivit căreia Isus este la fel de adevărat Fiul omului precum El este Fiul lui Dumnezeu. Ce s-ar întâmpla dacă această încredere că Isus este cu adevărat Fiul omului ar fi pierdută?

Satana nu putea să nu recunoască importanța imensă a doctrinei noastre despre umanitatea lui Isus. După cum am menționat în capitolul precedent, conducătorii bisericii noastre au pus un accent deosebit în declarațiile lor publicate pe necesitatea venirii Domnului nostru pe acest pământ în natura umană a omului căzut. Numai astfel, după cum au văzut ei, El ar putea fi cu adevărat Fiul omului, fratele nostru, exemplul nostru și un mare preot milos și înțelegător care a fost „în toate punctele ispitit ca și noi”. În cei o sută de ani, 1852 – 1952, mai mult de o mie două sute de declarații conform cărora Isus a venit în ființa umană căzută au fost publicate în cărțile și revistele noastre și nici o afirmație contrară. Patru sute dintre ele sunt din pana inspirată a lui Ellen White.[6]

Dacă această încredere ar fi pierdută, o reacție în lanț ar urma inevitabil. Dacă Isus Hristos nu a venit în natura umană căzută, ar fi imposibil pentru El să fie ispitit așa cum suntem ispitiți noi, și ar fi irațional și nedrept să aștepte de la noi să trăim așa cum a trăit El. „Înlăturarea păcatului”, ceea ce este inima slujbei din sanctuar, ar fi imposibilă și întreaga doctrină ar deveni fără sens. Spiritul profeției, care a mărturisit în mod repetat că doctrina sanctuarului este semnificativă și adevărată, ar urma să fie îndepărtat. Și dacă este imposibil pentru oameni să țină legea sfântă a lui Dumnezeu, atunci de ce atâta deranj pentru Sabat.

Logica acestui raționament n-ar putea să fie pierdută din vedere de Satana. Trebuie să ne amintim că este cel mai măreț intelect creat în univers, imediat următor minților lui Hristos și Dumnezeu.[7] Dacă ne-ar putea distruge încrederea în adevărul de bază, că Domnul nostru a venit în natura umană a omului căzut, nu trebuie să se mai preocupe de principiile noastre fundamentale ale neprihănirii prin credință, sanctuar și Sabat. Ele, s-ar prăbuși singure, în succesiune rapidă. Satana folosise această metodă cu alte biserici și știa bine cât de eficientă poate fi.

Prin urmare, Satana și-a făcut planul și a așteptat cel mai bun moment în care să submineze subtil doctrina noastră despre umanitatea lui Isus. Oportunitatea sa a apărut în anii ’50, când teologul calvinist Walter Martin a reușit să câștige de la unii dintre liderii noștri o concesiune cu privire la umanitatea lui Isus. Uimiți aparent, de perspectiva atrăgătoare de a fi acceptați de bisericile calviniste și de a nu mai fi numiți sectă, frații noștri i-au oferit lui Martin o declarație precum că noi am crezut întotdeauna cum au crezut calviniștii, că Domnul nostru venise pe acest pământ în natura umană necăzută a lui Adam. Apoi au recurs la prezentarea acestei declarații înaintea lumii, prin cartea Questions on Doctrine. După cum am văzut, această declarație a fost complet incorectă și nu ar putea fi susținută de nicio dovadă istorică.

Dar când adevărul a fost cedat de dragul popularității, fără îndoială, diavolul a tresăltat, iar scândurile din platforma adevărului au început să se sfărâme. Nu a durat mult până când efectul reacției în lanț să se dezvolte. Ereziile, după cum fusese prevestit, au început marșul lor hotărât în biserica noastră.

Primul principiu al platformei care s-a prăbușit a fost o parte din doctrina noastră despre om. Calviniștii au susținut că toți bebelușii sunt vinovați de păcatul lui Adam, imediat după ce se nasc. Această doctrină este numită păcatul original, definit ca vinovăție moștenită. A fost necesar ca această vinovăție moștenită să nu se coboare asupra lui Isus, ceea ce a dat naștere doctrinei calviniste, potrivit căreia Isus a venit în natura necăzută a lui Adam, mai degrabă decât în natura Mariei, mama Sa.

Dacă frații noștri ar fi aderat la învățătura istorică, că bebelușii moștenesc slăbiciuni de la Adam, dar nu vinovăție, ei nu ar fi simțit nevoia să accepte doctrina calvinistă cu privire la umanitatea lui Isus. Dar una din concesii a condus la alta, și reacția în lanț a fost pusă în mișcare.

Aceste două erezii au fost îmbrățișate de scriitorii cărții Questions on Doctine, după cum se evidențiază chiar în carte (pp. 650-652) și în materiale precum acestea:

„Dacă s-ar fi născut cu o natură carnală cu toate înclinațiile ei spre rău, cum este cazul fiecărui fiu sau fiice a lui Adam, atunci El însuși ar fi avut nevoie de un mântuitor, și în nicio circumstanță El nu ar fi putut fi răscumpărătorul nostru. (…) În El nu a fost păcat, nici moștenit și nici cultivat, așa cum este comun tuturor descendenților naturali ai lui Adam.”[8]

Observăm că scriitorii adventiști nu au aplicat cuvântul carnal în dreptul lui Isus, și problema acestui editor este simplul fapt că a acceptat doctrina calvinistă a păcatului original, definit ca vinovăție moștenită.[9]

Astfel, două mari scânduri ale platformei adevărului s-au prăbușit. Următoarea erezie care a fost introdusă a implicat doctrina neprihănirii prin credință. Acest lucru nu a fost făcut de autorii cărții Questions on Doctrines, și este posibil ca ei nici să nu fi prevăzut aceasta. De fapt, ei au publicat zece afirmații în carte care erau în armonie cu doctrina noastră istorică a neprihănirii prin credință, că o viață creștină biruitoare este posibilă prin puterea lui Dumnezeu.[10]

Deși este posibil ca ei să nu fi simțit tensiunea dintre această doctrină și doctrina potrivit căreia Hristos a venit pe pământ în natura umană necăzută a lui Adam, cei care au venit mai târziu au recunoscut contradicția. Ei au respins doctrina validă a biruinței, pentru a se agăța de doctrina invalidă cu privire la Hristos.

O anumită logică întunecată este prezentă în gândirea lor. S-a spus că afirmarea unui neadevăr necesită afirmarea altor neadevăruri. Dacă Hristos a venit pe pământ în natura umană necăzută a lui Adam, atunci El a fost scutit de legile eredității, nu a avut slăbiciuni moștenite ca noi și nu a putut să fie ispitit așa cum suntem ispitiți noi. Dacă El nu ar fi fost ispitit așa cum suntem noi, viața Lui de biruință ar fi lipsită de sens pentru noi. Nu ar putea fi un exemplu pe care am putea spera să-l urmăm, și niciodată nu am putea spera să trăim așa cum a trăit El sau să biruim la fel cum El a biruit.

A treia erezie care a urmat celor două a fost o pervertire a doctrinei noastre istorice a neprihănirii prin credință (înfăptuirea binelui prin intermediul puterii primite de la Dumnezeu) în doctrina satanică a nelegiuirii prin prezumție (înfăptuirea răului cu speranța că se va trece cu vederea acest lucru). Trei scânduri din platforma adevărului au fost, astfel, distruse.

A patra erezie care a urmat primelor trei în biserica noastră a fost negarea doctrinei noastre cu privire la sanctuar. Întregul concept al adevărului despre sanctuarul se învârte în jurul principiului „înlăturării păcatului”, atât din rapoartele sanctuarului din cer cât și din viețile poporului lui Dumnezeu aici pe pământ. Dacă este imposibil pentru creștini să trăiască fără să păcătuiască, așa cum învață calviniștii, și dacă Dumnezeu înțelege și acceptă acest lucru, atunci întregul concept al sanctuarului este greșit și lipsit de însemnătate. Și dacă ispășirea a fost complet realizată pe cruce, așa cum învață calviniștii, atunci cum mai face Hristos ispășire în sanctuarul ceresc acum?

După cum a fost redat în primul nostru capitol (modific în articol pe site), un sondaj realizat într-o mare conferință din America de Nord a dezvăluit că un procent substanțial din pastorii acelei Conferințe resping acum doctrina noastră despre sanctuar. Astfel, reacția în lanț continuă, a patra erezie este introdusă și o altă scândură importantă din platforma noastră de adevăr este sfărâmată și se prăbușește.

Această situație ne confruntă cu o dilemă. Ce să facem cu spiritul profeției? Toate doctrinele care sunt refuzate de calviniștii care sunt printre noi, sunt afirmate foarte puternic în scrierile mesagerului lui Dumnezeu și sunt descrise drept adevărurile care ne-au făcut ceea ce suntem. Putem nega aceste adevăruri și să ne ținem în continuare de spiritul profeției? Evident nu. Prin urmare, a cincea erezie care urmează în reacția în lanț este respingerea spiritului profeției.

Am fost avertizați dinainte. Ellen White a scris cu mult timp înainte că „tocmai ultima înșelăciune a lui Satana va fi să facă fără efect mărturia Duhului lui Dumnezeu”.[11]

Ea nu a spus că mărturiile (scrierile ei) vor fi respinse în mod fățiș, și în majoritatea cazurilor ele nu au fost respinse. Mai degrabă respingerea a fost realizată oferind spiritului profeției o slujire a buzelor, în timp ce în practică a fost renegat. O ilustrare a acestei probleme este prezentă în lista cu o sută două zeci de nume de la pagina v și vi a noi cărți de doctrină, Adventiștii de Ziua a Șaptea Cred. Atât la doctrina despre natura lui Hristos, cât și la doctrina neprihănirii prin credință, această carte aderă la credințele noastre istorice.[12] Cele 120 de nume sunt ale unor persoane care se spune că au aprobat cartea, totuși nu puține dintre aceste persoane nu susțin aceste două doctrine în predicarea și scrierile lor. Astfel, mărturiile nu sunt negate fățiș, dar sunt făcute să nu mai aibă niciun efect în viețile oamenilor, și a cincea scândură din platforma adevărului este sfărâmată și se prăbușește.

Cu cinci scânduri principale înlăturate, cât timp va mai putea structura să reziste și care va fi următoarea doctrină distrusă și înlocuită cu o doctrină falsă a calvinismului?

Ar putea fi doctrina despre Sabat. Luați în considerare cu atenție următoarea predicție făcută de Ellen White și consemnată în The Seveth-day Adventist Bible Commentary:

„După ce adevărul a fost proclamat drept mărturie pentru toate națiunile, (…) va avea loc o înlăturare a pietrelor de hotar, și o încercare de a dărâma stâlpii credinței noastre. Va fi făcut un efort mult mai puternic pentru a înălța sabatul fals.”[13]

Din această serie de trei predicții, primele două sunt, fără îndoială, o descriere a condițiilor care vor predomina în interiorul bisericii. Oare suntem în siguranță să presupunem că a treia este cu totul în afara bisericii? Sau doctrina noastră prețioasă despre Sabat va fi următoarea scândură din platforma noastră a adevărului care va fi sfărâmată și se va prăbuși?

În măsura în care unii din liderii noștri și mulți din membrii bisericii noastre sunt îngrijorați, cinci din doctrinele noastre au dispărut. Cinci scânduri din platforma adevărului s-au prăbușit și au fost înlocuite cu doctrinele false ale calvinismului în mințile lor. Desigur că această înlocuire a produs dezbinare, pentru că nu toți membrii noștri au fost dispuși să accepte aceste schimbări. Și cine sunt cei acuzați de crearea dezbinării? Cei care se țin strâns de credința noastră istorică pură. Întrebăm din nou, poate să existe o confuzie mai mare, sau poate rațiunea să fie mai necinstită și mai nedreaptă de atât? Amintiți-vă că ereziile sunt cele care dezbină, nu adevărul.

Dar dezbinarea nu se limitează în niciun caz la câțiva membri. Adventismul și calvinismul sunt pe ruta unei ciocniri totale, așa cum o demonstrează materialele care pot fi examinate de oricine îi pasă suficient de mult. Arhivele bibliotecilor noastre conțin dovezi super-abundente cu privire la natura credințelor noastre istorice, precum și la manipularea dovezilor care au fost utilizate pentru pregătirea declarației de la paginile 650 – 652 din Questions on Doctrines.

Un număr în creștere de oameni este mișcat de aceste dovezi pentru a lua hotărârea că nu se vor abate de la principiile credinței noastre istorice. Un alt grup mare se agață sfidător de modificările introduse de cartea Questions on Doctrines, indiferent de caracterul ei fraudulos. Unii merg până într-acolo încât să propună faptul că Hristos a avut două naturi umane, una căzută și una necăzută, pentru a se agăța astfel de erorile din QOD. Acest concept al dublei naturi umane numit dualism, discutat într-un capitol ulterior, nu rezolvă în niciun fel problema. Dacă deținerea unei naturi umane căzute l-ar aduce pe Hristos sub condamnarea lui Dumnezeu, lucrul acesta ar fi adevărat indiferent dacă procentul naturii umane căzute a fost de 100 la sută, 50 la sută sau 10 la sută.

Pe de altă parte, noua carte de doctrine, Adventiștii de Ziua a Șaptea Cred, se aliniază la credințele noastre istorice în privința naturii lui Hristos și reafirmă poziția noastră istorică despre neprihănirea prin credință, nu mai puțin de o sută patru zeci de ori. Tot așa și cele două studii trimestriale ale școlii de Sabat care au fost folosite în timpul celei de-a doua jumătăți a anului 1990, când cărțile Galateni și Romani au fost subiectul de studiu.

Această creștere a polarizării nu poate conduce decât la confruntări și coliziuni, dacă nu există ceva care să-i influențeze pe administratorii noștri să asigure o ocazie pentru evaluarea situației noastre. Există o nevoie disperată, urgentă pentru o recunoaștere administrativă a problemei înainte ca ea să devină de necontrolat.

În timpul în care cele două școli de gândire par să se îndrepte în mod inevitabil spre o confruntare (sau o separare), iar mulți dintre administratorii noștri par să privească fie indiferent, fie favorabil, pastorii neajutorați sunt nevoiți să se ocupe în mod direct de problemă, săptămânal, dacă nu chiar zilnic. Cele două școli de gândire au reprezentanți în bisericile cărora le slujesc în fiecare dimineață de Sabat. Un procent tragic de ridicat dintre pastori se raportează la problemă predicând blând, predici inofensive, simpliste, după cum spun unii, care nu jignesc pe nimeni și nu satisfac pe nimeni. Acest compromis dă naștere la trista plângere, auzită atât de des: „Am putea auzi o predică de genul acesta, sau chiar mai bună, în orice biserică din oraș duminică dimineață. Ce s-a întâmplat cu mesajul nostru distinctiv?”

Dificultatea creată nu este deloc mai mică pentru pastorii și membrii bisericii atunci când doctrine calviniste sunt tipărite în publicațiile bisericii noastre. Acestea oferă dovezi abundente că lipsa de inconsecvențe și auto-contraziceri de care ne-am bucurat în timpul în care am stat împreună pe platforma noastră a adevărului a fost acum pierdută. Un exemplu remarcabil a acestei probleme poate fi văzut în revista Review din 25 ianuarie 1990, unde un scriitor prezintă o aplicație a doctrinei calviniste cu privire la păcatul original în următoarele cuvinte:

„Dacă un bebeluș moare la câteva ore sau zile după naștere, el este totuși supus celei de-a doua morți – moartea condamnatoare – chiar dacă nu a călcat nicio poruncă.”[14]

Adevăratul calvinist echilibrează jignirea acestei doctrine hidoase prin practicarea botezului pruncilor și/sau a doctrinei predestinării. Dar ce va face adventistul calvinist de ziua a șaptea ? Două din scândurile importante din platforma adevărului nostru sunt libertatea voinței umane și puterea de a alege, opusul predestinării; și botezul celor care sunt suficient de maturi pentru a crede, a se pocăi și a asculta. Această credință nu lasă loc botezului pruncilor. Scriitorul din Review nu oferă nicio soluție. Ne lasă să ne luptăm cu auto-contradicția, care poate fi rezolvată numai prin înlăturarea a încă două scânduri din platforma noastră a adevărului și înlocuindu-le cu alte două doctrine false ale calvinismului – botezul pruncilor și predestinația. Oare aceste erezii vor fi următorul efect al reacției în lanț în care erezie după erezie intră într-un marș hotărât în biserică?

Pentru a sumariza: în gândirea multor adventiști de ziua a șaptea de azi, cinci dintre cele mai importante scânduri din platforma noastră a adevărului au fost distruse. Acestea sunt:

  1. Doctrina care afirmă că noi am primit slăbiciuni de la Adam, dar nu vină.
  2. Doctrina conform căreia Domnul nostru a venit pe pământ în natura umană a omului că
  3. Doctrina neprihănirii prin credință (înfăptuirea binelui prin intermediul puterii primite de la Dumnezeu).
  4. Doctrina sanctuarului.
  5. Credința în inspirația spiritului profeț

Toate aceste cinci doctrine au fost înlocuite cu doctrinele false ale calvinismului.

Între timp, unii dintre adventiștii calviniști devin din ce în ce mai militanți și agresivi. Persoanele a căror greșeală este faptul că doresc să se țină de credința părinților noștri sunt acuzate că distrug pacea și armonia bisericii, iar în unele locuri sunt luate măsuri disciplinare împotriva lor. Ne sunt amintite cuvintele lui Isaia:

„Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele, rău, care spun că întunericul este lumină, și lumina, întuneric (…).” (Isaia 5:20).

Am fost avertizați mai dinainte de mesagerul lui Dumnezeu că vor veni erezii în mijlocul nostru, și că aceste erezii vor separa pleava de grâu, după care pleava, ca un nor, va fi aruncată afară. Vom face noi parte din grânele cele bune, rămânând în grânar, sau vom fi aruncați împreună cu pleava?

Vă rog să luați aminte din nou la faptul că ereziile sunt cele care produc dezbinare, nu adevărul. Multora dintre cei care încearcă să aducă doctrine calviniste în biserica noastră le este imposibil să găsească greșeli adventismului istoric pe motive teologice. Cu toate acestea, ei aduc din ce în ce mai multe acuzații că cei care refuză să se alăture apostaziei lor sunt scandalagii care produc dezbinare, scindarea bisericilor, perturbând pacea, armonia și unitatea bisericii în general. Această situație prezentă nu este cu mult diferită față de acuzațiile false care au fost aduse împotriva lui Hristos și care au condus la crucificarea Sa. Am fost avertizați dinainte că atunci „când controversa este trezită, susținătorii adevărului sunt învinuiți că produc tulburare”.[15]

Isus a rămas calm și netulburat în timp ce era acuzat pe nedrept, și tot așa trebuie să rămânem și noi. Putem să ne sprijinim pe încrederea că există veghetori cerești, și că dreptul judecător al pământului va avea ultimul cuvânt. Până atunci, să ne amintim că „numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în el și stă la adăpost”. (Proverbe 18:10).

„Vino, poporul meu, intră în încăperile tale și închide-ți ușile după tine, ascunde-te ca pentru puțin timp, până când indignarea va fi trecut. Fiindcă, iată, DOMNUL iese din locul său să pedepsească pe locuitorii pământului pentru nelegiuirea lor; pământul de asemenea îți va arăta sângele și nu va mai acoperi pe ucișii lui.” (Isaia 26:20-21, Fidela)

Note de subsol:

[1] Ellen White, Mărturii, vol. 5, p. 707.

[2] Ellen White, Gospel Workers, p. 307, Iuda 3.

[3] Ellen White, Mărturii, vol. 4, p. 17.

[4] Ellen White, Solii Alese, vol. 1, p. 97.

[5] Ellen White, Mărturii, vol. 6, p. 17.

[6] Toate aceste citate au fost adunate de Ralph Larson în cartea Cuvântul a fost făcut carne (The Word Was Made Flesh). Cartea, destinată în primul rând studenților lui, poate fi citită aici (n.tr.).

[7] Vezi Ellen White, Patriarhi și profeți, p. 36.

[8] Ministry, editorial, septembrie 1956.

[9] Pentru mai multe detalii, consultați Cuvântul a fost făcut carne, pp. 270-271 (engl. p. 227).

[10] Vezi Questions on Doctrine, pp. 12, 13, 116, 118, 190, 410, 417.

[11] Ellen White, Solii Alese, vol. 1, p. 18.

[12] Este vorba despre prima ediție a cărții.

[13] The Seventh-day Adventist Bible Commentary, vol. 7, p. 985.

[14] Norman Gulley, „Model or Substitute, Does it Matter How We See Jesus?” Review, 25 ianuarie 1990, p. 13.

[15] Signs of the Times, vol. 3, p. 246.

Aplicație smartphone

Aplicație 1888 Minneapolis
blankblank

Podcast

Comentarii recente

Politica pentru comentarii

  1. Paul Bucur: Am să țin cont de solicitare.

    a comentat la: Pledoarie pentru TUG – viii. Marea Luptă şi îndreptățirea lui Dumnezeu

  2. Rares Stanescu: Pace și bucurie. Aceste articole foarte importante ar…

    a comentat la: Pledoarie pentru TUG – viii. Marea Luptă şi îndreptățirea lui Dumnezeu

  3. Florin Laiu: Articolul este binevenit și util. Dar mai trebuie…

    a comentat la: Legaliști, perfecționiști și cei din extrema dreaptă

Distribuie