În cartea sa, Of the Times & Seasons and the Delay of the Return of Christ[1], Kevin Straub[2] se adresează celor ce suspină și plâng pentru biserica lor și sunt îngrijorați cu privire la purificarea rămășiței.[3] Evident, este vorba de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. Începând cu primele pagini Straub introduce un concept care este, fie o descoperire deosebită, fie o filozofie ciudată și posibil periculoasă.Pentru că mă aștept ca acest concept să prindă rădăcini și pe meleagurile adventismului românesc, tot așa de repede cum au prins rădacini și alte născociri teologice, voi aborda pe scurt teoria sa.
Straub mi-a făcut impresia că este un apropiat al The 1888 Message Study Committee[4], și a lucrării lui Wieland și Short, deci ceea ce scrie el „are legătură cu solia” adusă de Jones și Waggoner la Minneapolis. Acesta este principalul și singurul motiv pentru care îmi iau timp să scriu acest articol și pentru care cartea și o parte din ideile exprimate în ea nu trebuie să rămână în anonimat. De vreme ce solia de la Minneapolis este solia de care depinde soarta bisericii[5], este o solie foarte prețioasă[6] și peste tot pe unde ajunge ea roadele sunt bune[7], mulți propagandiști se folosesc de expresiile „solia Jones-Waggoner”, „solia îndreptățirii/neprihănirii prin credință”, „solia 1888”, „solia de la Minneapolis” și alte expresii asemenea lor pentru a-și promova propria versiune despre solie, precum și alte teorii surprinzătoare.[8]
Idei similare cu cele întâlnite în Of the Times & Seasons and the Delay of the Return of Christ pot fi regăsite la doctorul Elliot O. Douglin[9], care conform[10] lui Frank Zimmerman a fost asociat cu biserica Sabbath Rest Advent Church[11] la mijlocul anilor ’80 și care activează acum într-o biserică din Barbados[12]. Dacă ceea ce este prezentat în cartea lui Straub este adevăr biblic, nu avem niciun motiv să nu cunoaștem cartea și conținutul, ba mai mult, să o studiem. Însă, dacă teoria expusă în carte este doar o opinie personală, nu un adevăr biblic, descoperim că, pentru încă a nu știu câta oară, solia lui Jones și Waggoner este pusă în pericol.
Straub își introduce subiectul chiar pe coperta 4 unde spune:
„Patru generații de patruzeci de ani au trecut cu totul de la 1844. Fiecare [generație] a eșuat să apuce înalta chemare de a deține solia celui de al treilea înger – «ultima solie de milă» pentru o lume care moare. […] Suntem noi – prima generație a unei noi serii de patru – aceea generație care va vedea închiderea timpului de har, timpul de strâmtorare și revenirea lui Hristos?”
Cuvintele acestea mi-au atras atenția în mod deosebit. Patru generații a câte patruzeci de ani fiecare? 160 de ani? Prima generație dintr-o nouă serie de patru? Dumnezeu lucrează cu tipare? Dacă da, unde ni le-a descoperit în Biblie? Unde sunt așezate fundamentele acestei abordări în Cuvântul lui Dumnezeu? Dar în spiritul profetic? Să vedem dacă puteam afla răspunsurile din cartea lui Straub.
Prima secțiune a cărții se intitulează „Generația restaurării și straja de la miezul nopții” și tratează exact subiectul prezentat pe coperta 4, pe care l-am amintit mai sus. Capitolul 1 se introduce cu un titlu pe post de afirmație, care pare a fi capabil să ne prezinte din Biblie dovezile cerute și să răspundă la întrebările adresate: „Istoria ciclică. Conceptul de generație în Israelul antic și modern.”
Straub spune:
„Principiul ciclurilor de timp [subtitlu]
Istoria umană urmează un tipar ciclic al comportamentului uman în procesul de a finaliza principiile semănatului și seceratului, cauzei și efectului. Evenimentele viitoare își aruncă umbrele dinainte; evenimentele trecute sunt anticipative cu privire la ceea ce va avea loc în viitor. Generațiile vin și trec, cu toate acestea există un răspuns uman consecvent pentru chestiunile de bază ale marii lupte. Principiul timpului ciclic este relevant în mod particular cu privire la istoria religioasă și antagonismul inimii carnale față de scopurile lui Dumnezeu în înaintarea reformei.”[13]
Probabil că v-ați dat deja seama că ceea ce Straub vrea să spună este faptul că istoria umană, în mod special cea religioasă, poate fi privită prin prisma unor evenimente ciclice, repetitive. Ce argumente Biblice aduce Straub pentru afirmația sa? Întreb acest lucru pentru că din familiarizarea mea cu Scriptura, neimportantă poate, nu am înțeles că Dumnezeu ar conduce istoria bisericii Sale prin tipare ciclice și nici că ar îngădui existența acestor tipare. De fapt, niciun pasaj din Biblie nu mi-a dat de înțeles vreodată că istoria umană, în special cea religioasă, ar trebui privită ca urmând un tipar ciclic. Iată care sunt dovezile aduse de autor în sprijinul afirmațiilor sale:
„Lucrarea lui Dumnezeu de pe pământ prezintă, de la un veac la altul, o asemănare izbitoare în orice reformă mare sau mișcare religioasă. Principiile lui Dumnezeu în procedeele cu oamenii sunt totdeauna aceleași. Mișcările importante ale prezentului își au paralele în acelea ale trecutului, iar experiența bisericii din primele veacuri are lecții de mare valoare pentru timpul nostru.” – Tragedia veacurilor, p. 343.
„Istoria de repetă.” – The Signs of the Times, 8 noiembrie 1899
„Ce a fost, aceea va mai fi; și ce s-a făcut, se va mai face; și nu este nimic nou sub soare.” – Eclesiastul 1:9, KJV.
„Ceea ce a fost este acum, și ceea ce va fi a fost deja; și Dumnezeu cere ceea ce a trecut.” – Eclesiastul 3:15, KJV.
Toate aceste citate, precum și cele pe care le prezintă mai departe nu au nicio legătură cu ideea prezentată de autor. Ele vorbesc de cu totul altceva. Așadar, autorul face o afirmație pe care o susține cu citate care spun cu totul altceva. În concluzie, teoria că „istoria umană urmează un tipar ciclic al comportamentului uman în procesul de a finaliza principiile semănatului și seceratului, cauzei și efectului” și teoria că „principiul timpului ciclic este relevant în mod particular cu privire la istoria religioasă și antagonismul inimii carnale față de scopurile lui Dumnezeu în înaintarea reformei” nu are ca fundament Cuvântul lui Dumnezeu de care dispunem cu toții. Nici în scrierile lui Ellen White nu pot fi descoperite astfel de idei. Dar să continuăm.
În continuarea[14] expunerii sale, Straub introduce conceptul de generație de 40 de ani. Pentru el, o generație biblică este formată din patruzeci de ani. Însă nu vorbește de o generație biologică, ci de una funcțională:
„Scriptura ne descoperă că perioada de timp necesară pentru maturizarea alegerii și direcției fiecărei generații de după potop este de patruzeci de ani sau o generație funcțională. Țineți seama că aceasta nu este o generație biologică, ci una funcțională. Din punct de vedere sociologic ea are de-a face cu maturizarea și fixarea[15] alegerii și obiceiurilor oamenilor ca întreg.”
În sprijinul ideii că trebuie să ne concentrăm atenția spre o generație funcțională și nu biologică, Straub amintește două pasaje biblice: Numeri 14:33-34 și Evrei 3:7-10.
„Iar fiii voștri vor pribegi în pustiu patruzeci de ani și vor purta astfel vina desfrâului vostru, până ce trupurile voastre neînsuflețite vor sfârși în pustiu. După cum vreme de patruzeci de zile ați iscodit țara, tot așa patruzeci de ani veți purta pedeapsa fărădelegilor voastre, adică un an pentru fiecare zi, și veți ști atunci ce înseamnă să‑Mi trag Eu mâna de la voi.”[16]
„De aceea, cum zice Duhul Sfânt: Astăzi , dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustiu, când M‑au ispitit părinții voștri, M‑au pus la încercare și au văzut lucrările Mele vreme de patruzeci de ani! De aceea M‑am scârbit de neamul acesta și am zis: Ei veșnic se rătăcesc cu inima; n‑au cunoscut căile Mele!”[17]
Putem noi să înțelegem din aceste două pasaje că pentru a vedea istoria ciclică trebuie să luăm în considerare o generație de patruzeci de ani din punct de vedere funcțional, nu biologic? Nu. Însă autorul, pentru a-și susține teza, are nevoie să introducă termenul funcțional deoarece în Biblie generația este doar biologică. Pentru ca teza lui Straub să stea în picioare, el este nevoit să inventeze un concept ce nu există în Biblie – generație de patruzeci de ani, nu biologică. Ținta la care el vrea să ajungă este că, începând cu anul 1844, noi trebuie să ne raportăm la timp ca la o succesiune de 4 generații a câte 40 de ani fiecare pentru a încadra primirea soliei de la Minneapolis și pentru a-L vedea pe Isus venind a doua oară.
Biblia ne prezintă doar generații biologice, cu un număr de ani mult diferit de la generație la generație. Spre exemplu, lui Avraam i se spune că sămânța lui se va întoarce în Canaan în a patra generație:
„Să știi negreșit că cei din sămânța ta vor locui ca străini într‑o țară care nu este a lor, vor sluji ca robi și vor fi asupriți patru sute de ani. […] În al patrulea neam se vor întoarce aici.”[18]
Dacă Biblia ar avea în vedere o generație funcțională de 40 de ani, atunci în cazul robiei de 400 de ani era mai mult decât necesar ca aceasta să fie folosită, de vreme ce robia era urmată de moștenirea Canaanului veșnic (în viitorul apropiat), ca împlinire a făgăduinței făcute lui Avraam.
Trecem în întregime peste Vechiul Testament, pentru că nu găsim niciun pasaj în care să se introducă idea de generație funcțională, deosebită și specială, și ajungem la Noul Testament. În Matei găsim o serie precisă de 14 generații, dar fiecare generație are diferite perioade de timp:
„Așadar, de la Avraam până la David sunt paisprezece generații cu totul; de la David până la deportarea în Babilon sunt paisprezece generații; iar de la deportarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece generații.”[19]
La un eveniment așa de important, cum este venirea Domnului Isus, de ce nu s-a folosit principiul generației funcționale de 40 de ani? Deoarece nu există.
În continuarea[20] expunerii sale, autorul introduce un alt concept – timpuri ciclice de câte patru:
„Că este nevoie de patru generații pentru a se face un ciclu complet de semănat și secerat este confirmat de Dumnezeu însăși în Exodul 20:5 –
Eu, DOMNUL, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea părinților în copii până la a treia și a patra generație.”
Confirmă Dumnezeu ideea de patru generații pentru un ciclu de secerat-secerat? Departe de asta. Dumnezeu vorbește de cu totul altceva, adică exact ceea ce citim. Mai mult, exact în privința istoriei religioase, îndurarea lui e pentru o mie de generații:
„Mă îndur până la a mia generație de cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele.”
Straub aduce în atenția cititorilor săi o serie de evenimente istorice[21] pe care le prezintă sub forma unei serii de 4 generații:
În aceste trei exemple el încearcă să arate că există așa numita serie de patru, pe care noi trebuie să o luăm în considerare pentru scopul suprem de a descoperi când ne vom apropia de primirea celei mai prețioase solii și încheierea timpului de probă. Ideea pe care o evidențiază prin aceste trei exemple este că între momentul semănatului și cel al secerișului sunt patru generații. Astfel, Saul, Babilonul și Efesul sunt generația semănatului, iar Ieroboam/Roboam, Roma și Tiatira sunt generația secerișului.
Din nou avem de-a face cu o teorie, nu cu un cuvânt explicit din partea Domnului expus cu claritate în Scripturi. În continuarea cărții el încearcă să consolideze teoria aceasta, însă expunerea sa nu ne oferă dovezi mai sigure și biblice decât ceea cea am văzut până acum. Trebuie să remarc însă că autorul găsește această serie de patru în Ioel 1:1-3 și spune:
„Profetul Ioel […] explică că sunt necesare patru generații pentru a face un ciclu complet al semănatului și secerișului. Adică că este nevoie de 160 de ani pentru a finaliza un ciclu istoric.”[22]
După ce crede că și-a convins cititorii – și nu mă îndoiesc că a convins și va convinge mulți oameni prețioși și inteligenți – Straub trece de la exemplele seriei de patru generații ale Israelului antic, la o serie de patru generații sub care se desfășoară istoria israelului modern, începând cu 1844.
Conform autorului, seria de patru generații se desfășoară astfel:
„Generația 1: 1844 – 1884
Generația 2: 1884 – 1924
Generația 3: 1924 – 1964
Generația 4: 1964 – 2004”[23]
Să adunăm informațiile date de Straub până acum:
Aceste trei idei sunt apoi aplicate la Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, despre care se spune că trece printr-o serie de patru generații, a câte 40 de ani fiecare, în total 160 de ani. Autorul concluzionează apoi că „restaurarea vine după a patra generație”[24], fapt ce implică ideea că a cincea generație (sau prima din noua serie de patru) va primi ploaia târzie și va încheia lucrarea. A cincea generație, sau prima din noua serie de patru, este cuprinsă între anii 2004 – 2044, adică exact timpul pe care îl trăim noi acum. Această generație este generația restaurării, a primirii soliei îngerului al treilea, a încheierii harului.
Este o veste bună, foarte bună! Ce păcat că este clădită pe o teorie cu totul străină de Biblie și fără fundament în ceea ce Dumnezeu ne-a descoperit. Beneficiile pe care le-ar putea aduce o astfel de expunere, dacă există, pot fi obținute și din simpla expunere a evangheliei și profeției. În schimb, dezavantajele sunt multe: se poate induce alarmismul, se poate crea o falsă pocăință și o neînțeleaptă avântare în lucrarea misionară, spiritul de a scoate pasaje din contextul Biblic și de a le aplica la teorii personale se poate extinde și la alte subiecte etc., totul culminând cu obstrucționarea soliei neprihănirii prin credință.
Putem ajunge la mari adevăruri prin metode prihănite? Oare când vom învăța dureroasa lecție pentru firea pământească că nu se poate.
Pentru a justifica începerea unei serii de patru începând cu 1844, autorul se folosește de alt pasaj al Bibliei pe care îl scoate din subiect pentru a-l aplica la propriul subiect:
„Poate că unii s-au întrebat deja cum putem demonstra că nu este doar o speculație să începi acest ciclu de timp la 1844. Vom arăta susținerea pentru ciclul generațiilor de patru când examinăm «străjile» care împart fiecare generație în patru părți, sau decade, fiecare corespunzând celor patru ceasuri biblice din noapte. Făcând acest lucru vom arăta de asemenea că există un ciclu care a început în 1844.”[25]
Capitolul al treilea este destinat pentru a arăta că o generație funcțională de patruzeci de ani este împărțită în patru părți egale. Ca text fundamental pentru această demonstrație este folosit Marcu 13:35-37. Din nou sunt folosite pasaje biblice și citate din scrierile lui Ellen White pentru a susține acest demers, însă din nou acestea sunt scoase din context, de vreme ce ideea aceasta nu este exprimată direct nici în Biblie, nici în scrierile lui Ellen White. Cele patru străji romane din noapte sunt folosite de autor pentru a împărți în patru decade generațiile funcționale, cu accent pe a cincea generație sau prima din alt ciclu de patru. Astfel, generația 2004 – 2044 este împărțită astfel: 2004 – 2014; 2014 – 2024; 2024 – 2034; 2034 – 2044. Straub spune că în a patra strajă poporul lui Dumnezeu nu poate fi pregătit dacă nu s-a pregătit în primele trei străji. Adică, pregătirea noastră este mai puțin probabilă între 2034 – 2044, dacă nu am făcut-o cel târziu în straja a treia. Noi ne găsim acum (2020) în straja a doua; în câțiva ani va urma cea de-a treia (2024). Așadar, autorul induce cu ușurință ideea că revenirea lui Isus trebuie să aibă loc în special în straja a treia, cel târziu în a patra. A treia strajă pică perfect pe calculele pe care alți adventiști le fac și ne spun că istoria lumii se va încheia în 2027 sau 2031. Desigur, ei afirmă că nu stabilesc date, în timp de stabilesc date calculându-le în prealabil. De ce faci calcule și analizezi perioade dacă nu vrei să folosești rezultatele obținute? De ce ne spun că nu fac afirmații cu privire la date? Pentru că nu și-ar asuma rolul de profeți mincinoși dacă cumva ceea ce afirmă nu are loc. Observăm că nu am renunțat la vechiul impuls de a face calcule și a stabili date sau intervale de timp.
Principalele probleme pe care le-am întâlnit în carte pot fi regăsite aproape peste tot în literatura adventistă. Cartea aceasta ne va sluji doar ca exemplu.
Care sunt aceste probleme?
Dacă am o temere cu privire la această carte și a metodei de studiu pe care o implică, temerea este în dreptul oamenilor sinceri care tânjesc după revenirea lui Isus, dar și a acelora care sunt susceptibili la eroare. În perioada de dinaintea zilei de 22 octombrie 1844 febra revenirii a cuprins mulți oameni. Unii... mulți, au vândut tot ce aveau pentru că așa le spunea inima, mintea și sufletul. După ce a trecut ziua, dezamăgirea acestora nu a cunoscut margini. Vânduseră ei tot ce aveau pentru că erau sinceri sau pentru că erau nesinceri? Unii ar răspunde ușor la această întrebare. Mult prea ușor. Însă, la fel cum sentimentele celor de dinainte de 22 octombrie au fost stârnite de predicarea millerită și au fost conduși la acțiuni radicale, necugetate pe care le-au regretat, tot așa se poate întâmpla și astăzi când pasajele biblice sunt luate din cadrul lor aparte și plasate în cadrul unor subiecte sensibile pentru un adventist de ziua a șaptea. Dumnezeu să-și păzească scumpele Sale oi.
Pe canalul de You Tube, „Messengers of Light Ministry”, a fost postată o prezentare în cadrul căreia Jeremiah Davis prezintă idei similare. Davis este cunoscut și ascultat în România, fiind recomandat cu căldură de către mulți frați.[26]
[1] Kevin Straub, Of the Times & Seasons and the Delay of the Return of Christ, For 4th Angel Publication, Aspect Books, 2017 (vezi cartea pe Amazon).
[2] https://www.facebook.com/groups/DiscoveringTruthAboutGod.
[3] Vezi coperta 4 a cărții.
[4] The 1888 Message Study Committee (Comitetul de studiu al soliei de la 1888) a început ca un grup de studiu în anul 1984 cu scopul de a studia solia prezentată de Jones și Waggoner la Minneapolis și în anii care au urmat conferinței. Principalele nume de la aceea vreme ale comitetului au fost Robert Wieland și Donald K. Short.
[5] Într-o scrisoare către Uriah Smith, Ellen White a spus că mărturia Martorului credincios către Laodiceea este solia neprihănirii prin credință: „Solia care ne-a fost dată de A. T. Jones și E. J. Waggoner este solia lui Dumnezeu pentru biserica Laodiceeană […]” (Materialele 1888, p. 1052). Tot ea a afirmat că solia lui Jones și Waggoner este solia neprihănirii prin credință: „În marea Sa îndurare, Domnul a trimis o foarte prețioasă solie prin frații Waggoner și Jones. […] Ea a prezentat îndreptățirea prin credința […]” (Materialele 1888, p. 1336). Despre această solie a afirmat cu mulți ani mai devreme: „Nici pe jumătate nu s-a acordat atenţie soliei Martorului credincios. S-a pus puţin preţ, dacă nu chiar s-a desconsiderat această mărturie solemnă, de care depinde soarta bisericii.” (Mărturii, vol. 1, p 179-181).
[6] „În marea Sa îndurare, Domnul a trimis o foarte prețioasă solie prin frații Waggoner și Jones. […] Ea a prezentat îndreptățirea prin credința […]” (Materialele 1888, p. 1336).
[7] „Au putut să-şi dea seama că oriunde ajunge această solie, roadele sunt bune.” (Materialele 1888, p. 228).
[8] Ca exemple îmi vin repede în minte: Dumnezeu nu pedepsește, caracterul Lui ne arată că nici nu nimicește (Straub-Douglin), Cuvântul a apărut cândva în veșnicie, neexistând până atunci (anti-trinitarienii) etc.
[9] https://www.tffgbarbados.com/sites/default/files/Chapter%2001%20-%20Times%20&%20Seasons.pdf. Ideea este împărtășită și de alți prezentatori din rândurile adventismului istoric/conservator.
[10] Frank Zimmerman într-un comentariu pentru Joana Reis, 2 martie 2019 – https://www.practicaprophetica.com/am-i-a-seventh-day-adventist/.
[11] Gruparea este cunoscută în România ca „Odihna de Sabat”. A fost fondată de F. T. Wright.
[12] https://www.facebook.com/TFFGBarbados.
[13] Kevin Straub, Of the Times & Seasons and the Delay of the Return of Christ, For 4th Angel Publication, Aspect Books, 2017, p. 19.
[14] Op. cit., p. 22.
[15] Engl., fixedness – starea de a continua fără schimbare.
[16] Numeri 14:33-34, EDCR,
[17] Evrei 3:7-10, EDCR.
[18] Geneza 15:13, 16, EDCR.
[19] Matei 1:17, EDCR.
[20] Op. cit., p. 22.
[21] Op. cit., p. 23.
[22] Ibidem, p. 24.
[23] Ibidem, p. 27.
[24] Ibid., p. 28.
[25] Ibid., p. 28.
[26] https://youtu.be/T_U8JVsEqm0. Click aici pentru a merge direct la minutul în care vorbește despre acest subiect.
ZA:
a comentat la: Tabăra MAHANAIM
David Ionita:
a comentat la: Tabăra MAHANAIM
Robert Neacsu:
a comentat la: Despre sanctuar