Spiritul Profeției

„Încredeţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, şi veţi fi întăriţi; încredeţi-vă în proorocii Lui, şi veţi izbuti.” – 2 Cronici 20:20.

Aceste cuvinte au fost spuse de către Iosafat locuitorilor Ierusalimului și a lui Iuda, dar e bine să ni le reamintim pentru că Dumnezeu a dat Bisericii Adventiste un profet pentru a ne îndrepta privirile spre Sfintele Scripturi si spre adevărul care trebuie dezgropat din ele.

Istoria adventiștilor înregistrează cazurile acelora care în drumul lor au încetat să se încreadă în serva Domnului. Când vorbești despre oameni deja trecuți la odihnă lucrurile sunt simple, însă devin complicate când te raportezi la biserica de astăzi și la modul în care aceasta se raportează la soliile trimise de Dumnezeu prin Ellen White. De la o respingere fățișă până la declarații că scrierile ei sunt apreciate în timp ce sunt lepădate sistematic - acesta este spectrul în care ne aflăm în ce privește relația cu Spiritul Profetic. Și totuși, în acest spectru mai este loc și de răspunsul pe care Dumnezeu îl așteaptă de la poporul pentru care Ellen a avut atât de mult de suferit.

Când a văzut că unul din oamenii pe care I-a folosit să aducă bisericii solia neînțeleasă a neprihănirii prin credință, A.T. Jones, se afla sub vraja lăsată de Kellogg, Dumnezeu a trimis acestuia o solie de avertizare.

„Mi-a fost prezentat faptul că trebuie să vorbesc cu tine, pentru că ai nevoie de ajutor ca să spargi vraja care este asupra ta. Dacă ți-ai umili inima înaintea Domnului și ai accepta lumina pe care El ți-a dat-o, ai primi ajutor din partea lui Dumnezeu. Am fost instruită să folosesc discursurile tale tipărite în Buletinul Conferinței Generale din 1893 și 1897, care conțin argumente puternice în ceea ce privește validitatea Mărturiilor și care confirmă darul profeției printre noi. ”

Cuvintele nu erau, însă, doar pentru Jones. „Am văzut că mulți vor fi ajutați de aceste articole și în mod special cei veniți la credință de curând care nu au fost obișnuiți cu istoria noastră ca popor. Va fi o binecuvântare pentru tine să citești din nou aceste argumente care au fost susținute de Duhul Sfânt. ” - Ellen G. White către A. T. Jones în scrisoarea 230, iulie 25 1908; publicată în Manuscript Releases, vol. 9, p. 278.

Jones nu a fost dispus să asculte, iar vraja lui Kellogg l-a prins în mod deplin. Cu câțiva ani mai înainte și Kellogg primise sfaturi pe care le-a nesocotit. Scrierile servei Domnului au rămas ca o mărturie pentru Dumnezeu – că a spus ceea ce trebuia. Cum ar trebui noi să ne raportăm la aceste scrieri? Poate că citind ceea ce a spus Jones în 1893 și 1897 vom înțelege de ce Dumnezeu i-a transmis solia de mai sus. Poate că citind ce a spus Ellen White despre Spiritul Profetic ne va limpezi relația pe care trebuie să o avem cu scrierile ei.

Cred că nu este nimeni în sală, care să nu fie convins că ar crede cu adevărat în Spiritul Profeției. Adică să nu creadă că Spiritul Profeției aparține bisericii – soliei – fiind manifestat prin sora White și că lucrările sale sunt crezute, cel puțin aparent crezute, atâta timp cât cuprinsul lor și Scripturile dovedesc că aceste lucrări sunt o parte a lucrării Spiritului Profeției. Dar nu aceasta este problema, căci avem probleme acum. Dacă nu am ști că avem probleme, am fi într-o stare mult mai rea decât dacă avem probleme și știm că avem probleme. Ba, mai mult, cauza lui Dumnezeu, la fel ca voi și ca mine, are așa probleme încât zi după zi sporește pericolul de a ne atrage mânia lui Dumnezeu din cauza stării în care ne aflăm. Domnul ne-a spus acestea nu o dată și ne spune cum am ajuns aici și ne spune și cum să ieșim din necaz. Singurul lucru pe care pot să vi-l spun aici, este să studiați Spiritul Profeției și să obțineți de acolo ceea ce aveți nevoie.

Aceasta este doar una dintre declarațiile făcute. Cunoscând aceste declarații și pentru că se cunosc de atâta vreme aș fi putut rămâne liniștit acasă continuând lucrarea acolo, întrucât sunt atâtea de făcut și așa multe lucruri sunt implicate. Dumnezeu cheamă la multe schimbări printre bărbații care fac parte din comitete, din consilii de conducere și consilii de administrație etc. și bărbații care fac parte din acestea sunt tocmai cei adunați aici și sunt cei cărora le revine să facă schimbările. Cum vor face bărbații aceștia schimbările necesare acolo unde sunt implicați, dacă nu sunt schimbați mai întâi ei înșiși? Singurul fel în care se poate face schimbarea este prin schimbarea oamenilor. Dumnezeu va lucra prin aceia care vor să se schimbe, iar despre cei ce nu vor să se schimbe – ce va fi cu ei? De aceea spun că avem probleme. Când Domnul ne spune în ce problemă ne aflăm El ne spune cum am ajuns aici și cum să ieșim. Toată problema a apărut din cauză că au fost nesocotite Mărturiile. Așa că, dacă am ajuns în necaz nesocotind Mărturiile, iar Mărturiile ne spun cum să ieșim din necazul acesta, dacă urmăm mărturia aceea care ne ajută să ieșim din necaz, atunci înseamnă că suntem de partea Mărturiilor.

Nu pot să mă sustrag pe mine, căci și eu sunt împreună cu toți. Domnul spune că în necaz este însăși cauza, iar eu sunt o parte a cauzei. Aparțin cauzei, viața mea este absorbită de ea și la fel este și a voastră. Ea este totul pentru noi. De aceea, pentru că însăși cauza este în necaz, voi și eu suntem în necaz. Se poate că în mod personal, nu cunoașteți exact pașii care au condus cauza în necaz; totuși, pentru că suntem o parte a cauzei, pentru că este viața noastră, suntem cu toții în necaz, deoarece cauza este în necaz. Însă Dumnezeu ne spune ce să facem ca să ieșim din această problemă.

Nu vreau să vă ofer sfatul omului, ci pe acela al Domnului. Poate că vor fi amintite niște nume și dacă va fi așa nu o voi ascunde. Dacă vreun nume va fi lăsat pe dinafară fără să fie citit și știm cine este, nu va însemna că se face un atac la adresa fratelui. Să zicem că eu fac o greșeală, iar Domnul îmi vorbește despre ea printr-o mărturie. Dacă mărturia ajunge la mine și eu mă întorc din greșeală, voi puteți folosi mărturia după cum vreți și nu o veți folosi împotriva mea, întrucât eu nu mai sunt în greșeală, dacă m-am întors de la ea prin faptul că am recunoscut-o și am acționat ca atare.

Ca o realitate, se pune întrebarea dacă cineva știe că în inima lui crede Mărturiile până când nu primește una sau două sau trei și le acceptă pe toate; după care poate fi satisfăcut de faptul că el crede Mărturiile și nu poate fi convins de asta până când nu are o astfel de experiență. Voi începe și voi sfârși cu Cuvântul. Iată ce ni se spune să facem când ne adunăm în locuri ca acesta:

„Dacă Domnul este în mijlocul consiliilor voastre, putând să vadă ordinea, iubirea și teama voastră, precum și faptul că voi tremurați înaintea Cuvântului Său, atunci sunteți pregătiți să faceți lucrarea Lui în mod lipsit de egoism.” (n.tr. – Materialele 1888, 1394)

Aici suntem adunați în consiliu. Chiar dacă avem caractere diferite, dacă suntem modelați de același spirit al lui Hristos, suntem una. Iar biserica se poate ridica luminoasă ca soarele în miezul zilei și poate înainta înfricoșătoare, ca o armată sub steagurile ei.

Dumnezeu a fost exclus din lucrarea Lui, de la conducerea în general a lucrării Lui, din consilii, comitete, biserici etc. Avem dumnezei falși, deoarece poporul a pus oameni și oamenii aceștia au îngăduit să fie puși între Dumnezeu și lucrare. Dumnezeu va lucra pentru cauza Lui, iar dacă nu vă dați la o parte din calea Lui ca să-L lăsați să lucreze în felul Lui, mânia lui Dumnezeu va cădea peste cei ce-I stau în cale. Bărbați stau și îngăduie să fie ținuți, în poziții din care ar fi trebuit să fie eliberați de mult timp. Dacă ne vom da la o parte din calea Lui și Îl vom lăsa să lucreze, El va lucra cu mână duioasă. Nu este nevoie de bici. Este mai bine să fim puțin surprinși acum, decât cândva să fim peste măsură de surprinși. Este mai bine să fim mustrați acum cu iubire, decât să mergem înainte fără să știm lucrurile acestea și să ajungem să fugim din templu așa cum au fugit ei atunci sau să fim copleșiți de surpriză atunci când nu vom mai putea face nimic.

Așadar, dacă Domnul este în mijlocul consiliilor voastre, putând să vadă iubirea și teama voastră, precum și faptul că voi tremurați înaintea Cuvântului Său, atunci sunteți pregătiți să faceți lucrarea Lui; și El nu va lua parte la nicio tranzacție nedreaptă.

Citesc din nou: „Calea omului este aceea de a face planuri și strategii. Dumnezeu implantează principii.” (n.tr. Scrisoare 12 octombrie 1896). Când Dumnezeu implantează un principiu, viața și acțiunile noastre laolaltă sunt pur și simplu expresia acelui principiu. Iar dacă principiul lui Dumnezeu nu este prezent, atunci este prezent principiul diavolului. „Circumstanțele nu pot produce reforme. Creștinismul are în intenție refacerea inimii. Ceea ce Hristos lucrează înăuntru, va fi lucrat în afară sub dictarea unui intelect convertit. Planul de a începe din exterior și a încerca să se lucreze înăuntru, a dat greș întotdeauna și va da greș întotdeauna.” (n.tr. idem).

Eu nu pot aplica o mărturie nimănui decât mie, deoarece ea trebuie aplicată în inimă și să lucreze dinăuntru. După aceea Dumnezeu va face aplicația ei oriunde voi merge. La fel se întâmplă cu noi toți în ce privește mărturia transmisă oricui, oricărei întruniri sau consiliu sau întrunirii Conferinței Generale. Președintele nu poate aplica în tot câmpul o mărturie transmisă lui. El trebuie să o accepte în sufletul lui, să cedeze în fața ei cu trup, suflet și spirit și apoi Hristos va folosi mărturia oriunde el, președintele, va merge. Ea este vie în el și atunci, dacă el merge înainte, mărturia aceea este folosită de Domnul oriunde s-ar afla el. Însă oamenii au încercat să aplice Mărturiile altor oameni fără ca mărturia să fie vie în ei. Tot mereu s-a încercat acest lucru și de aici apare necazul. Dacă mărturia nu este acceptată de un om cu trup, suflet și spirit, astfel încât principiul cuprins în ea să fie viu în el, oricât de mult ar citi el mărturia și oricât ar aplica-o altor oameni, influența lui proprie va fi împotriva mărturiei pe care o folosește. Căci ea nu este trăită în viața lui și tot ceea ce spune el este distrus de acțiunile sale. Aceasta este ceea ce a adus starea de lucruri existentă acum. „Calea lui Dumnezeu este de a da omului ceea ce acesta nu are.” (n.tr. idem). Noi trebuie să luăm ceea ce nu avem, ceea ce ne dă Dumnezeu și aceasta ne va face să fim o putere în Domnul. 2 Corinteni 2:14 – „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos şi care răspândeşte prin noi, în orice loc, mireasma cunoştinţei Lui.” Când principiul acesta este prezent, oriunde ne-am duce, Dumnezeu vorbește. El rostește cuvintele. El este Cel ce face cunoscută cunoașterea de El Însuși prin noi, în orice loc. Poate că e vorba de o tranzacție de afaceri, nu contează. Orice vom face, le va aminti de Dumnezeu după ce vom pleca, așa face El cunoscută mireasma cunoștinței Lui prin noi, în orice loc.

„Calea lui Dumnezeu este de a face omul să fie așa cum el nu este”, să mă facă să fiu așa cum nu sunt. Așa că, atunci când ajunge la mine o mărturie care îmi spune că nu sunt bine, mărturia aceea are rolul de a mă face așa cum nu sunt – să mă facă bine. Eu nu pot rămâne în starea în care sunt și să o aplic. Ci atunci când o aplic, voi fi așa cum nu am fost și oriunde voi merge, Dumnezeu se poate face cunoscut.

„Calea omului este de a obține o poziție comodă, de a îngădui apetitul și ambiția egoistă. Calea lui Dumnezeu este de a lucra cu putere. El dă harul dacă omul bolnav își dă seama că are nevoie de aceasta. Omul este prea adesea satisfăcut să se trateze după metode băbești și apoi să pretindă că felul lui de a lucra este corect.” (n.tr. idem). Calea lui Dumnezeu este diferită. Noi toți suntem bolnavi și dacă ne dăm seama de aceasta, Dumnezeu va da vindecarea necesară. Omul preferă leacuri băbești și crede că procesul lui este bun. Dar Dumnezeu vrea să curețe sufletul. Ioan 7:38 – „Cine crede în Mine, cum zice Scriptura, din inima lui vor curge râuri de apă vie.” Aceasta este împărăția lui Dumnezeu dinăuntrul lui. „Zi după zi oamenii dovedesc dacă Împărăția lui Dumnezeu este în ei. Dacă Hristos domnește în inimile lor, ei se întăresc în principiu, putere, capacitate de a sta în picioare ca santinele credincioase, reformatori adevărați; nu poate exista nicio reformă fără să existe o profundă cooperare cu Isus Hristos. Prin harul lui Dumnezeu oamenii trebuie să folosească facultățile date lor de Dumnezeu pentru a se reforma pe ei înșiși. Prin acțiunea aceasta de tăgăduire de sine, asupra căruia Domnul cerului privește cu aprobare, ei câștigă victorii asupra tendințelor lor ereditare și a celor cultivate. Apoi, ca Daniel, ei lasă asupra altora impresii care nu vor fi șterse niciodată. Influența va ajunge în toate părțile pământului.” (n.tr. idem).

Aceasta este mărturia la care am făcut referire acum un minut. Dacă vi se dă o mărturie și o primiți în inimă și în viață, aceasta vă va face să fiți așa cum nu erați, apoi Împărăția lui Dumnezeu va fi în voi și dovada va fi dusă pe tot pământul. Poate că nu veți ieși niciodată din statul vostru. Cum se poate întâmpla atunci acest lucru? Acolo unde veți merge și acolo unde voi merge, Dumnezeu va lăsa în inimă impresii care nu vor fi șterse niciodată și prin aceasta va face alte impresii și așa mai departe. Se poate ca cineva să se împotrivească impresiei, dar aceasta se va transmite și așa; și când aceasta va fi lăsată de voi, el va ști că este de la Domnul. Saducheii nu credeau în înviere, dar și ei au spus că își dau seama că ucenicii au fost cu Isus și au învățat de la El, după moartea Lui. În inimile lor știau că El înviase. Faptul a fost recunoscut, dar nu au fost convertiți prin aceasta. Acesta este principiul existent în Biblie. Citesc dintr-o mărturie scrisă în 1896: „Mulți dintre bărbații care au acționat ca și sfătuitori în adunările de comitet sau în consilii de administrație trebuie să fie înlăturați.” Observați că spune mulți. Nu sunt foarte mulți de toți, așa că dacă mulți dintre ei sunt înlăturați, nu pot să rămână mulți.

„Alți bărbați să le ia locul, căci glasul lor nu este glasul lui Dumnezeu. Planurile și procedeele lor nu sunt după rânduiala lui Dumnezeu. Aceiași bărbați au fost menținuți în funcție ca directori ai comitetelor, până când sub conducerea lor și după metodele lor, focul obișnuit a ajuns să fie folosit în locul focului sacru aprins de Însuși Dumnezeu. Bărbații aceștia nu mai sunt numiți Israel, ci înlocuitori.” (n.tr. Materialele 1888, 1608-1609) Înlocuitori în loc de Israel! În ce necaz mai mare am fi putut ajunge?

Un alt citat, dintr-o mărturie scrisă în 1896:

„De mult timp ar fi trebuit făcute schimbări. Dumnezeu ar fi îndepărtat ocara din dreptul bisericii.” Acestea sunt cuvintele: „Nu trebuie ca aceiași oameni să alcătuiască conducerea voastră an după an; de mult timp ar fi trebuit făcute schimbări. Dumnezeu ar fi îndepărtat ocara din dreptul bisericii; dar atât timp cât bărbații care s-au simțit pe deplin competenți să lucreze fără să accepte sfatul lui Dumnezeu, sunt menținuți în funcție an după an, lucrul acesta nu se poate face. Starea aceasta de lucruri strică fiecare ramură a lucrării, deoarece bărbații nu-și simt nevoia de a fi călăuziți de Duhul Sfânt.” (Materialele 1888, 1292).

Ce se va întâmpla? Îi vom da lui Dumnezeu ocazia să lucreze acum? Îi vom permite să aducă schimbările necesare? Mărturia aceasta nu trebuie să fie aplicată prin faptul că ne apucăm noi să facem lucrarea aceasta și în mod prăpăstios începem să facem schimbările. Inima mea trebuie să fie dreaptă înainte să pot lua parte la vreo schimbare. Ce avem de făcut este să ne predăm pe noi înșine lui Dumnezeu și apoi să-L lăsăm să lucreze El prin noi. Nu contează cine sunt oamenii, dacă Dumnezeu este acolo.

Nu trebuie să începem să ne uităm în jur ca să vedem ce candidați putem susține, pe care să-i putem favoriza și numi în poziții ocupate acum de alții; căci în cazul acesta, chiar dacă aceia vor fi scoși din pozițiile lor, vom fi noi în acele poziții, iar Domnul ar fi tot așa de departe ca și înainte. Problema din prezent este că Domnul a fost lăsat pe dinafară. Dacă ne-am pune pe noi în pozițiile lor, Domnul ar rămâne tot afară, iar cauza ar fi într-o situație mai rea decât înainte. Nu de așa ceva este nevoie. Aici nu este loc de politică. Însă, dacă politica este în noi, va fi prezentă și se va da pe față. Dacă cineva are politica în el, cel mai bun loc pentru el este afară în lume, printre cei ce nu sunt altceva decât politicieni, întrucât așa este și el. Și dacă nu-și va consuma politica acolo, o va consuma în biserică, răspândind aici răul și perfidia. Bineînțeles, este mai bine ca o așa lucrare să se facă pe față în lume și nu în biserică. Nu pentru aceasta ne-am adunat noi aici. Suntem aici ca să-L găsim pe Dumnezeu și să ne deschidem inimile pentru ca El să poată ocupa locul din centru spre circumferință, în fiecare gând, în fiecare cuvânt și faptă. Iar Dumnezeu nu este politician. El este Dumnezeu. Ce avem noi de făcut este să-L căutăm pe Dumnezeu cu toată inima, pentru ca Dumnezeu să facă ceea ce trebuie făcut. Și El va face aceasta dacă Îl lăsăm. Dați lui Dumnezeu o șansă. Cei ce stau în cale să se dea la o parte, iar ceilalți să rămână la o parte din cale. Atunci Dumnezeu Își poate avea locul care Îi aparține.

Mai departe este citată pentru noi istoria lui Nicodim și a lui Hristos. Nicodim era un conducător în Israel și ni se spune că „Nicodim a căutat o întrevedere cu Isus pe timp de noapte, ocazie în care a spus: «Rabi, știm că ești un învățător venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu dacă nu este Dumnezeu cu el.» Este adevărat ceea ce spunea el, însă care a fost răspunsul lui Isus? Drept răspuns Isus i-a zis: «adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu.» Acesta era un bărbat aflat într-o poziție înaltă de încredere, un om văzut ca unul educat în obiceiurile iudaice, unul a cărui minte era plină de înțelepciune. Cu adevărat el poseda talente de un caracter mai mult decât cel obișnuit. El nu a fost dispus să meargă la Isus în timpul zilei, deoarece aceasta l-ar fi făcut subiectul discuțiilor. Ar fi fost prea umilitor pentru un conducător al iudeilor să recunoască faptul că are legături de simpatie cu nazarineanul disprețuit. Nicodim se gândea să se asigure în mod personal în ce privește misiunea și pretențiile acestui învățător, să vadă dacă El este cu adevărat lumina ce avea să lumineze neamurile și slava lui Israel. De fapt Isus îi spune lui Nicodim că nu controversa este cea care îi va fi de ajutor. Nu argumentele sunt cele care aduc lumină în suflet. Tu trebuie să ai o inimă nouă, căci altfel nu poți discerne Împărăția cerurilor. Nu o dovadă mai mare este cea care te va pune într-o poziție mai bună, ci scopuri noi, motive noi de acțiune: tu trebuie să te naști din nou. Până când schimbarea aceasta nu are loc, făcând toate lucrurile noi, cea mai puternică dovadă ce ar putea fi prezentată ar fi fără folos. Lipsa este în inima ta. Totul trebuie schimbat, căci altfel nu poți să vezi Împărăția lui Dumnezeu. Aceasta a fost o declarație foarte umilitoare pentru Nicodim și cu un sentiment de iritare, el s-a legat de cuvintele lui Hristos întrebând: «Cum se poate naște un om bătrân?» El nu avea o gândire destul de duhovnicească pentru a înțelege cuvintele lui Hristos. Însă Mântuitorul nu a răspuns cu argumente argumentului. Ridicându-Și mâna cu o demnitate solemnă și liniștită a repetat adevărul cu mai multă siguranță. «Adevărat, adevărat îți spun că, dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Ce este născut din carne, este carne și ce este născut din Duh, este duh. Nu te mira că ți-am zis: trebuie să vă nașteți din nou. Vântul suflă încotro vrea și-i auzi vuietul, dar nu știi de unde vine, nici încotro se duce. Tot așa este cu cine este născut din Duhul.» Nicodim I-a zis: «Cum se poate face așa ceva?» Licăriri de adevăr începeau să pătrundă în mintea conducătorului. Cuvintele lui Hristos l-au înfiorat umplându-l de teamă și de uimire, conducându-l să întrebe: «Cum se poate face așa ceva?» Isus i-a răspuns cu profundă seriozitate: «Tu ești învățătorul lui Israel și nu pricepi aceste lucruri?» Aceste cuvinte au transmis lui Nicodim învățătura că în loc să se simtă iritat la auzul cuvintelor limpezi ale adevărului, în loc să-și permită să fie ironic, ar trebui să aibă o părere mai umilă despre sine însuși, datorită ignoranței lui în cele spirituale. Totuși, cuvintele lui Hristos au fost rostite cu o demnitate atât de solemnă, iar privirea și tonul vocii exprimau atâta iubire față de el, încât nu a fost rănit când și-a dat seama de poziția sa umilitoare. Nu era admisibil ca cineva care avea în încredințare interesele religioase ale poporului, să nu cunoască un adevăr cu atât mai important pentru înțelegerea lor cu cât constituia condiția intrării în împărăția cerurilor. «Adevărat, adevărat îți spun», a continuat Isus «că noi vorbim ce știm și mărturisim ce am văzut și voi nu primiți mărturia noastră. Dacă v-am vorbit despre lucruri pământești și nu credeți, cum veți crede când vă voi vorbi despre lucrurile cerești?» Lecția aceasta dată lui Nicodim se aplică foarte bine celor care în zilele noastre se află în poziții de răspundere ca și conducători în Israel și ale căror glasuri sunt auzite adesea în timpul consfătuirilor, dând dovadă de același spirit pe care l-a avut Nicodim. ”

Cine va asculta și va lăsa cuvintele acestea să aibă astăzi același efect asupra inimilor și vieților lor? În urma acestora Nicodim a fost convertit.

„Cuvintele lui Hristos sunt rostite președinților de conferințe, prezbiterilor bisericilor și celor ce dețin poziții oficiale în instituțiile noastre.” (n.tr. Materialele 1888, 1446). Voi știți dacă sunteți președinte al vreunei conferințe. Vi se adresează vouă. Vi se spune: „Trebuie să te naști din nou”. Știți dacă sunteți prezbiter al unei biserici. Vi se adresează vouă. Vi se spune: „Trebuie să te naști din nou.” Știți dacă ocupați vreo poziție oficială în vreuna din instituțiile noastre. Vi se adresează vouă. Vi se spune: „Trebuie să te naști din nou.” Vi se spune: „Trebuie să fiți convertiți.” Nu spune că nu ați fost convertiți niciodată. Chiar dacă am fost convertiți, timpurile sunt de așa natură încât Dumnezeu ne cheamă la o convertire mai serioasă, la o consacrare mai profundă decât am cunoscut până acum. Nu ne aduce nimic faptul că am fost convertiți acum cinci, zece, sau cincisprezece ani, dacă nu suntem convertiți acum, astăzi. …

Există o îndepărtare de Dumnezeu, iar templul are nevoie de curățire ca în zilele din vechime în Ierusalim. Am fost aduși în această stare prin nesocotirea Mărturiilor Spiritului lui Dumnezeu. Dar mulți dintre cei ce le nesocoteau, credeau în ele și țineau Mărturiile în mână, fără să bănuiască faptul că le nesocotesc. În consecință, nevoia noastră este să știm cum să privim Mărturiile Duhului.

Nu trebuie să ne gândim nicio clipă, atunci când este dată o mărturie și este numit un om, că Dumnezeu lansează un atac asupra lui pentru a-l distruge. Scopul Domnului este de a-l scăpa de greșelile care îi aduc vătămare și împiedică lucrarea lui Dumnezeu. O face pentru a salva omul și a distruge greșeala. Dumnezeu nu va distruge și nici nu va condamna un om decât atunci când acesta este legat de păcat în mod inseparabil. Dacă omul acesta întoarce spatele umblării lui greșite, recunoaște mărturia și se îndreaptă în ochii lui Dumnezeu, atunci nu mai stă în poziția în care l-a găsit mărturia. Atunci mărturia aceea poate fi folosită ca o avertizare pentru alții, dar niciodată nu trebuie să fie folosită pentru a condamna omul care și-a recunoscut greșeala.

Calea lui Dumnezeu este de a face omul să fie ceva ce nu este; să dea omului ceva ce acesta nu are. Noi nu putem aplica Mărturiile la alții. Nu și nu ni le putem aplica nici nouă așa, din exterior. Trebuie să ne deschidem inimile lui Dumnezeu, să primim mărturia, pentru ca Domnul să poată implanta principiul divin, dându-ne ceea ce nu avem, făcându-ne ceea ce nu suntem și în felul acesta făcând El Însuși, prin Duhul lui Sfânt, aplicația reală a mărturiei. Atunci va apărea în viețile noastre, va lucra în acțiunile noastre, ceea ce Dumnezeu a implantat înăuntru. Aceasta înseamnă acceptarea Mărturiilor. Orice altceva mai puțin de atât nu este acceptarea lor.

Puterea pe care Dumnezeu o implantează, primită în inimă, va face omul în stare să reziste ispitei și în mijlocul slăbiciunii lui îi va da ceea ce nu are și va face din el ceea ce prin natură nu este. …

Să răspundem acum la întrebarea: cum să primim Mărturiile? Haideți să citim cum au fost ele în realitate respinse, cu toate că se gândea că sunt acceptate. În felul acesta vom ști cum să evităm greșeala aceasta și vom ști cum să le acceptăm. Citesc aici despre cineva al cărui „exemplu a făcut mult pentru a zdruncina încrederea în Mărturii.” Cum a făcut aceasta? „El a umblat tocmai în opoziție cu lumina pe care a dat-o Dumnezeu.” Însă el nu bănuia că umblă contrar lor. Se gândea că procedează drept față de ele. Cum se face atunci că a pierdut atât de tare însemnătatea lor? Iată răspunsul: „Mustrările și avertizările din partea Domnului au fost ocolite, interpretate și făcute fără putere prin procedee omenești.”

Cum au fost acestea ocolite? Iată răspunsul: „De ce construiești scuze neîntemeiate?” „Cât de rușinați ar trebui să fie aceia care au întors spatele sfatului lui Dumnezeu și au încercat să astupe impresia pe care Dumnezeu vroia să o lase.”

Cum au fost interpretate? Iată răspunsul: Ei „pun propriile lor construcții peste ele, zicând că ele nu cer să faci așa.”

În felul acesta Mărturiile au fost ocolite, interpretate și făcute fără putere de către aceia care credeau că le cred și care credeau că le acceptă. Sunteți voi printre aceia care le ocoliți prin scuze neîntemeiate? Le interpretați voi și le faceți fără putere așezând propriile voastre construcții peste ele, zicând că ele nu vor să spună cutare sau cutare lucru? Desigur că faceți așa și știți asta. Așa că haideți să ne oprim chiar acum.

Atunci cum să le primim? Cum să știm ce vor ele să spună? Iată răspunsul: „Ele spun exact ceea ce este declarat.” Ce spun ele? Exact ceea ce este declarat. Puteți spune voi ce spun ele? Da și încă foarte simplu. Atunci, luați-le exact așa cum vorbesc. Deschideți-vă inimile larg înaintea lui Dumnezeu, pentru ca prin Spiritul Lui cel bun să poată implanta în ele principiul existent în exact ceea ce spun Mărturiile, apoi principiul va apărea și va străluci în viața voastră. Atunci veți fi acceptat Mărturiile. Atunci veți ști că credeți Mărturiile.

A. T. Jones
februarie 1897, predici Conferința Generală