ML 1 – 9. Două evanghelii, un conflict, o biserică unită - partea 2

Youtube
Vimeo

Ascultă audio această prezentare în Apple Podcast  sau Google Podcast.

Studiul anterior este un indicator clar al faptului că în adventism operează două evanghelii. Lucrul acesta generează o tensiune teologică sau un conflict între membrii bisericii; fiind incluși aici atât pastorii, cât și laicii. Este clar că în aceste condiții nu poate exista unitate. Producerea unității poate avea loc doar prin acceptarea și predicarea evangheliei adevărate. Sau se poate crea impresia unei unități prin compromis, obținut prin continuarea păstrări și predicării evangheliei evanghelice, cu acceptul tacit al celor care înțeleg că nu este bună. O astfel de „unitate”, este mai periculoasă decât un conflict deschis. 

Roy Adams și-a numit cartea din care am citat The nature of Christ: Help for a church divided over perfection (Natura lui Hristos: ajutor pentru o biserică dezbinată cu privire la desăvârșire). Acest fapt ne arată că dezbinarea din adventism este observată de lideri, dar poate nu este neapărat comunicată eficient membrilor. Titlul cărții ne arată nu numai existența unei dezbinări, ci și motivul dezbinării: DESĂVÂRȘIREA.

Profesorul Fernando Canale, înțelegând situația existentă la nivel teologic a afirmat că „dezbinările teologice adânci care operează în prezent în Biserica Adventistă nu vor dispărea din inerție sau prin pronunțări administrative.” Să nu se aștepte cineva că dacă va spune cuiva ce să creadă pentru că așa zice biserica sau așa zice pastorul X sau așa zice comitetul, etc., lucrul acesta va rezolva problema. Cel mult o va ține mohnită, până la un moment când se va produce o criză puternică.

Deși sunt mai multe soluții care trebuie să opereze împreună, separat, în același timp sau în momente diferite, pentru studiul acesta aș dori să găsim o soluție pentru problema desăvârșirii, obținând astfel o soluție pentru problema unității. Desigur, soluția este aceea de a căuta un element din adevărata evanghelie și să vedem dacă un singur element al evangeliei ar putea aduce rezultate mari.

Ce vom căuta? Desăvârșirea este ceva opus păcatului, este un subiect discutat în legătură cu păcatul, de aceea vom căuta să vedem care este natura păcatului, pentru a vedea natura desăvârșirii, adică pentru a vedea dacă desăvârșirea este doar un act juridic, o declarație din partea lui Dumnezeu rostită în dreptul păcătosului care crede, sau desăvârșitrea este lucrarea creației Creatorului în omul care se lasă recreat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. 

O biserică dezbinată asupra desăvârșirii este o biserică dezbinată cu privire la păcat. Soluționând natura păcatului se va putea rezolva conflictul.