Cum să tratăm o învățătură controversată?

Avem nevoie să înţelegem timpul în care trăim. Noi nu avem nici pe jumătate adevărata înţelegere. Inima mea tremură când mă gândesc cu ce fel de duşman avem de-a face, şi cât de slab suntem pregătiţi să dăm faţă cu el. Încercările copiilor lui Israel şi atitudinea lor chiar înainte de prima venire a lui Hristos, mi-au fost prezentate mereu ca fiind ilustraţii ale poziţiei poporului lui Dumnezeu în experienţa lor, înainte de a doua venire a lui Hristos. Aşa cum inamicul a căutat orice ocazie pentru a prelua controlul asupra minţii Iudeilor, tot aşa, în zilele noastre caută să orbească minţile slujitorilor lui Dumnezeu, pentru ca aceştia să fie incapabili să discearnă adevărul cel preţios.

Când Hristos a venit în lume, Satana a fost de faţă ca să conteste fiecare centimetru înaintat pe drumul Său de la iesle la Calvar. Satana Îl acuzase pe Dumnezeu că ar fi cerut jertfire de sine din partea îngerilor, în timp ce El Însuşi nu ştia ce înseamnă aceasta şi nici nu ar fi fost dispus să facă vreun sacrificiu de Sine în favoarea altora. Aceasta era acuzaţia adusă de Satana în ceruri împotriva lui Dumnezeu, iar după ce a fost expulzat din cer, a continuat să-L învinuiască pe Dumnezeu că ar pretinde o slujire pe care El Însuşi nu ar face-o. Hristos a venit în lume ca să lupte împotriva acestor acuzaţii false şi ca să-l descopere pe Tatăl. Noi nu ne putem imagina ce umilinţă a suferit datorită faptului că a luat natura noastră asupra Lui. Nu pentru că ar fi fost ceva dizgraţios în sine să aparţii omenirii, dar El era Maiestatea cerului, Împăratul slavei, şi totuşi S-a umilit ca să devină un prunc şi să sufere lipsurile şi necazurile muritorilor. El nu S-a umilit doar până la cea mai de sus poziţie, ca să fie un om plin de bogăţii şi de putere ci, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru noi, ca noi prin sărăcia Lui să putem fi îmbogăţiţi. El a coborât pas după pas în umilinţă. A umblat dintr-o localitate în alta, căci oamenii nu voiau să primească Lumina lumii. Aceştia erau foarte mulţumiţi cu propria lor stare.

Hristos dăruise pietre preţioase ale adevărului, însă oamenii îngrămădiseră peste ele mormane de superstiţii şi învăţături greşite. El le împărtăşise cuvintele vieţii, însă ei nu trăiau prin orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. El a văzut că lumea nu putea să găsească cuvântul lui Dumnezeu pentru că era ascuns de către tradiţiile omeneşti. Atunci a venit ca să prezinte în faţa lumii împortanţa cerului faţă de pământ, şi să repună adevărul la locul lui. Numai Isus putea să descopere adevărul pe care oamenii au nevoie să-l cunoască pentru a putea obţine mântuirea. Numai El putea să-l repună în cadrul adevărat, iar lucrarea Lui a fost aceea de a-l curăţa de învăţăturile greşite şi de a-l prezenta oamenilor în lumina lui cerească.

Satana era agitat, ca să I se împotrivească, pentru că el nu cruţase nici un efort după căderea omului pentru a face ca lumina să fie socotită întuneric şi întunericul lumină. În timp ce Hristos căuta să prezinte în faţa oamenilor adevărul în relaţia corectă cu mântuirea lor, Satana lucra prin conducătorii Iudei, inspirându-le vrăjmăşie împotriva Răscumpărătorului lumii. Aşa că ei au hotărât să facă tot ce le stătea în putere ca să-L împiedice să impresioneze poporul.

Oh, cât de mult tânjea Hristos, cum Îi ardea inima, ca să deschidă în faţa preoţilor marile comori ale adevărului! Însă minţile lor se scufundaseră în o aşa stare încât era aproape imposibil să le fie descoperite adevărurile despre împărăţia Sa. Scripturile nu erau citite corect. Iudeii aşteptau venirea lui Mesia, însă socoteau că El trebuie să vină cu toată slava care va însoţi a doua Lui venire. Şi pentru că nu a venit cu maiestatea unui împărat, L-au refuzat total. Dar nu a fost acesta singurul motiv pentru care L-au refuzat. L-au respins şi din cauză că El era întruparea purităţii, în timp ce ei nu erau curaţi. El a umblat pe pământ ca un om cu o integritate fără pată. Un astfel de caracter, în mijlocul degradării şi răului, nu era în armonie cu dorinţele lor, şi de aceea a fost abuzat şi dispreţuit. Viaţa Lui fără pată arunca lumină în inimile oamenilor şi le descoperea nelegiuirea în odiosul ei caracter.

Fiul lui Dumnezeu a fost asaltat la fiecare pas de puterile întunericului. Imediat după botez a fost dus de Duhul în pustie, unde a fost ispitit timp de patruzeci de zile. Am primit scrisori în care se afirma că Hristos nu a putut avea aceeaşi natură ca şi omul, căci dacă ar fi fost aşa, ar fi căzut sub acelaşi fel de ispite. Dacă nu ar fi avut natura omului, nu putea fi exemplul nostru. Dacă nu ar fi fost părtaş naturii noastre, nu ar fi putut să fie ispitit aşa cum este ispitit omul. Dacă nu ar fi fost posibil ca El să cadă sub ispită, nu poate fi ajutorul nostru. Este o realitate solemnă faptul că Hristos a venit să ducă luptele omului, în favoarea omului. Ispitirea şi biruinţa Lui ne vorbesc despre faptul că omenirea trebuie să copieze Modelul: omul trebuie să devină părtaş de natură divină.

În Hristos, divinitatea şi omenescul erau combinate. Divinitatea nu a fost coborâtă la nivelul omenescului. Divinitatea şi-a păstrat locul, însă omenescul, fiind unit cu divinul, a rezistat celei mai serioase încercări de ispitire în pustie. Prinţul lumii acesteia a venit la Hristos, după postul îndelungat, sugerându-i să poruncească pietrelor să se transforme în pâini. Însă planul lui Dumnezeu pentru mântuirea omului, prevedea ca Hristos să cunoască foamea şi sărăcia în orice aspect al experienţei omului. El S-a împotrivit ispitei prin puterea pe care şi omul o poate solicita. El S-a ţinut de tronul lui Dumnezeu şi, nu există bărbat sau femeie care să nu aibă acces la acelaşi ajutor, prin credinţă în Dumnezeu. Omul poate să devină părtaş al naturii divine. Nu există niciun suflet care să nu poată primi tot ajutorul cerului în timpul ispitirii şi al încercării. Hristos a venit ca să ne descopere Sursa puterii Sale, pentru ca omul niciodată să nu se sprijine pe capacităţile sale omeneşti, neputincioase.

Cei care vor să fie biruitori trebuie să-şi pună la schimbător fiecare putere a fiinţei lor. Ei trebuie să agonizeze după puterea divină, pe genunchi înaintea lui Dumnezeu. Hristos a venit ca să fie exemplul nostru, şi să ne facă cunoscut faptul că putem fi părtaşi de natură divină. Cum? Fugind de stricăciunea care este în lume prin poftă. Satana nu L-a înfrânt pe Hristos. Nu şi-a pus piciorul peste sufletul Răscumpărătorului. Nu I-a atins capul, deşi Îi zdrobise călcâiul. Hristos, prin exemplul Său, a dovedit clar că omul poate să stea în integritate. Oamenii pot să aibă puterea de a se împotrivi diavolului – o putere pe care nici pământul, nici moartea, nici iadul nu o pot învinge – o putere care îi face să poată birui aşa cum a biruit Hristos. Divinitatea şi omenescul poate să fie combinat în ei.

Lucrarea lui Hristos a fost aceea de a prezenta adevărul în cadrul Evangheliei şi de a descoperi învăţăturile şi principiile pe care El le dăduse omului căzut. Fiecare idee pe care o prezenta era ideea Lui. El nu a avut nevoie să Se inspire din gândurile nimănui, căci El era sursa oricărui adevăr. Putea foarte bine să prezinte ideile profeţilor şi ale filozofilor, şi totuşi să-Şi păstreze originalitatea, deoarece toată înţelepciunea era a Lui. El era originea, izvorul oricărui adevăr. El a fost mai înainte de toţi, şi prin învăţătura Sa a devenit conducătorul spiritual al tuturor generaţiilor.

Hristos a vorbit prin Melhisedec, preotul Dumnezeului celui prea înalt. Melhisedec nu era Hristos, ci era vocea lui Dumnezeu în lume, reprezentantul Tatălui. De-a lungul tuturor generaţiilor din trecut, Hristos este cel care a vorbit. El Şi-a condus poporul şi El a fost lumina lumii. Când Dumnezeu l-a ales pe Avraam ca să fie reprezentantul adevărului Său, l-a scos din ţara lui şi din rudenia lui, şi l-a pus deoparte. El a dorit să-l formeze după modelul Său, să-l înveţe după planul Său. Amprenta învăţătorilor lumii nu trebuia să fie pusă asupra lui. Avraam avea nevoie să fie învăţat cum să poruncească copiilor săi şi celor din casa lui după el, ca aceştia să păstreze calea Domnului şi să facă dreptate şi judecată. Aceasta este lucrarea dorită de Dumnezeu pentru noi. El vrea ca noi să înţelegem cum să ne conducem familiile, cum să ne stăpânim copiii, cum să poruncim celor din casa noastră să păstreze calea Domnului.

Ioan a fost chemat să facă o lucrare specială. El trebuia să pregătească calea Domnului, să-i netezească drumul. Domnul nu l-a trimis la nicio şcoală de-a profeţilor sau rabinilor. El l-a scos din mijlocul oamenilor, în pustie, pentru ca acolo să poată învăţa de la natură şi de la Dumnezeul naturii. Dumnezeu nu a vrut ca amprenta preoţilor şi conducătorilor să fie pusă asupra lui. Ioan a fost chemat să facă o lucrare specială. Domnul i-a dat solia Sa. S-a dus Ioan la preoţi şi la conducători ca să-i întrebe dacă poate să vestească această solie? Nu. Dumnezeu l-a despărţit de ei ca să nu fie influenţat de spiritul şi de învăţăturile lor. El era vocea care strigă în pustie: „pregătiţi calea Domnului, croiţi în pustie un drum drept pentru Dumnezeul nostru. Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie coborâte. Cele strâmbe să fie îndreptate, iar cele colţuroase să fie netezite: atunci se va descoperi slava Domnului, şi orice făptură o va vedea, căci gura Domnului a vorbit.” Aceasta este solia care trebuie să fie dată poporului nostru. Suntem aproape de încheierea timpului, iar solia este: „Curăţiţi calea Domnului. Adunaţi pietrele, ridicaţi un stindard pentru popor. Poporul trebuie să fie trezit. Nu mai este timp acum, ca să strigăm pace şi siguranţă. Ni se spune, „strigă în gura mare, nu te opri. Înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă şi vesteşte poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele ei.”

Lumina slavei lui Dumnezeu a strălucit peste Reprezentantul nostru, iar acest fapt ne spune că slava lui Dumnezeu poate să strălucească şi peste noi. Cu braţul Său omenesc Isus a cuprins întreaga omenire, iar cu braţul Său divin a pătruns până la tronul Celui infinit, legând astfel omul cu Dumnezeu şi pământul cu cerul.

Lumina slavei lui Dumnezeu trebuie să cadă peste noi. Avem nevoie de ungerea cea sfântă de sus. Oricât de inteligent ar fi cineva, oricât ar fi de învăţat, dacă nu este ancorat ferm în Dumnezeul lui Israel, nu este calificat pentru a-i învăţa pe alţii. Cel care este conectat cu cerul, acela va face faptele lui Hristos. Prin credinţa în Dumnezeu va avea puterea de a mişca omenirea. El va căuta oile pierdute ale casei lui Israel. Dacă puterea divină nu se combină cu efortul omenesc, nu dau niciun pai pentru tot ceea ce ar putea face cel mai apreciat om. Duhul Sfânt lipseşte în lucrarea noastră. Nimic nu mă înspăimântă mai mult decât să văd spiritul de dispută manifestat de către fraţii noştri. Suntem pe un teren periculos dacă nu ne putem aduna împreună ca nişte creştini, ca să examinăm cu un spirit de curtoazie subiectele controversate. Simt că mai bine aş pleca din locul în care fraţii nu pot să cerceteze calm învăţăturile Bibliei, ca să nu primesc spiritul lor. Cei care nu pot să examineze în mod imparţial dovezile unei poziţii care diferă de poziţia lor, nu sunt pregătiţi să înveţe pe alţii, în niciun departament al cauzei lui Dumnezeu. Avem nevoie de botezul Duhului Sfânt. Fără acesta, nu suntem mai pregătiţi decât au fost ucenicii imediat după răstignirea Domnului lor, ca să ducem solia în lume. Isus le-a cunoscut lipsa, motiv pentru care le-a spus să rămână în Ierusalim până când aveau să fie îmbrăcaţi cu putere de sus. Oricine învaţă pe alţii, trebuie să fie el însuşi învăţat, pentru ca ochii lui să fie unşi ca să vadă dovezile adevărului lui Dumnezeu, adevăr care merge crescând. Razele Soarelui Neprihănirii trebuie să strălucească în inima sa, dacă vrea să împărtăşească şi altora lumina.

Nimeni nu este capabil să explice Scripturile, fără ajutorul Duhului Sfânt. Dar dacă vă îndreptaţi spre cuvântul lui Dumnezeu cu o inimă smerită, dispusă să fie învăţată, îngerii lui Dumnezeu vor sta alături de voi ca să vă impresioneze cu dovezile adevărului. Când Duhul lui Dumnezeu Se odihneşte peste voi, dispare orice sentiment de invidie sau gelozie în timpul cercetării poziţiei altora. Atunci nu mai este niciun spirit de acuzaţie şi critică de felul celui pe care Satana l-a inspirat în inimile conducătorilor Iudei împotriva lui Hristos. Aşa cum i-a spus Hristos lui Nicodim, aşa vă spun vouă: „trebuie să vă naşteţi din nou”. „Dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu”. Trebuie să aveţi amprenta divină, înainte de a putea deosebi cerinţele sacre ale adevărului. Dacă învăţătorul nu învaţă în şcoala lui Hristos, nu este pregătit să-i poată învăţa pe alţii.

Noi trebuie să venim într-o poziţie în care orice diferenţă să se topească. Dacă eu cred că am lumină, este de datoria mea să o prezint. Dacă eu m-aş fi consultat cu alţii în privinţa mesajului pe care Domnul voia să-l transmit poporului, poate că uşa s-ar fi închis aşa încât lumina să nu poată ajunge la cei cărora le-o trimitea Dumnezeu. Când Isus a intrat în Ierusalim, „toată mulţimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră. Ei ziceau „binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer şi slavă în locurile prea înalte!” Unii Farisei din norod, au zis lui Isus: Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii! Şi El a răspuns: „Vă spun că dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.”

Iudeii încercaseră să oprească vestirea acelei solii care fusese prezisă în cuvântul lui Dumnezeu, dar profeţia trebuia să se împlinească. Domnul spune: „Iată, vă trimit pe proorocul Ilie, înainte să vină ziua cea mare şi înfricoşată a Domnului.” Dacă vine cineva în Duhul şi puterea lui Ilie, atunci când apare, s-ar putea ca oamenii să spună: „Tu eşti prea serios, tu nu interpretezi corect Scripturile. Lasă-mă să-ţi spun eu cum trebuie să-ţi prezinţi solia.”

Există multe persoane care nu pot face deosebire între lucrarea lui Dumnezeu şi lucrarea unui om. Vă voi spune adevărul aşa cum mi-l dă Dumnezeu, şi vă spun acum: dacă continuaţi să căutaţi greşeli, dacă continuaţi să aveţi spiritul de dispută, nu veţi cunoaşte niciodată adevărul. Isus le-a spus ucenicilor Săi: „mai am să vă spun multe lucruri, dar nu le puteţi purta acum”. Atunci, nu erau în starea în care să poată aprecia lucrurile eterne şi sacre. Dar Isus a promis să le trimită Mângâietorul, care avea să-i înveţe toate lucrurile, şi să le reamintească toate cuvintele pe care le rostise El. Fraţilor, noi nu trebuie să depindem de om. „Nu vă mai puneţi încrederea în om, în ale cărui nări este doar suflare”. Voi trebuie să vă agăţaţi de Isus sufletele neajutorate. Nu este potrivit să bem din pârâul din vale, când este un izvor pe munte. Dacă există vreun punct al adevărului pe care nu-l înţelegeţi, cu care nu sunteţi de acord, atunci cercetaţi, comparaţi verset cu verset, scufundaţi sonda adevărului, adânc în mina cuvântului lui Dumnezeu. Trebuie să vă puneţi pe voi şi părerile voastre pe altarul lui Dumnezeu, să înlăturaţi ideile preconcepute şi să lăsaţi Duhul din cer să vă călăuzească în tot adevărul.

Fratele meu a spus cândva că nu voia să audă nimic în legătură cu solia pe care o susţinem, de teamă să nu fie convins. Nu voia să vină la adunări, sau să asculte discursurile. Dar mai târziu a declarat că şi-a dat seama că era la fel de vinovat, ca şi cum le-ar fi auzit. Dumnezeu îi dăduse ocazia să cunoască adevărul, de aceea, era răspunzător pentru ocazia oferită. Foarte mulţi dintre noi, au prejudecăţi împotriva învăţăturilor care se discută acum. Ei nu vor să vină să asculte, nu vor să cerceteze în mod calm, în schimb îşi prezintă obiecţiile lor, în întuneric. Ei sunt foarte mulţumiţi cu poziţia pe care o au. „Tu zici: ‘sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic’, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol. Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti, haine albe ca să te îmbraci şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale, şi alifie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi. Eu mustru şi pedepsesc pe toţi cei pe care îi iubesc. Fii plin de râvnă dar, şi pocăieşte-te.”

Aceste versete se aplică celor care trăiesc în timpul vestirii soliei, dar care nu vor să vină să o audă. De unde ştiţi că Domnul nu dă dovezi proaspete ale adevărului Său, aşezându-l într-un cadru nou pentru a fi pregătită calea Domnului? Ce planuri aţi făcut pentru ca lumina cea nouă să poată fi infuzată în rândurile poporului lui Dumnezeu? Ce dovezi aveţi că Dumnezeu nu a trimis lumină copiilor Săi? Toată mulţumirea de sine, egoismul şi mândria în opinii, trebuie să fie înlăturate. Noi trebuie să venim la picioarele lui Isus şi să învăţăm de la Cel ce este blând şi smerit cu inima. Isus nu-i învăţa pe ucenicii Săi aşa cum îşi învăţau rabinii ucenicii. Mulţi dintre Iudei veneau şi ascultau felul în care Isus descoperea tainele mântuirii, însă nu veneau ca să înveţe. Veneau ca să critice, ca să-L prindă cu vorba, ca să găsească ceva cu care să-i poată umple pe oameni de prejudecăţi. Ei erau mulţumiţi cu cunoştinţa pe care o aveau, însă copiii lui Dumnezeu trebuie să cunoască vocea adevăratului Păstor. Oare nu este acesta un timp în care este foarte potrivit să postim şi să ne rugăm lui Dumnezeu? Suntem în pericol de a fi dezbinaţi, suntem în pericolul de a face partide din cauza unui subiect controversat. Nu ar trebui să-l căutăm pe Dumnezeu cu seriozitate, cu umilinţă a sufletului, ca să putem şti care este adevărul?

Natanael l-a auzit pe Ioan atunci când acesta arătase spre Mântuitorul, afirmând: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” Natanael a privit la Isus, însă a fost dezamăgit de înfăţişarea Răscumpărătorului lumii. Se putea ca Cel care era marcat evident de sărăcie, să fie Mesia? Isus era un muncitor. El Se asemăna cu unul dintre muncitorii umili, motiv pentru care Natanael s-a îndepărtat de El. Însă nu şi-a format o părere personală hotărâtă, în privinţa lui Isus. S-a dus şi a îngenuncheat sub un smochin, întrebând pe Dumnezeu dacă într-adevăr acesta era Mesia. În timp ce se afla acolo, a venit Filip şi i-a spus: „Noi L-am găsit pe Acela despre care vorbeşte Moise în Lege, şi despre care au scris profeţii, pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif”. Cuvântul „Nazaret” i-a trezit din nou necredinţa, şi a zis: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” El era plin de prejudecăţi, însă Filip nu a căutat să combată aceste prejudecăţi ci, i-a spus pur şi simplu: „Vino şi vezi”. Când s-a apropiat Natanael de Isus, Isus a spus: „Iată într-adevăr un Israelit în care nu este vicleşug!” Natanael a fost surprins şi a zis: „De unde mă cunoşti?” Iar Isus, drept răspuns, i-a zis: „Mai înainte să te cheme Filip te-am văzut, când erai sub smochin.”

Cât de bine ar fi să mergem şi noi sub smochin, ca să cerem de la Dumnezeu să ne ajute să cunoaştem adevărul! Nu ne va vedea Dumnezeu, aşa cum l-a văzut pe Natanael? Natanael a crezut atunci în Domnul, şi a exclamat: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!” Drept răspuns Isus i-a zis: „Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea.” Apoi i-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun, că de acum încolo, veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suind şi coborând peste Fiul Omului”.

Astfel de lucruri vom vedea, dacă suntem legaţi de Dumnezeu. Dumnezeu vrea să depindem de El şi nu de om. El doreşte să avem o inimă nouă şi, voia Lui este să ne dea descoperiri de lumină de la tronul lui Dumnezeu. Noi trebuie să ne luptăm cu orice dificultate dar, când este prezentat un subiect controversat, să mergem oare la om ca să-i aflăm părerea şi să ne formăm concluziile după părerile lui? Nu. Să mergem la Dumnezeu. Să-i spunem care este nevoia noastră, şi să ne luăm Biblia ca să cercetăm ca după comori ascunse.

Noi nu cercetăm destul de adânc pentru a găsi adevărul. Fiecare suflet dintre cei care cred adevărul prezent, va fi pus în situaţia în care i se va cere să dea o explicaţie pentru nădejdea pe care o are. Poporul lui Dumnezeu va fi chemat să stea înaintea împăraţilor, a domniilor, a conducătorilor şi oamenilor mari ai pământului, şi de aceea ei trebuie să ştie că ştiu care este adevărul. Ei trebuie să fie convertiţi. Dumnezeu vă poate învăţa într-un singur moment prin Duhul Sfânt mai mult decât puteţi învăţa de la marii oameni ai pământului. Universul priveşte lupta care se desfăşoară pe pământ. Cu preţul unui cost infinit, Dumnezeu a dat fiecărui om ocazia de a cunoaşte ceea ce-l va face înţelept pentru mântuire. Cât de atenţi privesc îngerii ca să vadă cine va folosi ocazia dată! Când se prezintă o solie poporului lui Dumnezeu, ei nu trebuie să se ridice în împotrivire faţă de ea. Ei trebuie să meargă la Biblie, să o compare cu Legea şi cu mărturia, iar dacă nu rezistă acestui test, atunci pot să spună că nu este adevărată. Dumnezeu vrea să ne folosim minţile. El vrea să pună harul Său peste noi. În fiecare zi putem să avem un ospăţ de lucruri bune, căci Dumnezeu poate să deschidă toate comorile cerului pentru noi. Suntem chemaţi să fim una cu Hristos, aşa cum El este una cu Tatăl, iar Tatăl ne va iubi aşa cum Îl iubeşte pe Fiul Său. Putem să avem acelaşi ajutor pe care L-a avut Isus, putem avea tărie pentru orice situaţie de nevoie, căci Dumnezeu va merge înaintea noastră şi tot El va veni după noi. El ne va înconjura din toate părţile, iar când vom fi duşi înaintea conducătorilor şi autorităţilor pământului, nu vom avea nevoie să ne gândim dinainte ce să spunem. Dumnezeu ne va învăţa în ceasul în care va fi nevoie. Dumnezeu să ne ajute să venim la picioarele lui Isus şi să învăţăm de la El înainte de a căuta să-i învăţăm pe alţii.

Review and Herald, 18 februarie 1890 publicat în Materialele 1888, pagina 533-535