Trupul bisericii este afectat de mișcările independente de evanghelie, Hristos și identitatea bisericii. Orice credincios trebuie să poată identifica acele misiuni care crează atomi independeți și destabilizează adunarea Domnului, biserica. Studiul din această prezentare evidențiază câteva exemple biblice.
În revista online Advent Review din 23 aprilie 2016, a apărut un interviu cu Ty Gibson, pastor al Bisericii Adventiste. El a declarat: „Situația actuală neplăcută este dublă: (1) Vocile stridente de dreapta au redefinit «neprihănirea prin credință» ca «biruință asupra păcatului» și «ascultare de lege», care pun accentul și responsabilitatea pe agentul uman ca fiind […]
Cum împotrivitorii adevărului au rostit un adevăr de care nu erau conștienți: „Pe alții i-a mântuit, și pe Sine însuși nu Se poate mântui!” – Marcu 15:31
Se consideră, în general, că Sinaiul este locul unde s-a dat legea, iar Golgota este locul unde s-a manifestat harul, făcându-se o separare ireconciliabilă între lege și har. Și totuși, Sinaiul este și el un loc al manifestării harului, iar Golgota este locul unde s-a arătat că legea nu poate fi anulată.
Împreună cu Hristos Dumnezeu ne-a promis că ne va da Duhul Sfânt. Un adventist de Ziua a Șaptea nu trebuie să caute disproporționat pe Hristos și Duhul Sfânt. Dacă nu căutăm pe Duhul Sfânt și lucrarea Lui, noi respingem pe Hristos.
Biserica este stâlpul și temelia adevărului, dar biserica este organică, ea trebuie să crească și să dezvolte biserica. Altfel spus, fiecare membru al bisericii trebuie să crească până la statura plinătății lui Hristos.
Biserica a fost fondată prin predicarea evanghelie. Ea există datorită evangheliei. Când biserica pierde evanghelia, ea încetează să mai fie o biserică, deși continuă să se autodenumească așa.
Videoul trasează legătura dintre legea duminicală și solia îngerului al treilea, și propune un argument principal pentru care adventiștii de ziua a șaptea se opun promulgării unei astfel de legi.
Playlist cu cele 8 prezentări din seria „Moștenirea luminii 2” care tratează subiectele care nu au primit o atenție deosebită în seria „Moștenirea luminii 1”.
Află ce înseamnă expresia „sub lege”. „Fiindcă păcatul nu va avea domnie asupra voastră; fiindcă nu sunteți sub lege, ci sub har.” – Romani 6:14, Fidela
Prezentarea analizează ideea din cursul de la Universitatea Adventus, conform căreia Pavel, în Romani, folosește cuvântul „păcat” la singular pentru a descrie starea de ființare a omenirii.
„Adventiștii de ziua a șaptea au fost învinuiți frecvent că învață faptul că ispășirea nu a fost terminată la cruce. Este adevărată această învinuire?” Află cum ar fi răspuns fondatorii adventismului și cei care au urmat imediat după ei.
„Pentru îngrijorările lui Martin erau importante patru puncte care erau larg crezute în ce privește credințele adventiste: «(1) că ispășirea lui Hristos nu a fost terminată pe cruce, (…).” Îngrijorarea lui Martin a produs o adevărată criză în adventism.
Nunta reprezintă primirea de către Hristos a Împărăției Sale. Sfânta cetate, Noul Ierusalim, care este capitala și reprezentanta Împărăției, este numită «mireasa, soția Mielului».
Ce anume era simbolizat de «venirea» Mirelui, dacă parabola și-a avut împlinirea în mișcarea celei de a șaptea luni și dacă «venirea» nu simbolizează a doua venire?
Site-ul nostru folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Puteți opta însă să le dezactivați. Setări cookiesACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Rezumat Confidențialitate
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați pe site. Din aceste cookie-uri, cookie-urile care sunt clasificate ca fiind necesare sunt stocate pe browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem cum utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. doar cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri, însă, poate avea un efect asupra experienței dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.
Orice cookie-uri care nu sunt necesare pentru funcționarea site-ului web și sunt utilizate special pentru colectarea datelor cu caracter personal ale utilizatorului prin intermediul analizelor, anunțurilor și al altor conținuturi încorporate sunt denumite cookie-uri inutile.