„Terminați prieteni, terminați lucrarea!” Aceste cuvinte au fost rostite de Herbert Douglass în dimineața zilei din 11 decembrie 2014, pentru ca pe data de 15 decembrie pastorul Douglass să-și încheie alergarea. În urma lui au rămas multe lucruri ce ne pot fi de folos. Între 1954 și 1957, Douglass a scris comentarii pentru cinci cărți și a făcut parte din comitetul care a editat lucrarea „SDA Bible Commentary”. Între 1967 – 1970 a fost președintele colegiului Atlantic Union; între 1970 – 1976 a fost editor asociat la revista „Review and Herald” (acum „Adventist Review”); între 1979 – 1985 a fost editor de carte și vice-președinte al Editorial Development în cadrul editurii Pacific Press Publishing Association; între 1985 – 1992 a fost președintele Weimar Institute, și între 1997 – 2001 a fost vice-președinte la Adventist Heritage Ministry. Între 2003 – 2005, Douglass a fost consultant al Amazing Facts.„Într-una din aceste zile, un minunat grup de oameni vor intra în port după cel mai groaznic timp de necaz care a lovit oamenii de pe pământ. Ei vor auzi vocea Căpitanului spunând: «Bine rob bun și credincios (…) Întră în bucuria Stăpânului tău.» (Matei 25:21). Apoi, El se va întoarce spre lumile necăzute, spre îngerii necăzuți și cu mâna fluturând deasupra veteranilor de pe pământ va spune: «Echipajul meu a fost magnific». Aici erau oamenii pentru care Dumnezeu și-a riscat integritatea și guvernarea. Într-un fel foarte special, restul universului care a urmărit Laboratorul Pământ va sta și îi va saluta pe acești veterani ai unui război foarte costisitor! Se vor întoarce apoi spre Căpitanul universului și vor cădea pe genunchi într-un suspin care va face un ecou de la o galaxie la alta – un suspin de eliberare, mulțumire și dragoste. A meritat riscul!” – Herbert Douglass, „Never Been This Late Before”, Amazing Facts, pagina 169.
În timp ce lucram la o altă însărcinare editorială, am găsit câteva articole care mi-au dat brusc o idee. Ele se refereau la anumite paragrafe scrise cu ani în urmă, despre care eu și alții am avut dificultăți în a le înțelege cum ar putea deveni vreodată realitate, mai ales în Statele Unite. Paragrafe precum […]
De ce costă libertatea așa de mult? Deoarece, de-a lungul istoriei, pare că predomină prea des un alt principiu – principiul egoismului care caută, de asemenea cu un mare preț, să controleze mințile și bunurile altora.
Ideile limitate despre caracterul și scopurile lui Dumnezeu conduc la idei limitate despre ispășire. De-a lungul istoriei creștine au apărut argumente monumentale, deoarece participanții la dispute nu au înțeles chestiunile implicate în Marea Luptă, în mod special din cauza înțelegerii lor limitată referitoare la motivele pentru care Hristos a devenit om și scopul Evangheliei.
Ideile limitate despre caracterul și scopurile lui Dumnezeu conduc la idei limitate despre ispășire. De-a lungul istoriei creștine au apărut argumente monumentale, deoarece participanții la dispute nu au înțeles chestiunile implicate în Marea Luptă, în mod special din cauza înțelegerii lor limitată referitoare la motivele pentru care Hristos a devenit om și scopul Evangheliei.
Site-ul nostru folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Puteți opta însă să le dezactivați. Setări cookiesACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Rezumat Confidențialitate
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați pe site. Din aceste cookie-uri, cookie-urile care sunt clasificate ca fiind necesare sunt stocate pe browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem cum utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. doar cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri, însă, poate avea un efect asupra experienței dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.
ZA:
a comentat la: Tabăra MAHANAIM
David Ionita:
a comentat la: Tabăra MAHANAIM
Robert Neacsu:
a comentat la: Despre sanctuar