Solia îngerului al treilea - ce este ea, în duh şi în adevăr? – 2

Tot ce se face prin acest mesaj alcătuit din trei părţi se face având în vedere că „ceasul judecăţii” lui Dumnezeu „a venit”. Prin urmare, obiectivul principal al soliei îngerului al treilea este să pregătească lumea pentru judecată: să-i pregătească pe toţi cei care primesc solia să stea la judecată şi să facă ca lumea să fie coaptă pentru judecată în toţi cei care, refuzând solia care îi va pregăti să stea la judecată, se supun pe ei înşişi judecăţii, în toată grozăvia ei.

Cuvântul soliei este că „a venit ceasul judecăţii” –  nu că va veni, ci că „a venit”. Aşadar, pentru toţi cei care primesc această solie, judecata lui Dumnezeu devine o realitate prezentă. Toţi aceştia se află mereu în faţa scaunului de judecată şi se supun pe ei înşişi în mod voluntar tuturor examinărilor judecăţii. Aceasta se regăseşte în chiar natura credinţei în solie, pentru că atunci când solia lui Dumnezeu declară că „a venit ceasul judecăţii”, ce ar putea înseamna o astfel de solie pentru credinţa unei persoane pentru care nu este o realitate prezentă faptul că „a venit ceasul judecăţii”? Iar atunci când credinciosul consideră cu adevărat că „a venit ceasul judecăţii”, ce poate însemna această credinţă dacă persoana nu se pune pe sine în faţa judecaţii, ca lucru prezent, şi nu se supune pe sine tuturor realităţilor cercetate la acea judecată?

În plus, acest lucru este subliniat de faptul că solia trebuie să facă popor pregătit să-L întâlnească pe Domnul când vine pe norii cerului – un popor care va fi în viaţă pe pământ când Domnul vine şi care va fi mutat la cer fără să vadă moartea. Toţi cei care vor fi gata trebuie să fie „socotiţi vrednici să scape” de toate relele care vin asupra pământului şi să „stea în picioare înaintea Fiului omului” (Luca 21:36, KJV). Ei trebuie să fie socotiţi vrednici înainte ca venirea să aibă loc, altfel ei nu vor fi vrednici la momentul venirii şi de aceea nu vor putea fi mântuiţi de El la venirea Sa. Iar în a socoti fiecare persoană vrednică sau nevrednică, cuvântul hotărâtor este: „Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să fie întinat şi mai departe; cine este fără prihană să fie fără prihană şi mai departe; şi cine este sfânt să fie sfânt şi mai departe!” (Apocalipsa 22:11, KJV).

Astfel, prin însăşi natura hotărârii judecăţii în cazul celor care trăiesc în timpul soliei că „a venit ceasul judecăţii”, este evident că nu este un proces îndelungat de cercetare şi cântărire a  probelor, unele împotriva altora, ci hotărârea este doar recunoaşterea stării fiecărei persoane, potrivit cu ceea ce este ea prin alegerea proprie. Exact ce este omul în momentul în care se ajunge la momentul crucial al hotărârii, aceea va rămâne el pentru totdeauna. Dacă este fără prihană, judecata o va recunoaşte şi va rosti: „Să fie fără prihană şi mai departe.” Iar această hotărâre este rostită în acel moment pur şi simplu pentru că el a fost deja ce se spune că va fi „şi mai departe”. Dacă este nedrept, atunci hotărârea judecăţii este: „Să fie nedrept şi mai departe.” Hotărărea se pronunţă doar pentru că aceasta este el în acel moment, fie că judecata ar spune-o sau nu, iar judecata, ajungând la acest caz chiar în acel moment, o găseşte astfel, o recunoaşte şi spune: „Să fie nedrept şi mai departe.”

Şi de ce nu ar trebui să fie aşa? Aceasta este o solie a lui Dumnezeu proclamată oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui popor, spunând tuturor: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi da-ţi-I slavă”, în special pentru că „a venit ceasul judecăţii Lui”. Pe de o parte sunt oamenii care au primit solia. Acea solie are în ea toată puterea divină a evangheliei veşnice pentru a-i face complet potriviţi pentru judecată, şi însăşi primirea din partea lor a mesajului este mărturisirea faptului că ei recunosc că „a venit ceasul judecăţii” şi că ei trăiesc în acest „ceas”. Dacă, în ciuda acestui fapt, vreunul dintre ei trăieşte de parcă nu ar fi în „ceasul judecăţii Lui” şi este nepregătit ca binecuvântatul cuvânt să fie rostit: „Să fie fără prihană şi mai departe”, fiind pregătit pentru îngrozitorul cuvânt: „Să fie nedrept şi mai departe”, atunci cu siguranţă nimeni în afară de el însuşi nu este de vină. Hotărârea este aşa cum este din cauza că el a negljat chiar lucrul pe care declară că îl susţine şi chiar lucrul care l-a chemat să dea declaraţia pe care o susţine.

Pe de altă parte, este o solie proclamată întregii lumi – oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod – spunând, cu voce tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi da-ţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui.” Sunt mulţimi vaste de oameni care refuză să creadă că este vreun adevăr în afirmaţia că „a venit cesul judecăţii Lui”. Prin urmare, ei continuă să meargă pe drumul lor, cu totul nepăsători faţă de adevărul că se află în faţa judecăţii. Când se ajunge la cazul vreunuia dintre ei, starea lor este confirmată şi cuvintele trebuie să fie: „Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe”, aceasta doar din cauza propriei decizii. Judecata pronunţată este doar o recunoaştere a stării în care el este şi în care s-a pus prin nepăsare faţă de solia care ar fi schimbat complet starea sa şi l-ar fi făcut potrivit pentru cealaltă hotărâre: „Cine este fără prihană să fie fără prihană şi mai departe.”

În ultimele câteva săptămâni, la biroul redacției s-au primit mai multe scrisori cu întrebarea dacă este adevărat că a venit un cuvânt prin spiritul profeţiei că judecata celor vii a început deja. Cu privire la aceasta, nu ştim ca vreun cuvânt inspirat să o fi afirmat în mod expres. Dar de ce ar trebui ca vreun om care crede în solia îngerului al treilea să pună o astfel de întrebare? Oare nu îi spune solia însăşi – solie pe care el pretinde că o crede – în mod clar, la fel de clar cum doar Domnul poate vorbi, că „a venit ceasul judecăţii”? Nu a spus această solie acelaşi lucru fiecărui adventist de ziua a şaptea încă din ziua în care a auzit-o prima oară?

Astfel stând lucrurile, este posibil ca vreun adventist de ziua a şaptea să nu fi înţeles până acum că „a venit ceasul judecăţii”, când acesta este chiar mesajul pe care l-a auzit, şi pe care a pretins că l-a crezut din ziua în care l-a auzit? Şi dacă oricine care pretinde a crede solia îngerului al treilea nu crede acest cuvânt de la Dumnezeu, pe care în tot acest timp a pretins că-l crede şi care îi spune că ceasul judecăţii lui Dumnezeu a venit, atunci ar crede dacă Domnul i l-ar spune din nou? Este posibil ca cineva să fi trăit declarându-şi credinţa în acest mesaj, chiar pentru o zi, şi totuşi să nu se fi pus în faţa judecăţii şi să nu se fi supus tuturor examinărilor judecăţii? Este posibil ca vreunul dintre cei care pretind că au credinţa că „a venit ceasul judecăţii” să nu fi crezut aceasta deloc şi să se fi purtat în tot acest timp aşa cum nu s-ar fi purtat dacă ar fi crezut în realitate că „a venit ceasul judecăţii”?

În ce-i priveşte pe toţi cei care cred în solia îngerului al treilea, fiecare persoană a stabilit că, în privinţa lui, judecata celor vii a început, pentru că el este în viaţă şi a primit solia de la Dumnezeu care declară că a venit ceasul judecăţii lui Dumnezeu. Fiind în viaţă şi primind această solie de la Dumnezeu, prin chiar greutatea declaraţiei lui şi doar în virtutea acestei credinţe, el intră la judecată cât timp este în viaţă, oră de oră. El trăieşte în prezenţa judecăţii. El îşi deschide viaţa pentru toate examinările judecăţii. Şi pentru că aceasta este o realitate pentru el, nu va adresa nicio întrebare, cerând să ştie dacă a venit vreun mesaj că judecata celor vii a început.

Mai sunt multe de spus pe acest subiect, pentru că aceasta este solia îngerului al treilea.

Review and Herald, 16 ianuarie 1900

Citește întreaga serie.