Lumina a venit

Ellen White către S.N. Haskell

Scrisoarea 10a, 6 aprilie 1892

Preston, Melbourne, Australia

O, ce număr mare de oameni nu au fost niciodată avertizați! Și până când va exista un grup de lucrători instruiți să lucreze nu într-un mod sporadic, ci după porunca lui Hristos, ale căror puteri nu vor slăbi sau care nu se vor descuraja, puțin se poate face aici. S-a făcut foarte puțin pentru educarea și instruirea lucrătorilor, din cauză că nu există educatori potriviți în câmpul misionar. Este oare normal ca un așa mare număr de oportunități și privilegii să fie pus la dispoziția lucrării în America în timp ce este o așa mare lipsă de lucrători potriviți aici în acest câmp vast? Unde sunt misionarii lui Dumnezeu? Unde sunt bărbații care vor ieși afară din tabără și vor suferi ocara pe care Isus a suferit-o pentru ei? Dacă ar fi familii care ar veni și s-ar instala în biserici, creștini devotați, persoane care au o înțelegere a adevărului, ar putea face o lucrare foarte bună deși nu au ținut niciodată o predică.

Mulțumim Domnului că se depun eforturi pentru instruirea misionarilor noștri, că s-au înființat școli și instituții pentru educarea slujitorilor și oamenilor noștri. Marea lucrare cere aceasta. Acum va trebui să întâmpinăm tot felul de opoziții într-o manieră mai categorică decât oricând altcândva.

Există lucrare misionară de făcut acasă, și cunoaștem această nevoie. Atâta timp cât există atât de mult păcat și atâta nevoie de lucrători în țara noastră, de ce să manifestăm atât de mult zel pentru alte țări? Răspunsul meu este că lumea întreagă este câmpul nostru misionar. Pretutindeni răutatea ia o amploare îngrijorătoare. Mântuitorul și-a îndemnat ucenicii să-și înceapă lucrarea în Ierusalim, iar apoi să meargă în Iudea și Samaria și până la marginile pământului. Doar un mic procent de oameni au acceptat învățătura; dar mesagerii au dus repede mesajul dintr-un loc într-altul, trecând dintr-o țară într-alta, ridicând stindardul evangheliei în toate locurile apropiate și îndepărtate ale Pământului. Dar a trebuit să se facă o lucrare de pregătire. Promisiunea Mântuitorul a fost „Ci voi veți primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori.” (Fapte 1:8) Cei care nu-și vor urma propria voința și propriile dorințe, ci vor căuta povața lui Dumnezeu, nu vor fi niște elevi dezinteresați, fiindcă Domnul Însuși îi va învăța.

Deși acasă sunt mii de oameni care neglijează această mare mântuire și se dovedesc a fi nevrednici de viața veșnică, să fie depuse eforturi zeloase pentru cei aflați în bezna întunericului. Domnul va vorbi celor aflați în întuneric. Scopul acestei lumini este de a lumina în mijlocul întunericului moral. „Te-am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului." (Fapte 13:47) Atâta timp cât există atât de mulți oameni ce trebuiesc căutați, atâția care se află într-un întuneric dens, nu ar trebui să strigăm în gura mare și să nu ne oprim?

Cât de mult mai mult este nevoie! Câte eforturi înțelepte și bine plănuite pentru a transmite adevărul prin publicații și predicatori! Suntem bucuroși să spunem că mulți fac multă lucrare, deschizând câmpuri noi și extinzând lucrarea peste tot. Dar există multe căi prin care personal putem face mult mai mult decât am făcut, practicând negarea de sine și netrăind pentru propria noastră satisfacție. Fiecare suflet care a acceptat acest adevăr ar trebui să facă eforturi personale pentru salvarea prietenilor, rudelor și vecinilor. Cazuri individuale ar trebui să constituie subiectele noastre de rugăciune către Tatăl nostru ceresc.

Cât de mulţi bani sunt cheltuiţi pentru lucruri care nu constituie altceva decât nişte idoli, lucruri care întunecă mintea şi simţămintele, mici podoabe care necesită atenţie pentru a fi curăţate de praf şi puse în ordine. Timpul petrecut cu aranjarea acestor idoli ar putea să fie petrecut adresându-i unui suflet un cuvânt potrivit şi stârnindu-i interesul de a întreba: „Ce să fac pentru a fi mântuit?” (Fapte 16:30). Aceste lucruri mărunte iau timpul care ar trebui să fie dedicat rugăciunii, căutării Domnului şi primirii, prin credinţă, a făgăduinţelor Sale. Cât de clare sunt aceste cuvinte, „Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunata.” (1 Petru 2:9) Un curent plin de bucurie și de sănătate spirituală vine din partea acestor suflete în care locuiește Isus.

Acum, dacă ar trebui să avem o mărturie cu privire la banii cheltuiți inutil pe obiecte decorative și pe făcutul pozelor, un flux mare de venituri ar spori bogățiile trezoreriei. Când văd cât de multe lucruri s-ar putea face în unele țări precum cea în care mă aflu acum, îmi arde inima să le arăt celor care pretind a fi copiii lui Dumnezeu cât de mulți bani irosesc pe îmbrăcăminte, pe mobiliere foarte scumpe sau plăceri egoiste, în excursii doar pentru îndeplinirea unor satisfacții egoiste.  Toate acestea delapidează bunurile Domnului, folosind pentru satisfacerea eului ceea ce Îi aparține în întregime și ceea ce ar trebui investit în slujba Lui.

Suflete pier chiar în vecinătatea ușilor noastre, iar în țările străine, pentru că banii pe care Dumnezeu i-a desemnat să fie folosiți pentru a duce și altora lumina nu au fost vărsați în visteria Sa, pentru că cei care mărturisesc adevărul nu l-au iubit și nu l-au adus înăuntrul sanctuarului sufletului lor, nefăcând  orice gând rob ascultării de Domnul Hristos. Atât de mulți dintre cei care spun că sunt evlavioși, sunt tot atât de lipsiți de dragostea lui Hristos în inimă ca și cel mai mare păcătos.

Ne dorim misionari care să se aventureze să ridice stindardul adevărului în orașele și pe străzile Australiei și Noii Zeelande. Este nevoie de familii care nu sunt egocentrice. Este nevoie de acei oameni care pot ocupa responsabilități diferite și care nu se vor descuraja de ideea renunțării la sine, care vor lucra oriunde, se vor apuca direct de treabă și vor lucra pentru Isus oriunde și apoi se vor îndrepta către alte ramuri ale lucrării.

Nu vreau să văd o țară care are la dispoziție niște lucrători atât de ineficienți, cu câteva mici excepții, așa cum sunt în țara aceasta. Trebuie avut grijă de Noua Zeelandă; este nevoie de lucrare de slujire acolo; bisericile au nevoie de lucrători care simt povara de a avea grijă de turma lui Dumnezeu, aceia care pot spune prin precept și exemplu personal, „Noi nu predicăm despre noi înșine, ci despre Domnul nostru Isus Hristos; și de dragul lui Hristos suntem servitorii voștri. Fiindcă Dumnezeu, care a poruncit luminii să strălucească în întuneric, a făcut să strălucească lumina Sa în inimile noastre pentru a ne oferi lumina cunoașterii slavei lui Dumnezeu în prezența lui Isus Hristos. … Purtând mereu în trupurile noastre moartea Domnului Hristos pentru ca viața lui Isus să se poată manifesta în trupul nostru muritor.” (1 Corinteni 4:5, 6, 10, 11.)

Adevărul pe care l-am acceptat este extrem de prețios, întru totul capabil să ne facă împreună lucrători cu Hristos. El îl rafinează, îl înalță și îl purifică pe cel care-l primește, îndepărtând poftele firii, iar influența sa măreață care inundă sufletul face orice gând rob ascultării de Hristos. Întreb din nou, unde sunt slujitorii lui Dumnezeu? Unde sunt misionarii pentru Dumnezeu? Vrem bărbați și femei convertiți în această țară. Sunt înconjurată de infirmității și nu pot face multe lucruri, dar fii sigur că voi face tot ce-mi stă în putință.

Fratele Grant se află aici în Melbourne. El ar trebui să facă o cercetare minuțioasă în rândul poporul nostru. Nu sunt lucrători în această țară, doar dacă ar avea loc o minune care să-L onoreze pe Dumnezeu mai degrabă decât ca aceștia să se amestece în tot felul de polemici.  Domnul a fost batjocorit de către unii care au încercat să-i înfrunte pe acei oponenții aprigi. S-a întâmplat asta din cauza ineficienței lor? S-au simțit încrezători în ei înșiși și Domnul nu i-a putut face biruitori. Nu știu dacă acești oponenți  chiar ar fi trebui să fie confruntați. Poate că este mai bine să mergem înainte, nespunând nimic ce ar putea fi interpretat ca o provocare și să lucrăm umili cu inimi smerite, lăsându-L pe Dumnezeu să conducă lucrarea aceasta.

Ca și popor ce păstreză poruncile lui Dumnezeu avem nevoie de o lucrarea mai adâncă a harului în inimile noastre; trebuie să fim despărțiți și diferiți de lume. Suntem uniți cu Dumnezeu printr-un legământ veșnic, ne-am luat angajamentul să trăim pentru El și pentru nimeni altcineva. Isus trebuie să fie totul pentru noi și în toți. Dar nu există o umblare după plăceri și o mândrie neobișnuită? Nu am lăsat noi oare apele curate ale Libanului pentru a bea din apele tulburi din vale? Nu am pierdut oare privilegiile solemne care ne-au legat într-un mod deosebit de Dumnezeu ca și aleși ai Lui în care Își găsește plăcerea?

Inima mea tânjește ca poporul lui Dumnezeu să se trezească și să vadă cum a fost împiedicată lucrarea, chiar în această țară, de lipsa dragostei frățești. Invidia, gelozia și înălțarea de sine Îl vor alunga pe Isus din inimă. E cel mai bine pentru oamenii din poporul lui Dumnezeu să fie împlinitori ai Cuvântului, să-și educe și să-și instruiască sufletele să se iubească unii pe alții, să lase deoparte spiritul critic, să fie afectuoși unii cu alții, să se elibereze de cea mai mică umbră de gelozie. Bănuielile rele au blestemat biserica suficient de mult timp. Vrem acum să lăsăm ca iubirea compătimitoare a lui Isus să pătrundă în inimile noastre și să lăsăm  mila și compasiunea să rămână în noi.

Cât de repede este atins eul! Cât de repede oamenii își imaginează că sunt desconsiderați și apoi se gândesc la rău. Inimile inundate de dragostea lui Isus nu vor proceda așa, fiindcă ele caută să ajungă la desăvârșire în Isus Hristos. Ei vor avea încredere în frații lor. Adesea se vor pleca în rugăciune cu ei. Acesta este un privilegiu care nu este apreciat de prea mulți oameni. Ei vor invoca promisiunea, „Vă mai spun iarăși că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri.” (Matei 18:19) Ei se prind de această făgăduință; inimile lor au nevoie doar de această disciplină pentru a se uni împreună. Dar dacă lui Satana îi este permis să intervină între frați, atunci apare slăbiciunea și nu mai este nicio putere.

N-ar trebui noi să lucrăm mai hotărâți pentru unitate și dragoste, având în vedere avantajele pe care le avem în frumoasele cuvinte rostite de Domnul Hristos în Ioan 17:21-23? – „Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu în Tine; ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum și Noi suntem una - Eu în ei, și Tu în Mine - pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine.” Acest adevăr a strălucit mult timp asupra noastră.  Ne aflăm sub condamnare pentru că faptele noastre și caracterul nostru nu sunt în concordanță cu adevărul.

Vom fi judecați după lumina pe care am primit-o. Oare nu a sosit timpul ca în vremea noastră să ieșim afară din peșteră și să stăm alături de Dumnezeu și să aflăm ce ne va spune Dumnezeu? Nu este chiar acum timpul să căutăm cu toată puterea noastră să răspundem rugăciunii lui Hristos ca ucenicii Lui să fie una așa cum El este una cu Tatăl? Haideți să ne punem pe inimă această lucrare; să-i îndemnăm pe membri bisericilor noastre să facă asta. Sunt alarmată să văd independența autosuficientă a bisericilor noastre. Mesajul pe care l-am auzit în ultimii patruzeci de ani este „Strângeți-vă laolaltă, strângeți-vă laolaltă.” Ar fi mai bine să nu dăm atenție acestui mesaj? În unitate se găsește putere. În dezbinare se găsește slăbiciune.

Aș vrea ca poporul nostru să vadă păcatul lipsei de tandrețe, afecțiune, respect și dragoste unul față de celălalt. Vreau ca ei să realizeze că sunt puși la încercare; Dumnezeu îi testează să vadă dacă pot deveni membri ai familiei Sale din ceruri. Dacă ei nu se iubesc unii pe alții în această viață, nu vor fi pregătiți să manifeste dragoste în viața veșnică viitoare. Acum, chiar acum, este timpul nostru de pregătire; îl vom îmbunătăți ? Dacă Îl iubim pe Isus, îi vom iubi și pe cei pentru care El a murit. Și la fel de sigur, când această dragoste pătrunde în biserică, vom vedea o mulțime de lucrători, misionari plini de dragostea lui Isus și de dragoste pentru sufletele pentru care El a murit, mergând în acele țări în care este atât de mare nevoie de ajutorul și experiența lor.

Ce-aș putea să mai spun? Inima mea este prea plină de dorința pe care o am pentru salvarea sufletelor și ca toți să înceapă să lucreze și să se apuce de treabă așa cum trebuie. Doar cei care sunt umpluți cu Duhul Sfânt sunt pregătiți pentru această lucrare. Lumina a venit; lumina care va lumina pământul cu razele ei strălucitoare a luminat de la tronul lui Dumnezeu. Oare nu vom reuși să apreciem cele mai prețioase privilegii care sunt puse la îndemâna noastră? Vom continua în spiritul nostru propriu și în slăbiciunea noastră? Vom merge oare în lumina scânteielor vreascurilor noastre? Domnul vrea ca aceste privilegii și oportunități să facă o lucrare specială pentru noi, și primind lumină, să răspândim lumină. Vom umbla în lumină? Vom lăsa ca această lumină să scânteieze pe cărarea altora? Cât timp îl vom mai dezamăgi pe Isus printr-o viață rece, anostă, săracă în dragoste? Oare va trebui ca sfeșnicul să fie luat din locul său? Hristos spune că așa va fi dacă nu „ne pocăim și facem faptele noastre dintâi.” (Apocalipsa 2:5) Cine face eforturile necesare pentru a împlini această lipsă? Ce facem noi pentru o lume care zace în răutate? Ce scuză Îi putem da lui Dumnezeu pentru această neglijență crasă?

O, îl implor pe poporul lui Dumnezeu care va auzi acest mesaj să lucreze pentru Stăpân oriunde poate. Încercați să luminați sufletele. Încercați să le arătați adevărul. Inima voastră trebuie să fie iubitoare de Dumnezeu, atunci îngerii vor sta în preajma voastră. Ce îi veți răspunde lui Isus, Judecătorul celor vii și celor morți, când vă va întreba de ce nu ați răspândit lumina, pe care El vi-a dat-o, celorlalte suflete la fel de prețioase ca și ale voastre ? Cum vă puteți intersecta cu ei zi de zi, să-i lăsați să plece și să se întoarcă și totuși să nu vă deschideți buzele pentru a le vorbi despre bogățiile lui Hristos? Oare sângele lor nu se va cere de la voi din cauza acestui păcat al neglijenței?

Frate Haskell, îți prezint ție toate acestea pentru ca la rândul tău să le prezinți și altora. O, Domnul să convingă și să convertească sufletele, fie ca lumina care strălucește acum să nu fie îndepărtată de la noi pentru că nu umblăm în lumină și nu-i scoatem pe alții din întuneric. Simt intens că apatia și frivolitatea din poporul lui Dumnezeu trebuie să ia sfârșit. Îi implor să nu aibe liniște până când sufletele lor nu vor fi iluminate de razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii. Cei care nu se folosesc de lumina pe care o au nu doar că nu vor putea să primească o lumină mai mare, ci vor pierde și lumina care acum strălucește asupra lor. Ca și Capernaumul, ei au fost înălțați până la cer în ceea ce privește privilegiile, dar dacă nu răspund la lumină vor fi lăsați în beznă totală și nu vor știi în ce se poticnesc.

Eu îți spun că Dumnezeu ne încearcă acum. Lumea întreagă va fi luminată de slava lui Dumnezeu. Lumina strălucește acum, și cât de greu a fost pentru inimile pline de mândrie să-l accepte pe Isus ca Mântuitor personal; cât de greu să iasă de pe făgașul religiei legaliste; cât de greu a fost pentru ei să prindă darul bogat și gratuit al lui Hristos. Cei care nu au acceptat aceast dar nu vor înțelege nimic din aceea lumină care va umple întregul pământ cu slava Sa. Fiecare inimă să-L caute acum pe Domnul. Eul să fie crucificat, întrucât binecuvântări bogate și glorioase îi așteaptă pe toți cei care vor avea o căință sinceră. Isus va rămâne cu ei; ei nu vor lăsa ca nimic să se interpună între sufletele lor și Dumnezeu.

Atât de mult îmi doresc să văd poporul lui Dumnezeu înălțat, înnobilat, sfințit de adevăr, manifestând în toate lucrările lor aceea credință vie, sinceră și speranța care este proporțională cu valoarea obiectivului pe care ei îl urmăresc. Viața, viața veșnică, merită un efort perseverent și neobosit pe tot parcursul vieții. Isus trăiește; Isus mijlocește pentru noi; Isus nu ne va lasă nicio clipă dacă noi doar ne vom lua angajamentul să ne păstrăm sufletele pentru El. Fii curajos în Domnul. Privește în sus, privește doar în sus și privește-L pe Cel care este răsplata ta veșnică.

Părți ale scrisorii au fost publicate în Evanghelizare 344-345; 1MR 16, 6MR 376-377