Breaking News

Adevărata educație

Adevărata educație

Ideile noastre legate de educație sunt prea înguste și superficiale. Se face simțită nevoia unei sfere mai largi, a unui țel mai înalt. Adevărata educație înseamnă mai mult decât urmarea unei anumite școli. Înseamnă mai mult decât pregătirea pentru viața care există acum. Ea are de-a face cu întreaga făptură și cu toată perioada în care îi este cu putință omului să trăiască. Este dezvoltarea armonioasă a puterilor fizice, mintale și spirituale. Îl pregătește pe elev pentru bucuria slujirii în această lume și pentru bucuria mai înaltă a unei slujiri mai largi în lumea care va veni.

Sursa unei astfel de educații este scoasă în evidență prin aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi, care arată către Cel Nesfârșit: În El „sunt ascunse toate comorile înțelepciunii.” – Coloseni 2:3. „Sfatul și priceperea ale Lui sunt.” Iov 12, 13.

Lumea a avut mari învățători, bărbați cu un intelect uriaș și cercetători neobosiți, oameni ale căror declarații au stimulat gândirea și au deschis înaintea ochilor câmpuri vaste ale cunoașterii; iar acești oameni au fost onorați ca fiind călăuze și binefăcători ai semenilor lor; dar există Cineva care are o poziție mai înaltă decât a lor. Putem găsi învățători ai lumii în toate timpurile — de când există rapoarte omenești; însă Lumina a existat înainte de ei. Așa cum luna și aștrii sistemului nostru solar strălucesc prin lumina pe care o reflectă de la soare, tot așa, în măsura în care învățătura lor este adevărată, marii gânditori ai lumii reflectă razele Soarelui Neprihănirii. Fiecare scânteie de gând, fiecare străfulgerare a minții vine de la Lumina lumii.

În aceste zile, se spun multe în legătură cu natura și importanța „educației superioare”. Adevărata „educație superioară” este cea pe care o dă Domnul, ale cărui sunt „înțelepciunea și puterea” (Iov 12:13), și „din gura căruia iese cunoștință și pricepere.” – Proverbe 2:6.

Toată cunoașterea adevărată și reala dezvoltare își au sursa în cunoașterea lui Dumnezeu. Această cunoaștere se face simțită oriîncotro ne-am întoarce, în domeniul fizic, mintal sau spiritual, în orice direcție am privi — în afară de stricăciunea păcatului. Orice direcție de cercetare am alege, cu scopul sincer de a ajunge la adevăr, suntem aduși în contact cu Inteligența atotputernică, nevăzută, care lucrează în și prin toate. Mintea omului este adusă în comuniune cu mintea lui Dumnezeu, finitul cu Infinitul. Efectul unei asemenea comuniuni asupra trupului, minții și sufletului este dincolo de tot ceea ce se poate estima.

În această comuniune se găsește cea mai înaltă educație. Este metoda de dezvoltare care aparține lui Dumnezeu. „Împrietenește-te dar cu Dumnezeu” (Iov 22:21) este solia Sa către omenire. Metoda scoasă în evidență în aceste cuvinte a fost metoda urmată în educarea tatălui neamului nostru omenesc. Pe când Adam stătea în Edenul sfânt, în slava bărbăției sale neîntinate de păcat, în acest fel îl instruia Dumnezeu.

Pentru a pricepe ce cuprinde lucrarea de educație, avem nevoie să luăm în considerație atât natura omului, cât și scopul pe care l-a urmărit Dumnezeu prin crearea lui. Trebuie să ținem, de asemenea, cont de schimbarea din condiția omului, prin faptul că el a ajuns să cunoască răul și de planul lui Dumnezeu de a-Și atinge — chiar și în aceste condiții — scopul slăvit în educarea rasei umane.

Când Adam a ieșit din mâinile Creatorului, era asemănător cu Făcătorul lui, ca natură fizică, mintală și spirituală. „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său” (Geneza 1:27), iar scopul Lui a fost ca omul să descopere cu atât mai mult acest chip, cu cât trăia mai mult — să reflecte din ce în ce mai fidel slava Creatorului. Toate facultățile sale puteau fi dezvoltate; capacitatea și vigoarea lor trebuia să crească neîncetat. Pentru exercitarea lor, s-a deschis un orizont larg și un câmp glorios. Tainele universului vizibil — „minunile Aceluia a cărui știință este desăvârșită” (Iov 37:16) — îl invitau pe om să le studieze. Privilegiul său cel mare era să aibă o comuniune directă, față-n față și de la inimă la inimă, cu Făcătorul său. Dacă I-ar fi rămas loial lui Dumnezeu, toate acestea ar fi fost ale lui pentru totdeauna. De-a lungul veacurilor nesfârșite, el ar fi continuat să dobândească noi comori ale cunoașterii, să descopere izvoare proaspete de fericire și să obțină concepții mereu mai clare, legate de înțelepciunea, puterea și iubirea lui Dumnezeu. Ar fi împlinit din ce în ce mai mult scopul creării sale și ar fi reflectat din ce în ce mai fidel slava Creatorului.

Aceste lucruri au fost însă pierdute prin neascultare. Prin păcat, asemănarea cu divinul a fost mânjită — aproape că a fost ștearsă cu desăvârșire. Puterile fizice ale omului au slăbit, capacitățile sale mintale au scăzut, viziunea sa spirituală s-a încețoșat. Omul devenise supus morții. Cu toate acestea, rasa umană nu a fost lăsată pradă deznădejdii. Planul de mântuire fusese rânduit prin acea iubire și îndurare infinită și a fost îngăduită o viață de punere la probă. Refacerea în om a chipului Creatorului său, readucerea sa la perfecțiunea în care fusese creat, sprijinirea dezvoltării trupului, minții și sufletului, astfel încât să poată fi împlinit scopul divin avut în vedere la crearea lui, — iată care avea să fie lucrarea de răscumpărare. Acesta este obiectul educației, marele obiectiv al vieții.

Iubirea, temelia creației și a răscumpărării este baza adevăratei educații. Acest lucru este făcut clar în Legea pe care a dat-o Dumnezeu, ca să fie o călăuză a vieții. Prima și cea mai mare poruncă este: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău”. Luca 10:27. A-L iubi pe El, pe Cel Nesfârșit, pe Cel Atoatecunoscător, cu toată puterea, cu toată mintea și cu toată inima înseamnă cea mai înaltă dezvoltare a oricărei puteri. Înseamnă că în toată făptura — trup, minte și suflet în aceeași măsură — va fi refăcut chipul lui Dumnezeu.          

Asemenea primei porunci este și cea de-a doua: „să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Matei 22:39. Legea iubirii pretinde consacrarea trupului, minții și sufletului în slujba lui Dumnezeu și a semenilor noștri. Și această slujire, în timp ce face ca noi să fim o binecuvântare pentru alții, ne aduce nouă înșine cele mai mari binecuvântări. Altruismul stă la baza oricărei dezvoltări reale. Printr-o slujire altruistă ne cultivăm în gradul cel mai înalt fiecare calitate. Devenim din ce în ce mai mult părtași la natura divină. Suntem potriviți pentru cer, pentru că primim cerul în inimile noastre.

Întrucât Dumnezeu este Izvorul oricărei cunoașteri reale, primul obiectiv al educației noastre este, după cum am văzut deja, să ne îndreptăm mintea către ceea ce descoperă El Însuși despre Sine. Adam și Eva au primit cunoștințe prin directă comuniune cu Dumnezeu; și au învățat despre El prin lucrările Sale. Toate lucrurile create, în desăvârșirea lor originară, erau o expresie a modului în care gândește Dumnezeu. Pentru Adam și Eva, natura era plină de înțelepciune divină. Însă prin încălcarea Legii, omul a încetat să mai învețe de la Dumnezeu prin comuniune directă și, într-o mare măsură, prin lucrările Sale. Pământul, stricat și murdărit de păcat, nu reflectă decât prea puțin slava Creatorului. Este adevărat că lecțiile Sale nu au fost șterse. Pe fiecare pagină din marele volum al lucrărilor Sale create se poate încă vedea scrisul Său de mână. Natura încă vorbește despre Creatorul ei. Totuși, aceste descoperiri sunt parțiale și nedesăvârșite. Iar în starea noastră căzută, cu puterile diminuate și vederea slabă, suntem incapabili de a face interpretări corecte. Avem nevoie de descoperirea mai amplă, făcută de Însuși Dumnezeu, pe care a dat-o în Cuvântul Său scris.

Sfintele Scripturi sunt standardul perfect al adevărului și, având o asemenea caracterizare, ar trebui să li se dea locul cel mai înalt în educație. Pentru a obține o educație vrednică de acest nume, trebuie să dobândim o cunoaștere a lui Dumnezeu, Creatorul, și a lui Hristos, Răscumpărătorul, așa cum sunt Ei descoperiți în Cuvântul sacru.

Fiecare făptură omenească, creată după chipul lui Dumnezeu, este înzestrată cu o putere asemănătoare cu cea a Creatorului — individualitate, putere de a gândi și a face. Oamenii în care se dezvoltă această putere sunt oameni care poartă responsabilități, care sunt conducători cu inițiativă și care au influență asupra caracterelor. Lucrarea adevăratei educații este aceea de a dezvolta această putere, de a-i antrena pe tineri să gândească ei înșiși, nu doar să reflecte gândirea altor oameni. În loc să-și limiteze studiul la ceea ce au spus sau scris alții, studenții să fie îndrumați către izvoarele adevărului, către vastele câmpuri din natură și revelație, deschise cercetării. Să contemple marile subiecte ale datoriei și destinului — și mintea lor se va lărgi și întări.

În locul unor făpturi educate, dar plăpânde, instituțiile de învățământ vor putea trimite în lume bărbați îndeajuns de puternici pentru a gândi și acționa, bărbați care să fie stăpâni ai împrejurărilor, nu robi ai acestora, bărbați care au o minte largă, un cuget clar și curajul convingerilor proprii.

O asemenea educație oferă mai mult decât doar o disciplină a minții; oferă mai mult decât o pregătire fizică. Ea întărește caracterul, astfel încât adevărul și integritatea nu sunt jertfite pentru dorințe egoiste sau ambiții lumești. Ea fortifică mintea împotriva răului. În loc ca vreo pasiune predominantă să devină o putere pentru a distruge, fiecare motiv și dorință sunt aduse în conformitate cu marile principii ale binelui.

Ce educație poate fi mai înaltă decât aceasta? Ce o poate egala în valoare?

„Ea nu se dă în schimbul aurului curat, nu se cumpără cântărindu-se cu argint; nu se cântărește pe aurul din Ofir, nici pe onixul cel scump, nici pe safir. Nu se poate asemăna cu aurul, nici cu diamantul, nu se poate schimba cu un vas de aur ales. Mărgeanul și cristalul nu sunt nimic pe lângă ea: înțelepciunea prețuiește mai mult decât mărgăritarele.” Iov 28:15-18.

Idealul lui Dumnezeu pentru copiii Săi este mai înalt decât gândirea omenească cea mai înaltă. Evlavia — asemănarea cu Dumnezeu — este scopul care trebuie atins. În fața studentului se deschide o cărare a progresului neîntrerupt. El are de atins un obiectiv, de ajuns la un standard — care include tot ceea ce este bun, pur și nobil. El va înainta cât mai repede și cât mai departe posibil în fiecare ramură a cunoașterii adevărate. Însă eforturile lui vor fi dirijate către obiective care sunt tot atât de îndepărtate de interesele egoiste și vremelnice precum sunt cerurile față de pământ.

Cel care, contribuie la împlinirea scopului divin, de a transmite tinerilor cunoștințele legate de Dumnezeu și de a modela caracterul în conformitate cu al Său, înfăptuiește o lucrare mare și nobilă. Când trezește dorința de a atinge idealul lui Dumnezeu, el înfățișează o educație care este tot atât de înaltă ca și cerul și la fel de întinsă ca Universul; o educație care nu poate fi terminată în această viață, dar care va continua în viața care va veni; o educație care îi asigură studentului care a reușit la școala pregătitoare a pământului un pașaport către una superioară, școala de sus.


Related Articles

Accentuăm noi subiectul cel mai important?

Participam la o întâlnire la care erau prezenți probabil cincizeci de adventiști de ziua a șaptea. La un moment dat,

În fața raportului vieții

 „Mă uitam” spune profetul Daniel, „până când s-au așezat niște scaune de domnie. Și un Îmbătrânit de zile a șezut

Lecții pentru creștini

Al treilea capitol din 1 Corinteni conține instrucțiuni pe care toți aceia care pretind a-L urma pe Isus ar trebui