Isus este din veșnicie

„La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El. În El era viața și viața era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric și întunericul n-a biruit-o. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.”

Acest capitol conturează lucrarea și caracterul Domnului Hristos. Ca unul care înțelege subiectul, Ioan atribuie toată puterea lui Hristos și vorbește despre măreția și maiestatea Lui. El transmite mai departe razele divine ale adevărului prețios, ca lumina care vine de la soare. El prezintă pe Domnul Hristos ca singurul Mijlocitor între Dumnezeu și omenire.

Doctrina întrupării Domnului Hristos în trup omenesc este un mister, „chiar taina ținută ascunsă din veșnicii și în toate veacurile.” Aceasta este taina cea mare și profundă a evlaviei. „Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi.” Hristos a luat asupra Sa natura umană, o natură inferioară naturii Sale cerești. Nimic altceva nu arată bunăvoința minunată a lui Dumnezeu, ca aceasta. „El a iubit atât de mult lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu.” Ioan prezintă acest subiect minunat cu o asemenea simplitate, astfel încât toți să înțeleagă ideile prezentate și să fie luminați.

Domnul Hristos nu doar ne-a făcut să credem că a luat natura umană, El a luat-o cu adevărat. În realitate, El a avut natura umană. „Deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El Însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele.” El a fost fiul Mariei, sămânța lui David potrivit descendenței umane. El S-a declarat a fi om, chiar Omul Isus Hristos. „Acest om” scrie Pavel, „a fost găsit vrednic să aibă o slavă cu atât mai mare decât a lui Moise, cu cât cel ce a zidit o casă are mai multă cinste decât casa însăşi.”

Dar, în timp ce Cuvântul lui Dumnezeu vorbește despre umanitatea Domnului Hristos, atunci când a fost pe pământ, de asemenea, vorbește hotărât în ceea ce privește preexistența Sa. Cuvântul a existat ca o ființă divină, ca Fiul veșnic al lui Dumnezeu, în unire și unitate cu Tatăl Său. Din veșnicie a fost Mijlocitorul legământului, Cel în care toate națiunile de pe pământ, evrei și neamuri, dacă Îl acceptau, urmau să fie binecuvântate. „Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.” Înainte ca oamenii și îngerii să fie creați, Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.

Lumea a fost făcută prin El, „și fără El nimic nu a fost făcut.” Dacă Hristos a făcut toate lucrurile, El a existat înaintea tuturor lucrurilor. Cuvintele rostite cu privire la acest lucru sunt atât de hotărâte încât nimeni nu trebuie să rămână în îndoială. În primul rând Hristos a fost Dumnezeu, în cel mai înalt sens. El a fost cu Dumnezeu din veșnicie, Dumnezeu peste toate, binecuvântat în vecii vecilor.

Domnul Isus Hristos, Fiul divin al lui Dumnezeu, a existat din veșnicie, o persoană distinctă, dar una cu Tatăl. El a fost slava covârșitoare a cerului. El a fost comandantul inteligențelor cerești, adorarea îngerilor Îi era oferită ca un drept al Său. Aceasta nu a fost nicio jefuire a lui Dumnezeu. „Domnul m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui. Eu am fost aşezată din veşnicie, înainte de orice început, înainte de a fi pământul. Am fost născută când încă nu erau adâncuri, nici izvoare încărcate cu ape, am fost născută înainte de întărirea munţilor, înainte de a fi dealurile, când nu era încă nici pământul, nici câmpiile, nici cea dintâi fărâmă din pulberea lumii. Când a întocmit Domnul cerurile, eu eram de faţă; când a tras o zare pe faţa adâncului.”

Există lumină și slavă în adevărul că Hristos a fost una cu Tatăl, înainte de întemeierea lumii. Aceasta este lumina care strălucește într-un loc întunecat, făcându-l splendid, original. Acest adevăr, infinit de misterios în sine, explică alte adevăruri tainice și de altfel inexplicabile, în timp ce acesta este pus în lumina, de care nu te poți apropia și pe care nu o poți cuprinde.

„Înainte ca să se fi născut munţii şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu!” „Norodul acesta, care zăcea în întuneric, a văzut o mare lumină; şi peste cei ce zăceau în ţinutul şi în umbra morţii, a răsărit lumina.” Aici preexistența lui Hristos și scopul venirii Sale în lumea noastră, sunt prezentate în fascicule de lumină vie de la tronul cel veșnic. „Acum, strânge-ţi rândurile în cetate, ceata Sionului, căci suntem împresuraţi! Judecătorul lui Israel este lovit cu nuiaua pe obraz! Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.” „Noi propovăduim pe Hristos cel răstignit” declară Pavel, „care pentru iudei este o pricină de poticnire, iar pentru greci o nebunie, dar pentru cei care sunt chemați, fie iudei, fie greci, este puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu.”

Manifestarea lui Dumnezeu în trup este într-adevăr un mister, și fără ajutorul Duhului Sfânt nu putem spera să înțelegem acest subiect. Lecția de cea mai mare smerenie pe care omul trebuie să o învețe este nimicnicia înțelepciunii omului, și nebunia de a încerca prin propriile eforturi, fără ajutor, să-L descopere pe Dumnezeu. El își poate exercita puterile mintale până la maxim, poate avea ceea ce lumea numește o educație superioară, dar poate fi încă ignorant în ochii lui Dumnezeu. Filozofii antici se lăudau cu înțelepciunea lor, dar cât valorează aceasta înaintea lui Dumnezeu? Solomon a avut multe cunoștințe, dar înțelepciunea lui a fost o nebunie, pentru că nu știa să stea în curăție morală, fără de păcat, în puterea unui caracter modelat după asemănarea divină. Solomon ne-a spus rezultatul cercetărilor sale, eforturilor sale sârguincioase, investigațiilor sale perseverente. El declară înțelepciunea sa cu totul o deșertăciune.

Prin înțelepciune lumea nu L-a cunoscut pe Dumnezeu. Estimarea lor cu privire la caracterul divin, cunoștințele imperfecte în ceea ce privește atributele Sale, nu a mărit cunoștința lor intelectuală. Mintea lor nu a fost înnobilată în conformitate cu voința divină, ci s-au cufundat într-o grosolană idolatrie. „S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit, şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare.” Aceasta este valoarea cunoștințelor departe de Hristos.

„Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” declară Hristos, „nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” Hristos este învestit cu puterea de a da viață tuturor creaturilor. „După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine, şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine va trăi şi el prin Mine. Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă.” Hristos nu se referă aici la învățătura Sa, ci la persoana Sa, divinitatea caracterului Său. „Adevărat, adevărat vă spun vouă” spune El. „Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce-l vor asculta vor învia. Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine. Şi I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului.”

Dumnezeu Tatăl și Domnul Hristos au știut de la început de apostazia lui Satana și de căderea lui Adam prin puterea înșelătoare a apostatului. Planul de mântuire a fost conceput pentru a răscumpăra neamul omenesc căzut, pentru a le oferi o nouă șansă. Hristos a fost numit ca Mijlocitor de la creațiune, pus din veșnicie să fie înlocuitorul și garantul nostru. Înainte ca lumea să fie făcută, a fost aranjat ca divinitatea lui Hristos să fie învăluită în umanitate. „Mi-ai pregătit un trup”, a spus Domnul Hristos. Dar El nu a venit în formă umană până când timpul nu a fost împlinit. Apoi a venit în lumea noastră ca un prunc, în Betleem.

Niciun om născut în lumea aceasta, nici celor mai înzestrați copii ai lui Dumnezeu, nu le-a fost oferită o asemenea demonstrație de bucurie ca la întâmpinarea Pruncului născut în Betleem. Îngerii lui Dumnezeu I-au adus laude pe dealurile și câmpiile din Betleem. „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui”, au cântat ei. O, dacă familia omenească ar recunoaște astăzi acest cânt. Declarațiile făcute atunci, melodiile auzite, vor crește și se vor extinde până la sfârșitul timpului și vor răsuna până la marginile pământului. Când Soarele Neprihănirii va răsări cu vindecare în aripile Sale, cântecul început pe dealurile Betleemului, se va reauzi prin vocea unei gloate mari, ca vuietul unor ape multe, „Aleluia, Domnul, Dumnezeul atotputernic, domnește.”

Prin ascultarea Lui de toate poruncile lui Dumnezeu, Hristos a adus răscumpărarea omului. Acest lucru a fost realizat îmbrăcându-se cu veșmintele umanității. Astfel, Hristos a oferit umanității viață. Lucrarea de răscumpărare este de a aduce omenirea în Hristos, de a aduce omenirea căzută în unitatea cu divinitatea. Hristos a luat natura umană pentru ca oamenii să poată fi una cu El, la fel cu El este una cu Tatăl, pentru ca Dumnezeu să-i iubească pe oameni la fel cum Îl iubește pe singurul Său Fiu, pentru ca oamenii să poată fi părtași de natură divină, și să fie desăvârșiți în El.

Duhul Sfânt care vine de la singurul Fiu al lui Dumnezeu, leagă agentul uman, trup, suflet și spirit, de natura perfectă divino-umană a lui Hristos. Această unire este reprezentată de legătura viței cu ramurile ei. Omul finit este unit cu umanitatea lui Hristos. Prin credință natura umană este unită cu natura lui Hristos. Suntem făcuți una cu Dumnezeu, în Hristos.

Ellen White, Review and Herald, 5 aprilie 1906

Vezi mai multe articole despre trioul ceresc.