Conferința biblică din 1919 - scurtă analiză

Adventiștii care l-au auzit pe Charles Wheeling vorbind despre Ellen White au ajuns la concluzia că acesta este împotriva lucrării profetului și a darului manifestat în viața ei de slujire. Și nu e singurul, dar numele lui este amintit aici pentru că foarte mulți adventiști de astăzi îi datorează lui lipsa de încredere în Spiritul Profetic. După cum lumea adventistă din Europa a fost la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de al XX-lea influențată negativ de Conradi în ceea ce privește Spiritul Profeției, așa tinerii adventiști îi datorează lui Wheeling convingerea pe care o au acum în ceea ce o privește pe serva Domnului. Wheeling nu mai este adventist, în mod special pentru că a dat la o parte și adevărurile cuprinse în Daniel și Apocalipsa. Dar mulți adventiști sunt „adventiști”, deși nu cunosc cu claritate aceste adevăruri și au aceeași convingere în ceea ce privește Spiritul Profetic. În anul 1994 Charles Wheeling a făcut publice anumite extrase din ceea ce s-a numit Conferința biblică din 1919. În cadrul bisericii noastre au avut loc patru conferințe biblice: 1919, 1952, 1974 și ultima în 1980. Prima conferință biblică s-a ținut la Washington din 1 până în 21 iulie 1919. Conferința a avut loc cu ușile închise și au participat la ea profesori de Biblie și de istorie, editori și membri ai comitetului Conferinței Generale. Deși la această conferință au fost discutate mai multe subiecte, au fost făcute publice, prin intermediul lui Wheeling, doar anumite copii ale unei discuții pe tema Spiritului Profeției. Wheeling a sperat că prin distribuirea acestor copii va câștiga de partea vederilor sale eronate în ceea ce privește Spiritul Profeției și pe alți adventiști. Materialele au început să circule prin bisericile adventiste fiind distribuite în special de pastorii liberali. Apoi acestea au luat calea internetului și s-au răspândit în întreaga lume. Scopul acestei mișcări politice a fost acela de a arăta adventiștilor, în special celor de generație tânără, că mulți din liderii Bisericii Adventiste nu au crezut în Spiritul Profetic. Desigur, dacă tinerii și-ar fi făcut timp, printre jocurile pline de divertisment de la companioni și Amicus, sau dacă ar fi lăsat la o parte seratele și jocurile de competiție creștinească, pentru a arunca o privire în scrierile inspirate ale lui Ellen White ar fi aflat chiar de la ea că mulți dintre lideri nu o prețuiau, ba chiar lucrau împotriva sfaturilor lor. Astfel, informația oferită de profet i-ar fi ferit de o lepădare a darului profetic manifestat în viața lui Ellen White și ar fi ferit biserica de foarte multe crize pe care le trăim și le vom resimți și în viitor.

„Calea mea este blocată de către frații mei. Nu pot ajunge la cei la care vrea să ajungă Dumnezeu și să-i ajute. Când frații mei îmi vor spune că au acționat după o idee greșită în ce mă privește pe mine și lucrarea mea, […], când vor arăta respect și onoare față de lucrarea spiritului lui Dumnezeu prin oricine alege El să lucreze, atunci lucrarea mea va fi limpede…” – Materialele 1888, 255-256.

„Bărbații care ar fi trebuit să îmi țină mâinile în lucrare, s-au străduit din toate puterile lor să mă slăbească și să mă descurajeze.” – Materialele 1888, 745.

„Starea bisericilor este aceasta: dacă va fi adresată vreo mustrare celor greșiți, ei vor cita pe conducătorii care nu primesc mărturiile.” – Materialele 1888, 704.

Nu vom reda aici discuțiile purtate în acea întâlnire, ci ne vom rezuma la a aminti câteva aspecte utile și a trage câteva concluzii. Citind copiile discuțiilor observi că multe din întrebările ridicate au fost îndreptate spre președintele Conferinței Generale, A.G. Daniells. Dar discuțiile s-au purtat și între ceilalți participanți la întâlnire, scoțând în evidență o oarecare reținere din partea unora de a fi foarte direcți în ceea ce afirmă, dar și o atitudine care se vede a fi pe față împotriva Spiritului Profetic.

Câteva aspecte importante ale discuției din cadrul Conferinței biblice din 1919 vor fi redate mai jos, fără a intra în foarte multe detalii. Ceea ce trebuie făcut cunoscut este un pasaj din scrierile ei care va lămuri pe mulți:

„Sunt însărcinată să spun poporului, care nu-și dă seama, că diavolul are dispozitiv după dispozitiv și le desfășoară în moduri în care ei nu se așteaptă. Agențiile satanice vor căuta modalități de a face din sfinți păcătoși. Vă spun acum, că atunci când voi fi condusă la odihnă, mari schimbări vor avea loc. Nu știu când voi fi luată și doresc să-i avertizez pe toți despre dispozitivele diavolului. Vreau ca oamenii să știe că i-am avertizat pe deplin înainte de moartea mea.” – Manuscrisul 1, 24 februarie 1915.

Desigur, ea știa că unul din dispozitivele diavolului era acela de a discredita lucrarea ei. Pasajul de mai sus nu include doar acest aspect, dar trebuie să știm că Ellen White ne-a avertizat în general în ceea ce privește atacurile Satanei, iar în special ne-a spus ce se va petrece în viitor cu Spiritul Profetic. Ce a spus ea se poate vedea în copiile discuțiilor de la Conferința biblică din 1919 și în toată istoria noastră, trecută, prezentă și viitoare.

Unul din subiectele aflate în discuție la acea întâlnire este și astăzi discutat în rândurile noastre – avem noi nevoie, în înțelegerea Bibliei, de scrierile Spiritului Profetic? Concluzia trasată la acea întâlnire și la care au ajuns mulți, este că nu avem nevoie de Ellen White pentru a înțelege Biblia. Cum rămâne atunci cu următoarele declarații:

„În timpul nopţii îmi sunt descoperite în viziune multe lucruri. Scripturile îmi sunt înfăţişate pline de har şi de bogăţie. Domnul îmi spune: «Priveşte aceste lucruri şi meditează la ele. Poţi să ceri harul bogat al adevărului, care hrăneşte sufletul. Să nu ai nimic de a face cu controversa, cu disensiunea şi cu cearta care aduc întuneric şi descurajare în suflet. Adevărul este clar, curat şi plăcut… Spune adevărul în credinţă şi cu dragoste şi lasă rezultatele în seama lui Dumnezeu. Lucrarea nu este a ta, ci a Domnului. În toate soliile tale, vorbeşte ca una căreia i-a vorbit Domnul. El este autoritatea ta şi El îţi va dărui harul Lui susţinător».” — Scrisoare nepublicată, 2 decembrie 1902.

Aceste cuvinte au fost scrise în perioada în care se tipărea Mărturii pentru biserică, volumul 7. La scurt timp după apariţia cărţii, ea a scris despre volumele şase şi şapte, următoarele:

„M-am simţit îndemnată să-i invit pe membrii bisericilor noastre să studieze ultimele două volume din Mărturii pentru biserică. Când am scris aceste cărţi, am fost adânc inspirată de Duhul lui Dumnezeu… Ele sunt pline de învăţături preţioase. În viziunile din timpul nopţii, Domnul mi-a spus că adevărul conţinut în aceste cărţi trebuie să ajungă la membrii bisericilor noastre, deoarece mulţi sunt indiferenţi cu privire la mântuirea lor.” — Scrisoare nepublicată, 15 aprilie, 1903. – LS, 433.

„Ellen White nu este sursa acestor cărţi. Ele conţin învăţătura pe care Dumnezeu i-a dat-o pe parcursul vieţii. Ele conţin lumina preţioasă, aducătoare de mângâiere, pe care Dumnezeu a dat-o cu îndurare aceleia care L-a slujit, spre a fi dată lumii. De pe paginile lor, această lumină trebuie să strălucească în inimile bărbaţilor şi femeilor, conducându-i la Mântuitorul. Domnul a declarat că aceste cărţi trebuie răspândite pretutindeni în lume. În ele există un adevăr care este, pentru cel ce îl primeşte, o mireasmă de viaţă spre viaţă. Ele sunt martori fără grai pentru Dumnezeu. În trecut, ele au constituit mijlocul prin care multe suflete au fost convinse şi convertite. Mulţi le-au citit cu mare interes şi au fost călăuziţi să înţeleagă eficienţa ispăşirii lui Hristos şi să se încreadă în puterea acesteia. Ei au fost călăuziţi să-şi consacre sufletele Creatorului lor, aşteptând şi nădăjduind în venirea Mântuitorului, pentru a-i lua pe cei iubiţi ai Săi în căminul lor veşnic. În viitor, aceste cărţi trebuie să desluşească evanghelia multor altora, cărora să le descopere calea mântuirii.” — The Review and Herald, 20 ianuarie 1903.

„Când am plecat în Colorado, am fost aşa de împovărată pentru tine, încât, în slăbiciunea mea, am scris multe pagini ca să fie citite în adunarea voastră de tabără. Slabă şi tremurând, m-am sculat la orele trei dimineaţa ca să-ţi scriu. Dumnezeu vorbea prin ţărâna aceasta. Poţi să spui că această comunicare a fost numai o scrisoare. Da, era o scrisoare, dar inspirată de Duhul lui Dumnezeu, ca să aducă înaintea minţii tale lucrurile care mi-au fost arătate. În aceste scrisori pe care le-am scris, în mărturiile pe care le aduc, îţi prezint ceea ce Domnul mi-a prezentat. Nu scriu niciun singur paragraf pe hârtie care să exprime numai ideile mele. Ele sunt ceea ce Dumnezeu mi-a prezentat în viziune — razele cele preţioase de lumină strălucind de la tronul lui Dumnezeu.”– Mărturii, vol. 5, pagina 67.

„Scopul publicării mărturiilor este acela ca şi cei care nu sunt scoşi în evidenţă în mod personal, dar care sunt tot atât de greşiţi ca şi cei mustraţi, să poată fi avertizaţi prin reproşurile făcute altora. M-am gândit că n-ar fi de datoria mea să mă adresez ţie în mod personal. Totuşi, când transmit mărturiile individuale celor care sunt în primejdie de a neglija datoria lor pentru cauza lui Dumnezeu, suferind astfel o pagubă, o pierdere, pentru propriile lor suflete, nu mă simt liberă să las cazul tău fără să-ţi scriu. Ultima viziune mi-a fost dată cu mai mult de doi ani în urmă. Atunci am fost îndrumată să scot în evidenţă principii generale, în vorbire şi în scriere, şi în acelaşi timp să menţionez primejdiile, greşelile şi păcatele unor persoane, ca toţi să poată fi avertizaţi, mustraţi şi sfătuiţi. Am văzut că toţi trebuie să-şi cerceteze îndeaproape propriile lor inimi şi vieţi, ca să vadă dacă n-au făcut şi ei aceleaşi greşeli pentru care alţii au fost mustraţi, şi dacă avertizările date pentru alţii nu se aplică şi în cazurile lor. Dacă da, ei trebuia să simtă că sfatul şi reproşurile le-au fost date în mod special şi trebuia să facă o aplicare tot atât de practică a lor, ca şi când ele ar fi fost adresate lor.” – Mărturii, volumul 2, pagina 687.

Când lumina care vine din aceste texte atinge inimile umile ale copiilor lui Dumnezeu, cuvintele participanților la Conferința biblică din 1919 sună ca mecanismul gravitațional prevăzut cu un cuțit masiv, mobil, de formă trapezoidală, care alunecă ghidat, construit în scopul decapitării rapide a condamnatului, Spiritul Profetic.

C.L. Taylor: Putem să acceptăm explicațiile Scripturii pe care ea le dă? Depind una de alta?

A.G. Daniells: Trebuie să mergem la explicațiile ei pentru ca să înțelegem Biblia? Asta-i întrebarea?

C.L. Taylor: Este drept pentru ei, ca în studiul acelor texte (Biblia) să aducă Spiritul Profetic pentru a-i ajuta în înțelegerea lor sau ar trebui să lase chestiune asta total pe dinafară?

A.G. Daniells: Noi trebuie să ne luăm interpretarea din Carte (Biblia). În principal. Eu cred că, Cartea, Biblia se explică pe sine. Și cred că putem înțelege Cartea, în mod esențial prin Carte, fără să ne bazăm pe mărturii pentru a dovedi.

A.G. Daniells: Nu este poziția noastră și nu este corect că Spiritul Profetic este singurul interpret al Bibliei. Aceasta este o doctrină falsă, o vedere falsă. Nu o voi susține. Ce ar fi făcut oamenii din timpul lui Ioan și până astăzi dacă nu ar fi existat nicio cale de a înțelege Biblia decât prin scrierile Spiritului Profetic? … Ce ar fi făcut cei din România? …

I-aș întreba pe străbunicii noștri care s-au întâlnit în 1919, dar și pe cei vii de astăzi: avem noi nevoie de scrierile lui Pavel pentru a înțelege Tora lui Moise? Dar, oare avem nevoie de Evanghelii pentru a înțelege profeți ca Isaia și Ieremia? Dar de Daniel pentru a înțelege Apocalipsa? Probabil că cei mai mulți vor răspunde cu da. Atunci de ce nu a trimis Dumnezeu pe cineva să scrie pe vremea lui Moise, ce a scris Pavel în epistolele sale? De ce Daniel și Apocalipsa nu sunt o singură carte? Problema este că de-a lungul timpului adevărul a fost pierdut, nu pentru că nu a fost dat cu claritate atunci când a fost rostit prima dată, ci pentru că oamenii au preferat să-l uite. De aceea este nevoie de Spiritul Profetic pentru a înțelege Biblia. Dacă credem altfel, uităm experiența apariției mișcării profetice adventiste:

„După trecerea timpului din 1844 am cercetat pentru adevăr ca pentru o comoară ascunsă. M-am întâlnit cu frații și am studiat cu seriozitate și sârguință. Deseori stăteam împreună târziu noaptea și uneori toată noaptea, rugându-ne pentru lumină și studiind Cuvântul. Din nou și din nou acești frați s-au întâlnit ca să studieze Biblia, pentru ca să poată înțelege însemnătatea ei, și să fie pregătiți să o prezinte cu putere la alții. Când ajungeau la punctul în studiul lor unde spuneau, «Nu putem face mai mult», Spiritul Domnului venea asupra mea. Eram deseori luată în viziune și mi se dădea o explicație clară a acelor pasaje pe care le studiam, cu instrucțiunea referitor la cum trebuia să lucrăm și să învățăm pe alții în mod efectiv. În felul acesta a fost dată lumina care ne-a ajutat să înțelegem Scripturile în legătură cu Hristos, lucrarea și preoția Lui. O linie de adevăr extinzând din timpul acela până la vremea când aveam să intrăm în cetatea lui Dumnezeu mi-a fost făcută clară și am dat altora instrucțiunile pe care Domnul mi le-a dat. În toată perioada aceasta n-am putut să înțeleg raționamentul fraților. Mintea mea era ca și încuiată și nu puteam înțelege însemnătatea textelor pe care le studiam. Aceasta a fost una dintre cele mai mari întristări ale vieții mele. Am fost în această stare a minții până când toate punctele principale ale credinței noastre au fost făcute clare în mințile noastre, în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu. Frații știau că, atunci când nu eram în viziune, nu puteam să înțeleg aceste lucruri, iar ei au acceptat descoperirea dată mie ca o lumină venită direct din cer. Multe erezii s-au ridicat și cu toate că atunci eram doar puțin mai mult decât un copil, am fost trimisă de Domnul din loc în loc să mustru pe aceia care credeau aceste doctrine false. Existau aceia care erau în pericol de fanatism și am fost îndemnată în numele Domnului să le dau avertizarea din cer.” - Review and Herald, 25 mai 1905.

De ce se aflau în impas așteptătorii revenirii și de ce Dumnezeu a folosit-o pe Ellen White și nu i-a lăsat să muncească mai mult? Important este că Dumnezeu a ales să ne ușureze zbuciumul și ne-a oferit un ajutor la vreme de nevoie.

„Dumnezeu a trimis poporului Său multă îndrumare, line după linie, precept după precept, puțin aici puțin acolo. Puțină atenție este acordată Bibliei și Dumnezeu a dat o lumină mai mică pentru a conduce bărbații și femeile la lumina mai mare. O, cât bine s-ar fi realizat dacă aceste cărți, care conțin această lumină, ar fi fost citite cu o determinare de a îndeplini principiile pe care le conțin!” – Review and Herald, 20 ianuarie 1903.

De ce a trimis Dumnezeu o lumină mai mică? Conform lui Daniells și altora, pentru că nu avem nevoie de ea pentru a înțelege Biblia. Conform Domnului, pentru că nu i s-a acordat Bibliei suficientă atenție și pentru că prin acestea s-ar realiza mult bine. Cui? Lucrării lui Dumnezeu. Ellen White a fost un profet, unul dintre profeți, cu nimic diferită în inspirație față de Isaia, Ieremia, Amos și alții. „Ursuzlâcul” sorei White a fost că a trăit printre ei, iar scrierile ei sunt printre noi azi. Pentru că vorbele lui Dumnezeu sunt vii, deși profetul este mort. De ce Ellen White este singurul interpret al Bibliei? Pentru că numai un profet poate „interpreta”, un om doar asculta. Niciun profet sau scriitor al Bibliei nu a trăit în aceste timpuri și de aceea Dumnezeu a dorit să ne transmită prin serva Sa o solie pentru aceste timpuri. Prin asta ne-a arătat că solia a fost aceeași dintotdeauna. Lumina mai mică a descoperit lumina mai mare. Dacă nu ar fi Ellen White un interpret al Bibliei, cine ar trebui să fie? Învățătorul legii, care a plecat de la Ierusalim să-și facă studiile la Alexandria, sau învățătorul legii care își face astăzi studiile pe metodica și pedagogia Alexandriei moderne? Cu siguranță, niciunul. Poate că Daniells se gândea că ar fi putut fi el și oricare adventist care declară că ar trebui să o lăsăm deoparte pe Ellen White crede la fel. Acestora trebuie să le spunem: pe aici nu se trece! Duhul Sfânt este un alt interpret al Scripturii, dar El a ales să lucreze cu Ellen White: „Când am scris aceste cărţi, am fost adânc inspirată de Duhul lui Dumnezeu” - Scrisoare nepublicată, 15 aprilie 1903. Se poate declara la fel atunci când se susține că ar trebui să nu o folosim pe Ellen White pentru înțelegerea Bibliei sau pentru explicații teologice?

Deci, scrierile lui Ellen White nu ar trebui folosite pentru înțelegerea Bibliei de către adventiști, conform unor lideri ca Daniells și alții care nu îndrăznesc însă să folosească un limbaj prea deschis, deși raportarea lor prin ascultare față de aceste scrieri îi completează.

A.G. Daniells: Am auzit pastori spunând că Spiritul Profetic este interpretul Bibliei …

J.M. Anderson: Și el a spus, de asemenea, „interpretul infailibil”

C.M. Sorenson: Expresia aceasta a fost anulată. Aceasta nu este poziția noastră.

A.G. Daniells: Nu este poziția noastră.

Spiritul profetic, darul lui Dumnezeu, este sau nu interpretul Scripturii? Are biserica rămășiței acest dar? „Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu, şi ţin mărturia lui Isus Hristos.” - Apocalipsa 12:17, „Căci mărturia lui Isus este duhul proorociei.” - Apocalipsa 19:10. Și cum se raportează la acest dar biserica? Este adevărat că Ellen White nu este infailibilă, dar ce i-a spus Dumnezeu să ne spună nouă este Cuvântul lui Dumnezeu. Asta este ceea ce deranjează. Dacă am fi avut o persoană carismatică și un vorbitor plăcut nu ne-ar fi deranjat, dar pentru că a purtat soliile divine a fost un ghimpe în coastă pentru mulți lideri. Credeți că le-a fost mai greu acestor pastori să spună cele de mai sus, decât le-a fost altora să o trimită în Australia ca să scape de ea?

„Nu v-am făcut cunoscut, cred, toate operațiunile care m-au condus aici în Australia. Poate că nu veți înțelege această chestiune niciodată. Domnul nu a fost implicat în plecarea noastră din America. El nu a descoperit că a fost voia Lui ca eu să părăsesc Battle Creek (n.tr. localitatea unde se afla sediul Conferinței Generale). Domnul nu a plănuit aceasta, dar v-a lăsat pe toți să acționați conform propriei imaginații. Domnul ar fi dorit ca W.C. White, mama sa și colaboratorii ei să rămână în America. Era nevoie de noi în inima lucrării și dacă percepția voastră spirituală ar fi înțeles adevărata situație, voi nu ați fi consimțit la mișcările făcute. Dar Domnul citește inimile tuturor. A existat o așa mare dorință ca să fim plecați, astfel încât Domnul a permis ca acest lucru să se întâmple. Cei care erau epuizați de mărturiile purtate au fost lăsați fără persoanele care le purtau. Separarea noastră de Battle Creek a fost făcută pentru a lăsa oamenii să-și aibă propria dorință și cale, pe care o considerau superioară căii lui Dumnezeu.” – Materialele 1888, 1622

Dacă în timp ce profetul trăia i s-a pregătit un loc de exil, cu cât mai ușor i se putea face asta după moarte? Desigur, fără a da impresia că acesta este scopul final și poate unii făceau asta fără să realizeze.

Sunt multe alte lucruri prezente în acele copii, unele bune și altele rele. În timp ce ne bucurăm pentru cele bune, ne dezamăgește faptul că au fost amestecate cu erori. Un alt aspect al acelor discuții ar trebui amintite spre încheierea acestei scurte analize.

L.L. Caviness: Înțelegi că primii credincioși și-au luat înțelegerea din Biblie, sau a venit prin Spiritul Profeției?

A.G.Daniells: Și-au luat înțelegerea din Scripturi în timp ce ei înșiși o studiau. Mă doare să aud despre ce vorbesc unii oameni, că Spiritul Profeției a condus și a dat toate instrucțiunile, toate doctrinele către pionieri și că ei le-au acceptat.

Așa am fost învățat și eu să cred, că Ellen White doar confirma rezultatele cercetărilor lor. Însă când am citit pentru prima dată următorul pasaj am renunțat la această învățătură.

„Deseori stăteam împreună târziu noaptea și uneori toată noaptea, rugându-ne pentru lumină și studiind Cuvântul. Din nou și din nou acești frați s-au întâlnit ca să studieze Biblia, pentru ca să poată înțelege însemnătatea ei, și să fie pregătiți să o prezinte cu putere la alții. Când ajungeau la punctul în studiul lor unde spuneau, «Nu putem face mai mult», Spiritul Domnului venea asupra mea. Eram deseori luată în viziune și mi se dădea o explicație clară a acelor pasaje pe care le studiam, cu instrucțiunea referitor la cum trebuia să lucrăm și să învățăm pe alții în mod efectiv. În felul acesta a fost dată lumina care ne-a ajutat să înțelegem Scripturile în legătură cu Hristos, lucrarea și preoția Lui. O linie de adevăr extinzând din timpul acela până la vremea când aveam să intrăm în cetatea lui Dumnezeu mi-a fost făcută clară și am dat altora instrucțiunile pe care Domnul mi le-a dat. În toată perioada aceasta n-am putut să înțeleg raționamentul fraților. Mintea mea era ca și încuiată și nu puteam înțelege însemnătatea textelor pe care le studiam. Aceasta a fost una dintre cele mai mari întristări ale vieții mele. Am fost în această stare a minții până când toate punctele principale ale credinței noastre au fost făcute clare în mințile noastre, în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu. Frații știau că, atunci când nu eram în viziune, nu puteam să înțeleg aceste lucruri, iar ei au acceptat descoperirea dată mie ca o lumină venită direct din cer. Multe erezii s-au ridicat și cu toate că atunci eram doar puțin mai mult decât un copil, am fost trimisă de Domnul din loc în loc să mustru pe aceia care credeau aceste doctrine false. Existau aceia care erau în pericol de fanatism și am fost îndemnată în numele Domnului să le dau avertizarea din cer.” - Review and Herald, 25 mai 1905.

Nu se merită să ne apucăm acum să vedem dacă e vreo doctrină care nu a venit prin ajutorul lui Ellen White, decât dacă dorim să punem în umbră pasajul de mai sus. Modul nostru de raportare la Spiritul Profeției trebuie să fie bine definit. Îl putem defini, fie prin opiniile oamenilor, fie prin ceea ce declară însăși inspirația: „Nu scriu nici un articol în ziar care să exprime pur și simplu părerile mele. Ele reprezintă ceea ce Dumnezeu a deschis înaintea mea în viziune – razele prețioase de lumină strălucind de la tron, este corect. Acesta este adevărul cu privire la articolele din ziare și la cărțile mele. Am fost instruită în conformitate cu Cuvântul în aceste precepte ale Legii lui Dumnezeu.” – Review and Herald, 6 septembrie 1906.

Atitudinea cu care ne raportăm la Spiritul Profeției este, de fapt, manifestată față de Dumnezeu care a dat daruri bisericii pentru ca aceasta să crească prin ele. Când evreii au cerut un împărat, Dumnezeu i-a spus lui Samuel „,Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi va spune; căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei.” – 1 Samuel 8:7. Dorința lor, de a o avea pe serva Domnului plecată de lângă administrația de la Battle Creek, le-a fost împlinită. Care sunt dorințele noastre, în ceea ce privește profetul trimis să ajute această biserică să crească până la statura plinătății lui Hristos? Ele se vor îndeplini!