Diviziunea Nord-Americană (NAD) a emis un comunicat[i] care conține o declarație cu privire la votul CA 2018.
„Acesta este un timp provocator pentru Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din America de Nord. Acțiunile întreprinse la întâlnirea consiliul anual (CA) al Conferinței Generale, la Battle Creek, Michigan, nu au avut pentru biserică rezultatul pentru care noi ne-am trudit. Mulți dintre noi sunt cuprinși de frică, dezamăgire și chiar mânie.
Noi credem că documentul votat, care scoate în evidență un sistem de conducere cu scopul de a trata acele entități ale bisericii care sunt percepute ca nesupunându-se cu politica bisericii, nu urmează valorile biblice vestite de reformatorii protestanți și fondatorii Bisericii Adventiste. Acest document, votat, a făcut posibilă centralizarea puterii și caută să creeze un sistem ierarhic de conducere.
Prin eforturi cooperante, liderii de NAD discută despre modul în care biserica din America de Nord va merge înainte. … Politicile nu ne țin împreună.”
Administrația NAD a trimis un mesaj femeilor hirotonite din cadrul teritoriului ei:
„Dragi surori în Hristos,
Vă trimitem această notă scurtă pentru a vă informa că echipa de conducerea NAD crede în slujirea voastră. Aveți încrederea noastră și asigurarea că vom face tot ce este în puterea noastră să vă întărim și să vă împuternicim.
Acțiunile de duminică după amiaza ale comitetului executiv ale Conferinței Generale nu vă modifică statutul. …
Vă rugăm să înțelegeți că vom continua să lucrăm pentru îndeplinirea visului nostru de a avea în diviziune mii de femei pastor. De-a lungul drumului vor fi câteva obstacole, dar nu vom fi opriți.
…
Slujbașii NAD”
Click aici pentru fișierul PDF original.
Vă încurajez să urmăriți videourile de mai jos pentru a vedea cum trata NAD pe cei care predicau solia adventă, să concluzionați dacă ierarhia a fost votată pe 14 octombrie 2018 sau era deja cimentată inclusiv la NAD, și să vedeți dacă ei ofereau libertatea pe care o cer acum.
[ot-video type="vimeo" url="https://vimeo.com/247985565"]
[ot-video type="vimeo" url="https://vimeo.com/247877257"]
[ot-video type="vimeo" url="https://vimeo.com/247928823"]
[ot-video type="vimeo" url="https://vimeo.com/247942887"]
[ot-video type="vimeo" url="https://vimeo.com/247975106"]
Notă de subsol:
[i] https://www.nadadventist.org/news/nad-statement-2018-general-conference-annual-council-vote
ZA:
a comentat la: Tabăra MAHANAIM
David Ionita:
a comentat la: Tabăra MAHANAIM
Robert Neacsu:
a comentat la: Despre sanctuar