Marți dimineața papa Francisc s-a întâlnit cu o delegație ecumenică a Bisericii Lutherane. Grupul a făcut o călătorie din Finlanda la Roma pentru a celebra sărbătoarea „sfântului” Henry, patronul țării lor. Episcopul lutheran a adresat papei următoarele cuvinte:
„Noi putem aduce lumină și speranță în viața oamenilor din Finlanda, Roma și din întreaga lume. Sfinția voastră, vă mulțumim pentru că ne-ați dat un exemplu din toate acestea.”
Papa Francisc a răspuns la aceste cuvinte repetând o parte din discursul papei Ioan Paul al II-lea adresat acum 30 de ani unei delegații ecumenice ce a venit la Roma pentru același scop.
„«Faptul că ați venit la Roma este o mărturie a eforturilor importante în vederea unității. Faptul că vă puteți ruga împreună este o mărturie a credinței voastre, o credință care prin harul lui Dumnezeu poate ajunge la unitate. Faptul că spuneți crezul împreună este o mărturie pentru o singură credință comună a întregii creștinătăți.» La acel moment de timp primii pași importanți au fost deja făcuți, pe baza unui parcurs ecumenic comun, înspre o unitate a creștinilor deplină și vizibilă. În anii care au trecut s-au făcut multe și, sunt sigur, vor continua a fi făcute în Finlanda pentru ca «comuniunea parțială care există între creștini să crească spre o comuniune deplină în adevăr și caritate.»” - John Paul II, Ut Unum Sint, 14.
Paul Bucur:
a comentat la: Tabăra MAHANAIM
Filip Balt:
a comentat la: Tabăra MAHANAIM
Paul Bucur:
a comentat la: De ce Desmond Ford a greșit cu privire la sanctuar? - partea 1