Iubite frate Daniells, îţi trimit câteva lucruri pe care le-am scris acum câtva timp, dar n-am avut puterea să le cercetez. În lumea creştină de astăzi, fariseismul nu s-a stins. Domnul doreşte să oprească acest drum al ipocriziei, care a devenit atât de solid întemeiat, şi care a împiedicat lucrarea sa, în loc să o […]
Scopul lui Satana a fost întotdeauna acela de a determina pe oameni să privească pentru conducerea lor la alți oameni, mai degrabă decât la Dumnezeu. În orice organizație se pare că se găsesc dintre aceia care sunt doritori să se supună fără ezitare acelora care au autoritate și putere. Știind că cele două grupuri sunt […]
Noi vom înainta în adevărata cunoaștere spirituală, numai dacă ne dăm seama că trebuie să recunoaștem micimea noastră și întreaga noastră dependență de Dumnezeu; dar toți cei care se apropie de Biblie cu un spirit gata de a fi învățat și cu spirit de rugăciune, ca să studieze cuvintele ei ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, […]
În Sabatul din 14 martie 2015, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Chewelah a avut un moment special. Membrii bisericii, care face parte din Diviziunea Nord Americană au oferit un răspuns față de o broșură pe care au primit-o de la diviziune și care promova hirotonirea femeilor. Broșura a fost tipărită în mii de exemplare […]
Fondatorul teologiei eliberării, iezuitul Gustavo Gutierrez, a fost primit la Vatican după ce în trecut se spune că a fost examinat cu atenție de Congregația pentru doctrina credinței din Vatican. „Am fost chemat atunci să vorbesc înaintea Congregației pentru doctrina credinței din Vatican? Da, am fost. A fost o conversație critică? Da, dar nu a […]
Preşedintele Cubei, Raul Castro, a declarat duminică, după o vizită privată la Papa Francisc, că este decis să se întoarcă la biserică şi la credinţă, fiind convins tot mai mult de discursurile şi cuvintele Suveranului Pontif, potrivit ABC News. Raul Castro s-a arătat impresionat de tot ce face Papa Francisc. „Îi citesc toate discursurile şi comentariile, […]
Mesajul de mai jos a fost adresat delegaților la Consiliul Anual al bisericii din anul 1978, de către președintele Conferinței Generale, Robert H. Pierson, care în acea ocazie și-a anunțat demisia din slujirea ca președinte. Dânsul a prevăzut că în viitorul apropiat vor avea loc schimbări dramatice în cadrul bisericii și a prezentat un mesaj […]
Papalitatea știa că poate să aibă succes doar dacă întoarce degetul acuzator al Profeției Biblice. Cum ar putea să facă acest lucru când dovezile sunt așa de evidente? Papalitatea a realizat că pentru a avea succes trebuie să schimbe metoda hermeneutică a istoricismului pe care o foloseau protestanții pentru a interpreta profeția. Doar răsturnând metoda […]
Sursa: catholica.ro - În dimineaţa zilei de luni, 4 mai 2015, Papa Francisc a primit-o în audienţă pe Antje Jackelen, Arhiepiscop luteran de Uppsala, Suedia, care a condus o delegaţie la Vatican din partea Bisericii Evanghelice-Luterane. Papa i-a salutat cordial şi a amintit a 50-a aniversare de anul trecut a decretului Conciliului Vatican II despre ecumenism, […]
Biserica Adventistă din Ungaria s-a împăcat cu grupul care s-a dezlipit de ea acum 40 de ani. Cele două părți au decis să lase deoparte neînțelegerile trecute și să repare dezbinarea produsă, când un grup de pastori tineri și alți membri au decis să se despartă de cei care intraseră în legături neîngăduite. Tamás Ócsai, […]
Arthur White, spunea într-una din cărțile sale, că „certuri și sentimente de răzvrătire au intrat în familiile persoanelor cheie. Uneia dintre aceste familii, Ellen White i-a scris: «Am văzut nu mai puțin de patru îngeri răi controlându-i pe membrii familiei.»” Putem presupune cu ușurință că există certuri și poate răzvrătire în familiile persoanelor cheie din […]
Atunci când Dumnezeu a organizat biserica rămășiței, El a dorit ca frații de la Conferința Generală să reflecte pe deplin caracterul Său și să urmeze planurile Sale cu poporul. În felul acesta vocea lor, era unită cu cea a lui Dumnezeu și El vorbea prin ei. Inima nerenăscută a multora dintre ei, a condus din […]
Una dintre cele mai mari crize care afectează Biserica Adventistă, este criza autorității. Deseori ne întâlnim cu pastori și administratori care, considerându-se puși de Dumnezeu în pozițiile lor, cer ca membrii bisericii să își supună conștiința celor spuse de ei. Aceștia se identifică cu biserica, uitând că membrul de rând este tot parte din biserică. […]
Niciunul dintre cei care s-au împotrivit lucrării lui Hristos nu au putut recunoaște starea națiunii iudaice și a conducătorilor ei. Cei care au recunoscut în persoana lui Isus, pe Unsul cel promis, au putut să numească această stare, apostazie. Aceasta era caracterizată, printre altele, de prezența controlului asupra conștiinței membrilor sinagogilor și de învățături false […]
Textul fundamental pentru organizarea bisericii este Matei 16:18 – „Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” La întrebarea adresată de Isus ucenicilor, „dar voi, cine ziceți că sunt?”, apostolul Petru a recunoscut că El este Unsul, Fiul Dumnezeului cel […]
Iubiţi fraţi care ocupaţi poziţii de răspundere în lucrare, Domnul are o controversă cu voi. Nu e nevoie să specific motivul; acesta a fost prezentat de atâtea ori, pe faţă, înaintea voastră. Mâini curate, scopuri curate, lipsite de egoism, nu au făcut parte din practica voastră, şi binecuvântarea lui Dumnezeu a lipsit de peste mulţi […]
Iubite frate, La ora două dimineaţa, pe când toţi din casă sunt cufundaţi în somn, încep să-ţi scriu aceste rânduri. Mă gândesc la marea biserică din Battle Creek şi la interesele importante care sunt centrate acolo, interese care fac din Battle Creek un câmp misionar în cel mai înalt sens al cuvântului. ... . […]
Pe data de 8 octombrie 2014, cele mai importante denominațiuni ale Statelor Unite, au anunțat lansarea unei organizații multireligioase, Faith Counts (Contează credința) care are scopul de a promova valoarea credinței. Punctul central al celor de la Faith Counts este o campanie media socială, care prezintă istorisiri despre cum credința inspiră, dă putere, motivează și […]
Site-ul nostru folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Puteți opta însă să le dezactivați. Setări cookiesACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Rezumat Confidențialitate
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați pe site. Din aceste cookie-uri, cookie-urile care sunt clasificate ca fiind necesare sunt stocate pe browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem cum utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. doar cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri, însă, poate avea un efect asupra experienței dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.
Paul Bucur:
a comentat la: Tabăra MAHANAIM
Filip Balt:
a comentat la: Tabăra MAHANAIM
Paul Bucur:
a comentat la: De ce Desmond Ford a greșit cu privire la sanctuar? - partea 1