Semnarea cartei ecumenice de la Bologna (Bolonia) este considerată a fi primul pas spre constituirea unui Consiliu Ecumenic al Bisericilor din zona Boloniei.
Straub prezintă un concept care este, fie o descoperire deosebită, fie o filozofie ciudată și posibil periculoasă pentru modul în care privim timpul celei de a doua veniri.
Una dintre cele mai comune expresii regăsite printre crestinii nominali, când vine vorba de aspecte religioase, este următoarea: „Pot înțelege și crede că Dumnezeu mă iartă de păcat, dar mi-e greu să cred că El mă poate feri de păcat.”
Textul de mai jos este predica 15 a lui A. T. Jones din cadrul Sesiunii Conferinței Generale din 1895. Toate predicile se găsesc în cartea Solia îngerului al treilea 1895, disponibilă în aplicație 1888 Minneapolis. Ne ocupăm încă de studiul Numelui lui Isus, care este „Dumnezeu cu noi”. Aşa cum am arătat mai înainte, El […]
De ce mai avem nevoie de încă un studiu despre neprihănirea prin credinţă? Oare nu sunt multe alte subiecte pe care am putea să le studiem cu folos? De ce mai avem nevoie totuşi de încă un studiu despre Evanghelie? În primul rând, deoarece Evanghelia este inima a tot ceea ce suntem în calitate de […]
Pe data de 10 octombrie 2018, revista Adventist Today[i], editată de un grup de adventiști liberali, a publicat un articol al cărui conținut îl voi reda mai jos. Traducătorii care lucrau la studiile școlii de Sabat, despre cartea Apocalipsei, programate pentru primul trimestru al anului 2019, au fost surprinși când au primit o corectare foarte […]
Diviziunea Nord-Americană (NAD) a emis un comunicat[i] care conține o declarație cu privire la votul CA 2018. „Acesta este un timp provocator pentru Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din America de Nord. Acțiunile întreprinse la întâlnirea consiliul anual (CA) al Conferinței Generale, la Battle Creek, Michigan, nu au avut pentru biserică rezultatul pentru care […]
În urma multor mesaje primite în cursul zilei de azi am ajuns la concluzia că subiectul principal al consiliului anual (CA) din 11-17 octombrie 2018, votul din 14 octombrie cu privire la supunere în cadrul organizației, nu a fost prezentat în bisericile noastre. O activitate intensă cu privire la acest eveniment am observat însă în […]
În răspunsul oferit de Conferința Generală s-a afirmat că „sugerând că Biserica Adventită de Ziua a Șaptea sau conducerea ei împlinesc profeția din Apocalipsa 13:7, se identifică realmente biserica cu Babilonul.”
Loialitatea față de altă persoană sau altceva decât Dumnezeu, în Hristos, sub Duhul Sfânt, este în ea însăși lipsă de loialitate față de Persoana divină care a fost crucificată pentru noi, care ne-a creat și care face mijlocire pentru noi.
Creştinismul este despre contemplarea unei singure persoane. El îşi are originea doar într-o persoană. El vine la oameni doar din partea unei persoane. Este oferit oamenilor numai de către o persoană. Este susţinut şi întreţinut în credincioşi numai de către o persoană. Loialitatea creştină, prin urmare, este şi poate fi loialitate numai faţă de acea […]
Deși evanghelia este o taină mare, ea este totuși deosebit de simplă. Câteva principii, înțelese cu ușurință, acoperă orice posibilă fază a ei. Doar două lucruri au nevoie să fie cunoscute, și anume: nevoia omului și abilitatea și dorința lui Dumnezeu de a împlini acea nevoie. În primul rând aflăm că toți oamenii sunt păcătoși. […]
Colecția Materialele 1888 este formată din scrieri aparținând lui Ellen White. Colecția Manuscripts and Memories of Minneapolis 1888 conține materiale scrise de alți adventiști care într-un fel sau altul au avut de-a face cu subiectul Minneapolis 1888. Pentru cei care vor să aprofundeze aspectele istorice, colecția se va dovedi foarte valoroasă. Din cauza dimensiunii mari […]
Domnul vine. El vine cu putere şi slavă mare. Şi „Dumnezeul nostru este un foc mistuitor.” Nu e nevoie să vă vorbesc despre semnele şi împlinirea vremii, pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului vine pe neaşteptate, ca hoţul noaptea. Pentru că atunci când oamenii vor zice: „Pace şi linişte!”, o prăpădenie […]
Ceasul judecăţii lui Dumnezeu a venit. Acest fapt stă la baza soliei alcătuită din trei părţi care formează întreaga solie a îngerului al treilea. Solia îngerului al treilea este prin urmare o solie a judecăţii. Acest lucru a fost arătat deja într-o anumită măsură şi se va vedea din ce în ce mai mult în […]
Site-ul nostru folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Puteți opta însă să le dezactivați. Setări cookiesACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Rezumat Confidențialitate
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați pe site. Din aceste cookie-uri, cookie-urile care sunt clasificate ca fiind necesare sunt stocate pe browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem cum utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. doar cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri, însă, poate avea un efect asupra experienței dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.
Lucian:
a comentat la: M. L. Andreasen despre sursa puterii de a învinge păcatul
Florin Laiu:
a comentat la: Ce este ispășirea finală?
Florin Laiu:
a comentat la: Ce este ispășirea finală?