O serie de lecții, care trebuie învățate, ne stau la dispoziție în istoria trecută a mișcării advente. Aceste lecții ne sunt utile astăzi, dar își vor dovedi valoarea pe măsură ce ne apropiem de timpul sfârșitului.
Din punct de vedere istoric, teologic și experiențial, sanctuarul și Sabatul sunt strâns legate între ele. Fie vor sta împreună, fie vor cădea împreună. Cel care respinge oricare dintre aceste două adevăruri, îl va respinge, în curând, și pe celălalt.
În primul rând, vreau să mulţumesc echipei redacţionale a revistei Compass pentru că şi-a dat acordul pentru publicarea acestei serii de articole asupra unui subiect atât de important. Este numai drept să afirmăm că nu au fost disponibile multe oportunităţi de felul acesta, într-un cadru precum cel dat, pentru susţinătorii teologiei ultimei generaţii (TUG), în […]
Cărți de un nou ordin sunt scrise acum, sunt publicate de editurile noastre confesionale și sunt oferite spre vânzare în centrele noastre adventiste de carte.
De-a lungul timpului, au fost ridicate obiecţii şi întrebări de multe feluri în prezenta controversă din adventism cu privire la mântuire, desăvârşire şi celelalte aspecte ataşate teologiei ultimei generaţii (TUG). O parte dintre aceste obiecţii au fost deja discutate în această serie de articole. Ceea ce urmează în articolul de faţă este o încercare de […]
Nu se poate nega faptul că aceasta este o problemă disperat de dificilă, și simpatizăm cu orice membru credincios al bisericii care, cu vitejie, se angajează să se țină de stâlpii adevărului în fața discrepanțelor înfricoșătoare. Totuși, trebuie să credem asigurarea spiritului profeției că Dumnezeu este în control, că El va curăța biserica pe calea Sa înțeleaptă, și că separarea de biserică nu este soluția, aprobată de divinitate, la problemă.
Dualismul a fost una dintre cele mai puternice forţe formative în teologia creştină şi experimentează o renaştere surprinzătoare astăzi, în propria noastră biserică.
Ieri, 1 iulie 2020, a fost lansată online o nouă enciclopedie adventistă care conține articole și poze legate de mediul adventist, un proiect de care s-a ocupat Biroul pentru Arhive, Statistici și Cercetare. Enciclopedia este intitulată Encyclopedia of Seventh-day Adventists (Enciclopedia adventiștilor de ziua a șaptea). Lansarea enciclopediei fusese plănuită pentru perioada în care urma să se desfășoare […]
Crezurile umane nu pot produce unitatea. Forța bisericească nu poate face biserica să fie un singur trup. (…) Oricât ar fi de importantă organizația pentru protejarea bisericii și pentru a asigura armonia în acțiune, ea nu trebuie să ia ucenicul din mâinile Maestrului.
De ce costă libertatea așa de mult? Deoarece, de-a lungul istoriei, pare că predomină prea des un alt principiu – principiul egoismului care caută, de asemenea cu un mare preț, să controleze mințile și bunurile altora.
După cum am observant în ultimul articol, o pretenţie populară printre oponenţii teologiei ultimei generaţii (TUG) este că această construcție doctrinală se bazează mai degrabă pe Ellen White, decât pe Biblie. În punctul acesta ar trebui să fie deja clar că, deşi scrierile lui Ellen White susţin cu tărie această teologie, dovezi biblice substanţiale, regăsite […]
M. L. Andreasen despre sursa puterii de a învinge păcatul. De unde vine puterea de a învinge păcatul înainte de încheierea zilei ispășirii? Ce învăța Andreasen despre acest punct când prezenta ceea ce noi cunoaștem ca teologia ultimei generații? Este omul sau Dumnezeu sursa acestei puteri?
Folosirea argumentului „ad hominem”, „împotriva omului”, este o tehnică extrem de familiară tuturor celor a căror poziție nu este bine susținută de dovezi. Acuzații ofensatoare, termeni peiorativi, epitete, insulte, injurii – acestea au fost de veacuri armele argumentelor slabe.
A ignora greutatea dovezilor și a face uz de „logica evadării” este adeseori o caracteristică a celor care încearcă să scape de adevăr și să își justifice propriul drum greșit.
Site-ul nostru folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Puteți opta însă să le dezactivați. Setări cookiesACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Rezumat Confidențialitate
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați pe site. Din aceste cookie-uri, cookie-urile care sunt clasificate ca fiind necesare sunt stocate pe browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem cum utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. doar cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri, însă, poate avea un efect asupra experienței dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.
Paul Bucur:
a comentat la: Tabăra MAHANAIM
Filip Balt:
a comentat la: Tabăra MAHANAIM
Paul Bucur:
a comentat la: De ce Desmond Ford a greșit cu privire la sanctuar? - partea 1